Festivalul Strada Armenească 2019 debutează vineri, 2 august, cu o serie de concerte, expoziții, ateliere creative și piese de teatru pentru copii. Timp de trei zile, strada Armenească din București se transformă în spațiu expozițional și loc de distracție pentru întreaga familie, adunând laolaltă artiști, meșteșugari și membrii comunităților armenești, evreiești, romă, grecești și italiene. Intrarea este liberă. ActiveNews este partener media al evenimentului.

The Motans (3 august), Moonlight Breakfast (4 august), Valeria Stoica (3 august), Mahala Rai Band (4 august), Karin Folk Dance and Song Group (3 și 4 august) și Bucharest Klezmer Band (4 august) sunt cei mai importanți artiști invitați la această ediție. În prima zi, vineri, 2 august, pe scenă vor urca ansamblurile de dans armenesc Miko & Crew și Ansamblul Vartavar, dar și Taraful Frații Cocoș și reprezentanții comunității grecești: Ansamblul Kymata, Ansamblul Asteria, Antonia Cojocaru (The Greek Diamond) și Acropolis Band. 

Între 2 și 4 august, bucureștenii au ocazia să descopere, în cadrul bazarului special organizat pe strada Armenească, meșteșugari de bijuterii, ceramică, pictură pe sticlă și accesorii din piele. 

 


Nici amatorii de delicii culinare nu au fost uitați: în fiecare zi de festival, vizitatorii vor putea să deguste preparate tradiționale armenești, de la kebap-ul cu vișine la vospov kufte (chiftele din linte roșie), la vinul de rodii și până la prăjitura oficială a festivalului, o creație special realizată de Zobuian. Un obișnuit al festivalului, Paul Agopian, un pasionat al bucătăriei armenești și un căutător al tradițiilor poporului său, va găti și în acest an pentru participanți o serie de delicatese armenești. 

Unul dintre cele mai interesante meșteșuguri celebrate la cea de-a șasea ediție a festivalului o reprezintă arta Hacikarurilor — sculptura crucilor în piatră. Bogdan Hovhannisyan, sculptor profesionist originar din Vanadzor (Armenia), va face o serie de demonstrații spectaculoase. În plus, membrii Centrului Cultural Teryan din Armenia vor susține două workshop-uri inedite, unul de broderie de mână și un altul de xilogravură pe textile, ambele tradiții armenești. Lor li se adaugă Atelierul de Caligrafie, în cadrul căruia publicul va face cunoștință cu alfabetul armean și cu caracterele sale unice.

O premieră la Festivalul Strada Armenească o reprezintă și cele două prezentări de modă, una de costume tradiționale din vestul Armeniei, veritabil reconstruite cu ajutorul unei echipe formate din etnografi, croitori și designeri ce va avea loc vineri, 2 august și o alta ce aduce în prim plan creații moderne ce includ elemente, broderii și motive tradiționale armenești (sâmbătă, 3 august). 

Faimoasa bătaie cu apă, sărbătoare intitulată Vartavar la armeni, va avea loc duminică, 4 august, iar vizitatorii se vor putea distra și la primul Break-In din România, disponibil în premieră la Festivalul Strada Armenească, 

Festivalul Strada Armenească 2019 mai cuprinde și numeroase activități pentru copii, piese de teatru și ateliere creative, tururi ghidate prin Cartierul Armenesc, o expoziție dedicată Centenarului Uniunii Armenilor din România, cât și celebra Stradă de carte.
Programul complet, pe pagina de facebook a festivalului, @StradaArmeneasca. 

Organizator: Uniunea Armenilor din România
Proiect finanțat de: Departamentul pentru Relații Interetnice
Parteneri principali:  Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, Primăria Sectorului 2, Ambasada Republicii Armenia în România 
Parteneri strategici: Uniunea Elenă din România, Partida Romilor Pro Europa, Federația Comunităților Evreiești din România, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT.
Parteneri culturali: Teryan Cultural Center , Edutainment, Asociația Cultour, Editura Ararat 
Sponsori: Alka
Parteneri media: Agerpres, Zile și Nopți, Radio Tanănana, InfoMusic, Revista Ararat, Radio România-Actualități, Atelierul de Știri, Play U, Libertatea, Radio ItsyBitsy, Gratuitor, Ziua Veche, Active News, GoKid

Festivalul Strada Armenească 2019

Vezi galeria Festivalul Strada Armenească 2019


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews