Google ar putea primi o amendă RECORD din partea UE. Suma poate ajunge până la 9 miliarde de dolari. Ce NU va mai avea voie să facă gigantul IT

Autoritățile din Uniunea Europeană ar putea acorda o amendă record unității Google, marți, pentru că nu oferă un tratament egal competitorilor în ceea ce privește rezultatele afișate, favorizându-și serviciul de cumpărături, potrivit surselor citate de Reuters.
Cazul analizat de Comisia Europeană a fost declanșat de mai multe plângeri din partea competitorilor americani și europeni, care au dus la o investigație care s-a desfășurat timp de șapte ani asupra celui mai popular motor de căutare.
Autoritatea care reglementează competiția în Uniunea Europeană a amendat Google în aprilie 2015 pentru că deforma rezultatele de căutare pe internet pentru a favoriza serviciul său de cumpărături, afectând astfel atât competitorii, cât și consumatorii.
Google susține că autoritățile au ignorat competiția din partea retailerilor online precum Amazon și eBay.
Companiile care sunt vinovate că au încălcat regulile europene pot fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri globală. În cazul Google, amenda s-ar putea ridica la 9 miliarde de dolari, dar nu va atinge, probabil, acest nivel. Google ar putea să primească o amendă de 1,1 – 1,2 miliarde de dolari, potrivit New York Times.
Cea mai mare valoare a unei amenzi, de 1,06 miliarde de euro, a fost primită de producătorul american de cipuri Intel, în 2009.
Pe lângă amendă, CE va transmite companiei Google să oprească pretinsele practici necompetitive, dar nu este sigur cum va proceda pentru ca gigantul IT să adopte măsurile care vor asigura competitorii de tratament egal în ceea ce privește rezultatele cumpărăturilor pe internet.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)