Cele mai ciudate granițe din lume: Unele trec printr-un restaurant, altele prin mijlocul pădurii

În momentul când treci granița dintre două state, polițiștii de frontieră te controlează pentru siguranța statului respectiv, toți turiștii experimentați fiind familiarizați cu acest lucru.
Puţini ştiu însă că există şi graniţe plasate foarte ciudat, care trec exact prin mijlocul unei terase sau chiar printr-o pădure, potrivit Adevărul.
Un exemplu inedit este graniţa dintre Belgia şi Olanda, marcată pe asfalt chiar lângă o terasă. Localul se află la graniţa dintre satul olandez Baarle-Nassau şi satul belgian Baarle-Hertog, scrie Huffington Post. Banda cu cruciuliţe albe le arată trecătorilor în ce ţară se află.
Şi la graniţa dintre Canada şi Statele Unite se poate observa o linie chiar în mijlocul pădurii. O dată la câţiva ani, lucrătorii forestieri trebuie să taie o linie clar marcată în pădure, pentru a delimita vizibil graniţa. Astfel se obţine o zonă fără copaci, lată de numai 6 metri, care se întinde pe o lungime de peste 2 km, separând astfel celor două state.

Graniţa dintre China şi Macau, o regiune administrativă autonomă, este un caz aparte. În Macau şoferii trebuie să circule pe partea stângă a drumului, iar în China pe partea dreaptă a carosabilului. Pentru a preveni accidentele rutiere, schimbarea se realizează cu ajutorul acestei autostrăzi cu o formă ciudată.

Graniţa dintre Tijuana, Mexic şi San Diego, SUA, este delimitată printr-un gard, care se întinde inclusiv pe plajă.

Graniţa dintre Ucraina şi Polonia a fost delimitată artistic printr-un desen uriaş al unui peşte, în lanurile de grâne, jumătate în Polonia, jumătate în Ucraina. Graniţa, vizibilă printr-o linie, taie prin mijloc acest desen.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

George Simion: Este timpul să ne respectăm pentru a construi România de mâine. Participarea la dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)