Codul Silvic a fost votat de Parlament, cu tot cu articolul 20. Cererea de reexaminare a lui Iohannis a fost respinsă

Plenul Camerei Deputaților a adoptat Codul Silvic, cu 218 voturi pentru și 95 voturi împotrivă, cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis fiind respinsă. Astfel, PNL nu a reușit să obțină eliminarea articolul 20 care oferă posibilitatea exploatării suprafețelor de pădure mai mici de 10 hectare fără obligația reîmpăduririi, arată cotidianul.ro.
"Stimați colegi, într-adevăr ziua de azi a fost de interes național și azi am dovedit că și românul e frate cu codrul", a afirmat Doina Pană în Parlament.
"Și ungurul e frate cu codrul", a adăugat deputatul UDMR Attila Korodi.
"Lucrurile rămân în silvicultură așa cum sunt. PNL a votat împotriva Codului Silvic. Am un sentiment de regret că după trei ani de dezbare nu am găsit puterea în Parlament să negociem și să aprobăm un Cod Silvic modern, european, de care ar fi avut nevoie economia românească. Permite exploatarea pădurilor. La primele inundații vom vedea inundații, efecte care vor pune în pericol comunitățile locale", a spus Lucia Varga.
Luni, fostul ministru al Mediului, Lucia Varga, a declarat că PNL ar putea vota proiectul Codului silvic dacă din text va fi eliminat articolul 20, altfel, liberalii vor vota împotriva proiectului inițiat de PSD.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

George Simion: Este timpul să ne respectăm pentru a construi România de mâine. Participarea la dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Utile
Persoane: Klaus Iohannis Victor Ponta
Subiecte: Codul Silvic Romania
Organizații: Camera Deputaţilor Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)