ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Facebook va afișa un avertisment pentru folosirea de module tip „cookie” pentru utilizatorii de internet europeni, indiferent dacă au cont sau nu pe rețeaua de socializare.

Autoritățile europene critică deja această decizie, considerând că sunt încălcate drepturile de intimitate ale cetățenilor. Măsura vine după ce reprezentanții companiei au anunțat joi că vor extinde rețeaua de reclame.

Înainte, compania afișa reclame doar membrilor Facebook. Folosirea modulelor tip „cookie” presupune memorarea unui set de date despre vizitatorul unui site pentru a i se recomanda pagini personalizate.

Reprezentanții companiei speră ca astfel să prezinte utilizatorilor de Internet, fără cont de Facebook, reclame relevante pentru ei. 

Europenii care navighează pe internet pot observa notificarea în partea superioară a ecranului, începând de astăzi.

Rețeaua lui Mark Zuckerberg  intenționează să se folosească de avantajul că deține deja informații de la cei 1,7 miliarde de utilizatori ai lui, pentru a pune în aplicare noua modalitate de a-și extinde rețeaua de reclame, potrivit digi24.ro.