Pădurar executat în stil mafiot de hoții de lemne. Trei copii au rămas fără tată

Un pădurar a fost asasinat de hoții de lemne, în Maramureș. Bărbatul, care are 37 de ani, a apucat să ceară ajutor la 112, dar polițiștii au ajuns prea târziu, informează Observator TV.
Pădurarul a prins niște hoți de lemne și a fost executat, miercuri noaptea, cu propria armă de vânătoare, fiind împușcat în spate. George Mihăilescu, director general Romsilva, a fost la locul tragediei și a explicat ce s-a întâmplat:
„Eu am fost acolo! Este un pădurar de 30 de ani, tată a trei copii, păzea o pădure a unor persoane fizice, privată, și a avut informații că niște cetățeni certați cu legea s-au dus să taie acolo. A anunțat colegul, șeful de district, care a sunat la Poliție, la 112, dar între timp, probabil, i-a prins în flagrant și s-a produs o altercație cu ei. I-au luat arma și l-au executat cu propria armă. Când au venit poliția și colegii, el era deja mort într-o vale, foarte aproape de intrarea în pădure”, a spus Mihăilescu.
”Din păcate, înregistrăm o violență extremă, de neînțeles și de neacceptat într-o societate modernă. Până la urmă, noi suntem niște slujbași ai pădurii, nu avem a ne certa cu nimenea. Păzim, indiferent cine este proprietarul, că este statul român sau vreun privat ori primărie. E o muncă pe care o facem singuri în pădure și în care avem nevoie și noi de sprijin și ajutor. E foarte greu să vă explic ce am trăit acolo. Am fost acolo. Era un om mare, de peste 1,90 metri, întins pe iarbă lângă pădure ucis de niște hoți. E greu de acceptat într-o societate ca a noastră în care trebuie să dovedim toreranță și înțelepciune”, a mai spus directorul Romsilva, într-o intervenție telefonică la Realitatea Tv, joi, dimineața.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

George Simion: Este timpul să ne respectăm pentru a construi România de mâine. Participarea la dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Utile
Locații: Maramures
Subiecte: Hoți de lemne Păduri România
Organizații: Romsilva
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)