Maria Șarapova s-a despărțit de bulgarul Dimitrov, după o relație de doi ani, presărată cu cadouri scumpe

Maria Șarapova și Grigor Dimitrov s-au despărțit, după o relație de doi ani de zile.
Cel care a făcut anunțul a fost bulgarul, care a specificat că de acum înainte se va concentra pe jocul său de tenis.
"Drumurile noastre se despart. Am petrecut momente minunate împreună. Îi urez multă fericire şi succes în viaţă şi tenis. Acum sunt concentrat complet pe jocul meu şi sunt sigur că rezultatele vor veni cuând. Este vara unor noi începuturi pentru mine", a spus Dimitrov.
Sportivul a primit mai multe cadouri scumpe de la iubita sa, printre care și un automobil Porsche, potrivit românialiberă.ro.
În urmă cu câteva săptămâni, Șarapova a fost învinsă la Wimbledon de Serena Williams care, la rândul ei, a avut o relație de scurtă durată cu bulgarul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)