Resursele planetei: Omenirea va trăi „pe credit" începând din 2 august

Omenirea va consuma până pe 2 august totalitatea resurselor pe care planeta poate să le reînnoiască într-un an și va trăi astfel „pe credit" până pe 31 decembrie, au calculat ONG-ul Global Footprint Network și WWF, potrivit cărora acestui moment istoric se produce din ce în ce mai devreme în fiecare an, informează marți AFP.
Miercuri, 2 august, va fi pentru Terra „ziua depășirii" ("overshoot day"): "Începând cu acea dată, omenirea va fi consumat toate resursele pe care planeta noastră poate să le reînnoiască într-un an", au anunțat Global Footprint și WWF (World Wide Fund for Nature) într-un comunicat comun.
În calculele sale, Global Footprint a ținut cont în special de amprenta de carbon, resursele consumate pentru pescuit, creșterea animalelor, culturi agricole, construcții și utilizarea apei.
În 2016, "ziua depășirii" s-a produs pe 3 august. Chiar dacă ritmul de progresie a încetinit puțin în ultimii 10 ani, această dată simbolică "continuă inexorabil să avanseze: această zi a trecut de la sfârșitul lunii septembrie în 1997 la 2 august în acest an", precizează aceleași ONG-uri.
„Pentru asigurarea nevoilor noastre, în prezent avem nevoie de echivalentul a 1,7 planete", transmit cele două organizații non-guvernamentale.
„Costul acestui supraconsum este deja vizibil: penurii de apă, deșertificare, eroziunea solurilor, scăderea productivității agricole și a stocurilor de pești, despăduriri, dispariția speciilor. Să trăiești pe credit nu se poate face decât provizoriu, pentru că natura nu este un depozit din care putem să ne aprovizionăm la infinit", au subliniat WWF și Global Footprint.
Emisiile de gaze cu efect de seră "reprezintă doar ele singure 60% din amprenta noastră ecologică mondială", precizează experții celor două organizații.
Potrivit lor, „semnale încurajatoare" indică totuși că "este posibil ca tendința să fie inversată".
În pofida creșterii economiei mondiale, "emisiile de CO2 asociate energiei nu au crescut în 2016, pentru al treilea an consecutiv". De asemenea, "acest fapt poate fi explicat parțial prin dezvoltarea importantă a energiilor regenerabile în domeniul electricității".
Comunitatea internațională s-a angajat la Conferința pentru climă de la Paris, în decembrie 2015, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, cu scopul de a limita încălzirea climatică.
Ținând cont de cele mai recente date științifice, Global Footprint calculează în fiecare an data la care se produce „ziua depășirii", de când acest "deficit ecologic" a început să se manifeste la începutul anilor 1970. Organizația citată a anunțat anul trecut că data respectivă urma să fie 8 august, dar apoi și-a revizuit prognoza inițială și a precizat că "ziua depășirii" a fost 3 august 2016.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

George Simion: Este timpul să ne respectăm pentru a construi România de mâine. Participarea la dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)