Mocănița de pe Valea Vaserului intră în vacanță. Când va reveni pe șine?

Mocănița din Țara Moților, care transportă turiștii în defileul Văii Vaserului din Munții Maramureșului, își suspendă cursele începând cu 10 ianuarie, a anunțat unul dintre administratorii Căii Ferate Forestiere (CFF) Vișeu de Sus, Daniel Andreica.
"Trenul și locomotiva cu aburi închid sezonul din această iarnă pe 10 ianuarie, când vor fi retrase în depou pentru obișnuitele verificări tehnice anuale, urmând ca din luna aprilie să-și reia cursele pe Valea Vaserului. Anul acesta am avut curse doar între sărbători - Crăciun și Anul Nou", a declarat Daniel Andreica pentru Agerpres.
Numită adesea "Mocănița de pe Valea Vaserului", Calea Ferată Forestieră din Vișeu de Sus se află chiar în nordul României, la granița cu Ucraina și reprezintă o bogăție atât din punct de vedere tehnic, cât și cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanță circulă - pe lângă locomotive Diesel - până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vișeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcționează cu abur.
Linia care a fost construită dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri și prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urși și lupi.
Foto: cffviseu.ro

Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)