Compania Telekom, amendată cu 200.000 de lei pentru nerealizarea sau întârzierea în portare a 6.173 de numere de telefon

Telekom România Mobile Communications a fost amendată cu 200.000 de lei de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru nerealizarea sau întârzierea în procesul de portare a 6.173 de numere de telefon, a anunțat ANCOM.
„Ca urmare a unor plângeri venite atât din partea unor clienți ai Telekom Mobile, cât și din partea altor furnizori de telefonie, care sesizau împiedicarea sau întârzierea procesului de portare a unui număr semnificativ de numere, ANCOM a demarat un control. S-a constatat astfel că, în perioada 1 mai — 21 iulie 2017, Telekom Mobile nu a răspuns prin mesajul standard în cazul a 7.213 cereri de portare, fapt ce a determinat ca, până la data de 21 august 2017, să nu se realizeze portarea pentru 1.232 de numere individuale unice, respectiv să se întârzie portarea pentru alte 4.941 de numere individuale unice. Pentru că a încălcat astfel prevederi ale legislației din domeniul comunicațiilor electronice, Telekom România Mobile Communications a fost amendată cu suma de 200.000 de lei, pe care va trebui să o achite către bugetul de stat", notează ANCOM.
Potrivit sursei citate, portarea oferă posibilitatea utilizatorilor de a își păstra numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul de telefonie.
„Procesul de portare se inițiază prin depunerea de către utilizator a unei cereri în acest sens la noul furnizor (furnizorul acceptor). Vechiul furnizor (furnizorul donor) are obligația ca, la primirea unei cereri de portare, să răspundă, prin transmiterea unui mesaj standard către baza de date prin care se administrează portabilitatea numerelor (baza de date centralizată). Acest mesaj confirmă că se poate realiza portarea sau, din contră, că există un motiv justificat pentru care aceasta nu poate continua (de exemplu, cererea de portare nu a fost făcută de titularul de drept al numărului). În absența transmiterii de către furnizorul donor a acestui răspuns, procesul de portare este, în cele din urmă, anulat de baza de date centralizată", menționează arbitrul telecom.
Conform datelor ANCOM, pe parcursul acestui an au fost primite 364 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfășurarea procesului de portare către diverse rețele fixe sau mobile, iar principalele probleme sesizate au vizat disfuncționalități apărute în cadrul procesului de portare, ceea ce a condus la prelungirea termenelor sau chiar la anularea proceselor de portare. O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat informatii suplimentare privind stadiul procesului de portare.
În România, de la lansarea portabilității, au fost portate peste 4,2 milioane de numere de telefon, dintre care peste 3,5 milioane de numere de telefonie mobilă și aproape 700.000 de telefonie fixă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

George Simion: Este timpul să ne respectăm pentru a construi România de mâine. Participarea la dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)