Prima dronă din lume care transportă oameni a primit undă verde pentru TESTARE
Prima dronă cu pasageri umani din lume, capabilă să transporte autonom o persoană în aer timp de 23 de minute, a primit undă verde pentru testare în Nevada, relatează The Guardian.
Firma chineză Ehang, care a prezentat drona electrică cu pasageri Ehang 184 la Las Vegas, în luna ianuarie, a încheiat un parteneriat cu Institutul pentru sisteme autonome din Nevada (NIAS) și cu Biroul Guvernatorului pentru Dezvoltare Economică (Goed) pentru a testa drona în vederea aprobării.
"Statul Nevada, prin NIAS, va ghida Ehang prin procesul de reglementare al Autorității Federale de Aviație (FAA), în vederea realizării unui zbor în condiții de siguranță", a declarat Tom Wilczek, specialist în industria aerospațială și de apărare la Goed, potrivit Agerpres.
Compania are în vedere un sistem în care un pasager introduce destinația, iar drona se ocupă de restul, decolând vertical, zburând la altitudini de până la 3,5 kilometri, cu până la 100 de kilometri pe oră, timp de maximum 23 de minute, cu ajutorul celor 8 elice de pe cele 4 brațe.
Ehang speră să înceapă testarea în cursul acestui an, fiind necesar să dovedească FAA că este capabilă să zboare în condiții de siguranță — cu ghidarea NIAS — înainte de a fi capabilă să zboare cu mai mulți pasageri.
Compania, cu sediul în provincia Guangzhou din sudul Chinei, realizează deja drone, însă Ehang 184 este prima capabilă să transporte o persoană pe calea aerului.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)