Ce produc belgienii din pâinea rămasă pe raft în supermarketuri

Belgienii au găsit o soluţie pentru a recicla pâinea care rămâne nevândută în supermarketuri.
Ca şi în alte ţări, şi în Belgia se mizează pe economia circulară (sau energia albastră) pentru fabricarea berii, relatează slate.fr. Mica fabrică de bere Brussels Beer Project, creată de doi prieteni, a decis să utilizeze pâinea la producerea uneia din tipurile sale de bere, numită Babylone. Numele se referă la babilonieni, care produceau "sikaru", o băutură fermentată, un fel de "pâine de băut". Babylone urmează același proces de producție ca majoritatea berilor speciale belgiene, cu o singură diferență: malțul din orz se amestecă cu făina de pâine.
Ideea le-a fost dată de Rob Renaerts, director și bioinginer al asociației Coduco (Bruxelles).
"Acum trei ani am cercetat risipa de pâine din Bruxelles. Am aflat atunci că în țările baltice se fabrică kvasul, băutură alcoolică pe bază de pâine. Dacă ne gândim bine, nu există așa multe diferențe între compoziția pâinii și cea a berii. Mi-am pus atunci întrebarea de ce nu s-a făcut acest lucru la Bruxelles. După trei săptămâni m-am întâlnit cu Sebastien pentru altceva și am vorbit despre acest lucru", arată Renaerts.
"Am spus imediat da, fiindcă filosofia noastră este să luptăm împotriva risipei, mai ales că pâinea reprezintă 12% din totalul deșeurilor alimentare", spune, la rândul său, Sebastien Morvan, citat de Agerpres.
Materia primă provine din stocurile nevândute în ajun în trei supermarketuri din capitala belgiană.
Berea Babylone, lansată în luna februarie a acestui an, este tot mai cerută și se pare le-a plăcut celor care au încercat-o, dacă se ia în considerare nota obținută pe RateBeer (91 din 100 la categoria sa), site pe care se pot da note berilor preferate. Producția se va dubla în curând, așa încât, dacă echipa se gândea inițial să producă 5 tone de făină necesară pentru umplerea a 100.000 de sticle, acum prevede să ajungă la 10 tone pentru a obține o producție de peste 200.000 de sticle pe an.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)