Robbie Williams va concerta la Bucureşti pe 17 iulie 2015

Robbie Williams va concerta în România pe 17 iulie la Bucureşti, informează agenţia de impresariat Best Music.
"Mult-aşteptatul concert Robbie Williams va avea loc în data de 17 iulie 2015, în Bucureşti. Turneul "Let Me Entertain You" îi va bucura foarte tare pe fanii români, mai ales că setlistul va fi unul "best of", ce va cuprinde cele mai tari piese din cariera britanicului", a transmis conducerea agenţiei bucureştene.
Concertul de la București va fi o călătorie de neuitat prin vastă discografie a lui Robbie Williams, conținând cele mai cunoscute hit-uri ale sale Let Me Entertain You, Feel, Angels și altele. Show-ul va fi unul special. Va dura două ore jumătate și va fi împărțit astfel: jumătate pop, jumătate jazz.
Biletele se pun în vânzare astăzi la ora 16:00 și vor fi disponibile în rețeaua Eventim și online pe Eventim.ro. Biletele diferă în funcție de categorie, așa că prețul unui bilet este cuprins între 151 și 680 de lei.
Robert Williams şi-a început cariera ca membru al trupei Take That în 1990. Peste cinci ani a părăsit formația după ce vânduse 25 de milioane de copii, pentru a-și începe cariera solo. Din această postură a vândut 55 de miloane de albume și 17 milioane de single-uri. A intrat în Cartea Recordurilor datorită faptului că în doar o zi a vândut 1,6 milioane de bilete pentru turneul său mondial din 2006. Este câștigătorul a mai multe premii, inclusiv 15 premii Brit, și şase premii Echo. În 2004, a fost introdus în UK Music Hall of Fame, fiind votat cel mai bun artist al anilor '90.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Sondaj AtlasIntel: George Simion, lider detașat în diaspora. Peste 60% pentru liderul AUR în turul al doilea

11 lucruri pe care le poți face în următoarele 11 zile pentru a închide alegerile din primul tur

George Simion: ”Pe 4 mai votăm turul 2 înapoi! Ori Planul A, ori Planul B, tot îl vom pune pe Călin Georgescu în fruntea Țării”

AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

George Simion: ”Uniți suntem MEGA. Uniți suntem puternici! Avem datoria să reconstruim și să facem din nou măreț continentul nostru!”

George Simion: Este timpul să ne respectăm pentru a construi România de mâine. Participarea la dezbaterea de la Universitatea Babeș-Bolyai - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)