ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Pompierii din Satu Mare au intervenit pentru stingerea a șapte incendii, în urma cărora au ars 150 de hectare de vegetație uscată, arată Informația Zilei.

Intervenția oamenilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a durat aproape 10 ore.

"Pompierii au intervenit prompt pentru lichidarea incendiilor de vegetaţie uscată izbucnite pe raza localităţilor Negreşti Oaş (două incendii – au ars aproximativ cinci hectare de vegetaţie uscată, un saivan de oi şi aproximativ 40 panouri din lemn);  Prilog Vii (au ars aproximativ două hectare de vegetaţie uscată); Vama (au ars aproximativ 50 hectare de vegetaţie uscată); Noroieni (au ars aproximativ 25 hectare de vegetaţie uscată); Tur (au ars aproximativ 50 hectare de vegetaţie uscată) şi Tătărăşti (au ars aproximativ 20 hectare de vegetaţie uscată).
Pompierii au localizat şi lichidat incendiile cu operativitate, împiedicând propagarea acestora şi reuşind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă.


Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentele au fost, cel mai probabil, rezultatul provocării focului deschis în spaţii deschise", arată sursa citată.