Cutremur cu magnitudinea de 4,4, în zona Vrancea

Cutremurul cu magnitudinea 4,4 pe scara Richter s-a produs la ora locală 10.49 și a avut loc la o adâncime de 143 de kilometri, potrivit INFP.
Orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Sfântu Gheorghe, Brașov, Sinaia, Ploiești, Buzău și Focșani.
Un alt seism, cu magnitudinea de 3,8 pe scara Richter, a avut loc, pe 23 august, în zona seismică Vrancea, un alt cutremur producându-se tot atunci și în Buzău.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

AUR denunță încercarea de sabotare a votului din diaspora prin lipsa gravă de buletine de vot

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)