Mitingul anti 5G, Pompiliu Diplan: României, vehicule autonome îi lipsesc. Chelului îi trebuie tichie de mărgăritar. Suntem de unii singuri. Șobolanii care ne conduc nu sunt interesați decât de ce le pică la Ramada, la Marriott
Duminică, 20 octombrie, a avut loc un marș de protest împotriva folosirii tehnologiei 5G în România înainte ca studii relevante și extensive să determine efectele asupra sănătății cetățenilor, așa cum a informat ActiveNews.
Printre alții, în fața manifestanților a vorbit și Pompiliu Diplan, reprezentant al Frăției Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, unul dintre organizatorii evenimentului.
În discursul său, Diplan a spus că argumentele autorităților pentru graba cu care doresc implementarea acestei tehnologii nu se susțin. El a mai afirmat că România este printre țările cu cel mai mare nivel de intensitate a câmpului electric din Europa, de aproape 10 ori mai mult decât țări precum Austria, Polonia sau Bulgaria, sau orașe precum Paris și Bruxelles.
„României, vehicule autonome îi lipsesc. Îi mai lipsesc mari chirurgi care să opereze de la distanță. Arătați-mi și mie un mare chirurg care nu operează fiindcă îi lipsește 5G...Hai să luăm chirurgii și vrei să operezi în timp real, poți s-o faci pentru că ai fibră optică în salon, nu-ți trebuie zeci de antene care să ne iradieze și pe noi, pe Costel Stanciu, Adrian Aciu sau Marina Alexandru (antevorbitorii - n.r.). Nu ne trebuie așa ceva. Împăratul e gol, totul e o farsă imensă. Ca să nu mai vorbim de nivelele de radiații pe care se ceartă lumea.
Reamintim că mai multe sute de persoane au participat la mitingul anti 5G, după ce mai multe organizații și inclusiv un parlamentar au anunțat că se opun intenției autorităților de a implementa masiv această tehnologie. În Elveția, protestele sunt în toi din cauza posibilelor probleme pe care 5G le pune sănătății.
Antene 5G au fost instalate în zone foarte aglomerate ale țării, în București și Florești (Cluj Napoca).
,
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
BOMBĂ: Trimisul special al lui Putin a negociat în secret în pavilionul SUA de la Davos noi tratative „foarte pozitive” pentru pacea din Ucraina. Whitcoff zboară joi la Moscova
George Simion: “Pe 24 noiembrie le arătăm tuturor trădătorilor că românii s-au trezit! Suntem gata să ne eliberăm de toate fantomele trecutului și de toți copiii lui Iliescu” - VIDEO
Armonia cromatică în vestimentație: Ghid pentru ținute moderne și echilibrate
George Simion, candidatul prezidențial al tuturor suveraniștilor, din nou în direct cu ziariștii și alegătorii. ACTUALIZARE: TRANSMISIA A FOST ÎNTRERUPTĂ. GS1: Jos cenzura! Ne-au oprit live-ul, dar nu ne pot opri votul! - VIDEO
Cum arăta Bucureștiul în anul 1856! Ludwig Angerer, primul fotograf al orașului
CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Secțiuni: Utile
Persoane: Pompiliu Diplan
Locații: București
Organizații: Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)