ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Protestatarii din Piața Victoriei fac zid în jurul multinaționalelor și al firmelor străine care au afaceri în România. Deși clamează că protestul lor este împotriva corupției și pentru apărarea statului de drept, manifestanții de la guvern nu acceptă sloganuri care nu se înscriu în manualul de manipulare.


„Ați greșit protestul!”, așa au strigat o parte dintre cei adunați în aceste zile la guvern, după ce au observat un banner prin care  se solicita ANAF să trateze  firmele străine la fel ca pe cele românești. 

Avertisment pentru limbaj licențios!
 
Așa cum arată un filmuleț postat pe Facebook, bannerul a fost imediat dat jos de manifestanții ofuscați de mesajul prin care oamenii cereau ca firmelor străine să li se aplice același tratament de către ANAF. „Ce-aveți cu străinii? Ce-i cu banner-ul ăsta?”, i-au luat la rost protestatarii pe cei care veniseră cu el. În strigătele mulțimii, care scanda „Ați greșit protestul”, banner-ul este dat jos. Iar cei care au îndrăznit să se afișeze cu mesajul împotriva străinilor sunt catalogați hoți. „La Cotroceni cu morții!”, au strigat apărătorii statului de drept.

Că ANAF a devenit pentru firmele românești ciumă, iar pentru cele străine este mumă a devenit clar în ultimul an, când și cea mai mică firmă autohtonă a devenit ținta hărțuielilor ANAF. Asta în timp ce companiile străine au fost lăsate să scoată din țară miliarde de euro cu facturi fictive.