Hai în tabără!

Unde? La Păltiniș
Când? Cam toată vara
De ce? Pentru a crea prietenii pe viață și pentru cea mai #smart distracție de pe vara asta!
Cine suntem? - Suntem prieteni, familie, colegi, cunoștințe, oameni gata de aventuri noi și creatori de amintiri de neuitat!
Ne-am adunat de prin toate colțurile țării o echipă de tineri plini de entuziasm, optimism și iubirea față de credință și frumos. Grupați în jurul Centrului de Tineret Seminarium Transsilvanicum, parte a Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, dorim să oferim o alternativă tinerilor în a petrece timpul liber cu folos, în a se dezvolta armonios, cu principii de viață sănătoase și cu sprijin profesionist.
Astfel, am construit un program frumos împărțit în trei tabere:
●Tabăra Dăruind vei dobândi 9-14 iulie (12-18 ani): este un program ce răspunde nevoilor societății din întreaga lume. Ne dorim ca tinerii să ia contact cu societatea și să aibă un impact asupra comunității. Astfel, ei simt că oferă ceva lumii înconjurătoare și că își aduc un aport social pozitiv.
●Tabăra Înapoi în viitor 16-21 iulie 2018 (12-18 ani): își propune să le descopere tinerilor activități artistice inedite, care să îi aducă în mijlocul naturii, mai aproape de cultura poporului roman.
●Tabăra Tinerii Exploratori 17-22 august 2018 (8-12 ani): participanții vor lua parte la un exercițiu de libertate prin care vor învăța să lucreze împreună și să se ajute reciproc, devenind prieteni veritabili și adevărați exploratori.
Sentimentul de apartenență, prieteni și mentori, râsete și cântece în jurul focului, poze ce exprimă o mie de cuvinte, sunt doar o parte dintre lucrurile pe care tinerii prezenți la experiența Hai în tabără! și le vor aminti și după ce se vor întoarce acasă.
Pentru detalii și înscrieri:
http://facebook.com/haiintabara
http://haiintabara.net
De asemenea, Vicențiu Bășa, responabilul pentru înscrieri, vă stă la dispoziție pentru informații suplimentare la numărul 0720 404 145.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

George Simion: Este timpul să ne respectăm pentru a construi România de mâine. Participarea la dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)