În România se află singurul loc unde viaţa ar continua în cazul unui atac nuclear

România este un loc plin de surprize, de fenomene unice şi de forme de relief nemaiîntâlnite în lume. Tot în spaţiul carpato-danubiano-pontic se regăseşte şi singurul loc din lume în care viaţa ar putea continua în urma unui atac nuclear.
Nici un buncăr antiatomic exclusivist din lume, cunoscut sau ascuns de către serviciile secrete internaţionale, nu garantează supravieţuirea în cazul unui atac nuclear de proporţii. Însă, un astfel de loc există. Şi există chiar în România! Spaţiul a uimit întreaga lume cu ecosistemul său perfect închis, ce poate susţine viaţa, fără a avea nevoie de ceva din exterior, de unde şi concluzia fascinantă a speologilor care au făcut studii aici.
Aţi auzit până acum de Peştera Movile? Potrivit ghiduri-turistice.info, se pare că această grotă situată lângă Mangalia este singurul loc în care viaţa ar putea continua în urma unui atac nuclear.
Peştera Movile a fost descoperită în anul 1986, în apropiere de Mangalia, în urma unor cercetări pentru construirea unei centrale electrice în zonă. Atunci nu i s-a dat o importanţă deosebită, părând doar o simplă grotă din puţ, cu o galerie de 200 m.
În 1990, s-au reluat cercetările, iar descoperirile care au urmat au uimit întreaga lume. În capătul peşterii, s-a găsit un lac cu apă termală sulfuroasă, a cărui explorare a adus la suprafaţă numeroase forme de viaţă specifice peşterii.
Viaţa se susţine singură în Peştera Movile, fără a avea nevoie de prezenţa oxigenului sau a altor factori externi. Sistemul este separat de mediul exterior de milioane de ani, după cum au dezvăluit studiile recente. Astfel, atmosfera este aproape lipsită de oxigen, dar bogată în metan şi dioxid de carbon, şi cu toate acestea viaţa există, mărturie fiind cele 35 specii complet noi de insecte ce locuiesc în peşteră.
Potrivit studiilor realizate inclusiv de cei de la NASA, viaţa în Peştera Movile se desfăşoară complet independent faţă de exterior, vieţuitoarele de aici neavând nevoie de oxigen, lumină, căldură şi aşa mai departe, potrivit one.ro. Ulterior, aceasta a fost declarată rezervaţie speologică, iar intrarea a fost închisă, pentru a nu fi afectat ecosistemul interior de mediul extern. Singurii care au acces sunt cercetătorii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)