ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Șeful poliției din Sibiu le-a spus subordonaților să dea cu mașina peste ursul care ajunsese pe străzile din oraș, a declarat luni ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, în cadrul unei conferințe de presă.

„Apare o referire la această înregistrare și în raportul Corpului de Control. Întreaga derulare a operațiunii, așa cum a fost ea fixată tehnic, este deja pusă la dispoziția Parchetului, în cadrul anchetei pe care procurorii o desfășoară.

În raport apare ca fiind o instrucțiune dată din partea șefului poliției, cel care coordona operațiunea” a spus ministrul, răspunzând la întrebarea unui jurnalist.


Totodată, ministrul de Interne a precizat că mai trebuia făcută o încercare de tranchilizare a ursului în condițiile în care, în momentul în care acesta a fost împușcat, nu mai prezenta un pericol iminent față de oamenii din jur.