Corinne Lepage, fost ministru al Mediului în Guvernul Francez și avocat pe probleme de mediu, și Antoine Frerot, Președinte al companiei Veolia, au încercat să acrediteze ideea că soluțiile, deși deloc simple, pot fi la îndemȃnă, cu condiția ca fiecare țară a planetei să fie dispusă să facă concesii, în contextul degradării accentuate a mediului înconjurător. "Dacă în 1995”, spune Corinne Lepage, "cele mai pesimiste previziuni sugerau o încălzire globală de 1,5 grade Celsius, pȃnă în 2100, vorbim deja de o creștere cu 1,2 grade Celsius. Acum, trebuie, deja, să schimbăm scenariul și să sugerăm o creștere cu 3-4 grade Celsius a temperaturii globale, dacă nu reacționăm imediat”.

Dar țările semnatare ale acordului de la Paris sunt multe, iar efectele asupra climei – foarte slabe. Se aduc în discuție angajamente coercitive cu state producătoare de petrol, care n-au avut niciun efect. "Cu toate astea”, adaugă Lepage, lucrurile se mișcă. Coalițiile orașelor sau regiunilor devin actori foarte activi ai tranziției energetice pe teritoriile lor. Companii ca E.ON, Engie și Total își reorientează o parte din reurse în regenerare”.

Adevărul e că e foarte greu să creezi un consens global pe tema mediului, chiar dacă acesta e degradat pe toată planeta. Cum se împacă soluțiile de oprire a emisiei gazelor cu efect de seră cu politica liberală a acumulării materiale continue?

Atȃta vreme cȃt resursele planetei sunt limitate, e inadmisibil să vorbim despre o acumulare fără limită, spune Lepage, care aduce în discuție modelul norvegian, cel mai eficient din lume, șI care, totuși, "face alegeri cu totul neproductiviste”.

Se adaugă la asta creșterea constantă a populației la nivel global, care va ajunge de la 7,5 mld, cȃt e acum, la 10 mld în 2050. Potrivit lui Lepage,  chiar și descreșterea aceasta a numărului de oameni e foarte grea.

Președintele Veolia nu crede că există o incompatibilitate între dezvoltarea economică și problemele asupra mediului. "Cu condiția să fim rezonabili și să facem acel tip de compromisuri, bune pentru a obține și susține aceste două obiective.

Acum cȃțiva ani, de pildă, toată planeta era preocupată de probleme ce păreau insurmontabile. ploile acide sau gaura din stratul de ozon. O legiferare adaptată și soluții tehnice aplicate ne-au ajutat să le facem față cu success. Majoritatea întreprinderilor a înțeles că, dacă nu fac ceva, reputația lor va avea de suferit”.

Giganții EXXON și Monsanto au un comportament indecent față de planetă. Aceștia au finanțat, de-a lungul anilor, studii care să infirme încălzirea globală. Multe industrii au frȃne puternice în schimbarea de atitudine față de mediu. Vorbim de industria autmobilistică, de bănci, de industria chimică și agroalimentară. Se pare că responsabilizarea nu funcționează, ca să le faci să se miște. Ȋn schimb, funcționează responsabilizarea personală și moneda de schimb.

Se poate schimba modul în care acționează industriile în cel puțin trei maniere, spune Lepage. "Ȋn primul rȃnd – consumatorii prin campanile de boicot, care la noi, în Europa, nu sunt permise – acțiuni de clasă în fața justiției - în SUA sunt foarte eficace- și "name and shame” – arăți cu degetul, public, pe cel care nu are un comportament adecvat.

A doua metodă - "internalizarea costurilor externe”, care depind de stat. Cum integrezi în preț ceea ce costă, cu adevărat societatea: taxa pe carbon e un exemplu.

A treia manieră - să-i faci pe responsabili să plătească pentru pierderile pe care le-au creat, ceea ce e foarte dificil în Europa, pentru că sarcina de a demonstra răul cade în special pe victimă, care nu are aceeași putere financiară ca cel pe care vrea să-l dea în judecată”.

Ȋn același timp, se vorbește despre favorizarea intensivă a economiei circulare: reciclarea. Un pet de apă făcut din plastic reciclat are cu 70% mai puține emisii de carbon în atmosferă față de unul ordinar.

Ȋn privința schimbărilor la nivel micro, trebuie ca fiecare mic consumator, acolo, în țara lui, să fie mai respectuos față de mediu. Doamna ministru visează la dotări ale micului consumător, de către stat, cu tehnologia necesară reciclării.

Dar nici măcar pentru o țară ca Franța acest lucrur nu e ușor. Ce să mai vorbim de restul lumii?