DISPREȚ: Reprezentantă a marilor corporații ARUNCĂ o poșetă spre un ONG-ist care reproșează companiilor că aruncă deșeurile de plastic în natură. Companiile sunt acuzate că au produs o pagubă de 54 de MILIOANE de euro la buget

UPDATE 16:10 Delia Nica și-a dat demisia de la conducerea Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).
"În urma situației create înțeleg să-mi asum responsabilitatea pentru maniera în care am reacționat, care nu poate fi în niciun fel acceptabilă, deși nu mă caracterizează. În acest sens, mi-am înaintat demisia către board-ul Asociației Marilor Rețele Comerciale din România - AMRCR - pentru că nu doresc ca evenimente colaterale să aducă atingere imaginii asociației și membrilor săi”, a declarat Delia Nica.
Știrea inițială
Directoarea Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, Delia Nica, a jignit și a aruncat cu o poșetă după un ONG-ist, în timpul unei întâlniri organizate la Ministerul Mediului, pe subiectul colectării și procesării deșeurilor de plastic.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

AUR denunță încercarea de sabotare a votului din diaspora prin lipsa gravă de buletine de vot
Recomandările noastre
Secțiuni: Utile
Persoane: Erwin Albu
Locații: București
Organizații: Ministerul Mediului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)