ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


UPDATE 16:10 Delia Nica și-a dat demisia de la conducerea Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).

"În urma situației create înțeleg să-mi asum responsabilitatea pentru maniera în care am reacționat, care nu poate fi în niciun fel acceptabilă, deși nu mă caracterizează. În acest sens, mi-am înaintat demisia către board-ul Asociației Marilor Rețele Comerciale din România - AMRCR -  pentru că nu doresc ca evenimente colaterale să aducă atingere imaginii asociației și membrilor săi”, a declarat Delia Nica.

Știrea inițială

Directoarea Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, Delia Nica, a jignit și a aruncat cu o poșetă după un ONG-ist, în timpul unei întâlniri organizate la Ministerul Mediului, pe subiectul colectării și procesării deșeurilor de plastic.


Legea prevede că acele companii ce scot pe piață produse ambalate să le recicleze sau să plătească o taxă pentru fiecare kilogram de ambalaj nereciclat. Marile corporații din industria alimentară s-au grupat în organizații de transfer de responsabilitate (OTR) în sarcina cărora au transferat obligația reciclării. Reciclatorul va încasa bani de la OTR pentru fiecare kilogram de ambalaj reciclat, OTR-ul facturează acea sumă producătorului de alimente, care la rândul lui o scade din valoarea taxei datorate către stat. În urma controalelor Ministerului Mediului s-a ajuns la concluzia că reciclarea s-a făcut în mare parte, doar pe hârtie, informează de.clic.ro. Paguba este estimată la 54 de milioane de euro.

Potrivit legii, în condițiile nerespectării angajamentelor de reciclare asumate, producătorii ar trebui să plătească o taxă de 2 lei pentru fiecare kilogram de deșeu nereciclat. În plus, România a fost nevoită să recunoască în fața Comisiei Europene neîndeplinirea țintelor de reciclare, riscând să plătească penalități de aproximativ 200.000 de euro pe zi, arată sursa citată.

Companiile din industria alimentară pretind că au fost păcălite de OTR-urile respective și cer statului să anuleze sumele datorate, pretinzând că le sunt imputate pe nedrept.

De cealaltă parte, există o petiție inițiată de ONG-uri care cer statului să nu cedeze în fața cererilor marilor companii. Petiția, pe care o puteți accesa, AICI, a fost semnată deja de mii de persoane.

La întâlnirea de pe 17 februarie de la Ministerul Mediului, Delia Nica s-a enervat pe Erwin Albu, cunoscut activist de mediu.

"M-am săturat ca aceleași corporații să arunce gunoi, să arunce responsabilitatea față de mediu și mai nou să arunce și cu poșeta atunci când li se cere să repecte legea și natura” a declarat Erwin Albu.

Mai târziu, Delia Nica a regretat incidentul.
„Reacția a fost deosebit de nefericita si regretabilă. Filmarea aparține momentului în care ședința se terminase. Toată audiența a ales sa plece pentru că ne-am trezit că suntem filmați pe ascuns, pur și simplu ni s-a părut că nu este de bună credință să fim filmați pentru ca apoi filmările să apără ieșite din context. Divergențele nu au fost de idei și nu au avut ca obiect discuțiile de la minister. Ne aflam acolo într-un număr mare, doream să găsim soluții și doream ca lucrurile să decurgă în mod corect. Este o provocare la care eu am reacționat emoțional în cel mai nefericit mod, care nu mă caracterizează. (...) Nu avem nimic împotrivă ca discuțiile să fie filmate, dar să fim anunțați înainte”, a spus Delia Nica.