„Cineva, acolo sus, mă iubește!” Avertisment în stil mafiot-securistic pentru medicul Răzvan Constantinescu?

Cenzurat, înjurat și amenințat pentru că a avut curajul să vorbească în spațiul virtual despre psihoza pandemiei și tăcerea de neînțeles a colegilor de breaslă, medicul ieșean Răzvan Constantinescu a devenit ținta unor amenințări de tip mafiot. Sau, mai potrivit cu vremurile pe care le trăim, de tip securistic. Cel puțin așa reiese din relatarea sa de pe Facebook, de marți. Medicul Răzvan Constantinescu, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, relatează, cu o tușă de umor, ceea ce pare a fi un avertisment la adresa sa. O încercare de intimidare, dacă nu chiar de reducere la tăcere a celui care nu se teme să se ia în piept cu sistemul.
„NU MAI AM MULT, DAR, CÂT MAI E, MĂ VOI DISTRA DE MINUNE!
În seara asta, când mă întorceam de la sală, m-a depășit o dubă pe o străduță secundară. Eu mergeam foarte încet pentru că aveam o cotractură proaspătă taman la gamba cu accelerația (sunt bătrân, doamnelor!).
Duba a trecut glonț pe lângă mine, dar, aproape de capătul străzii, a întors brusc și a accelerat în sens opus, către mine. La circa 20 de metri în fața mea, a intrat pe contrasens. Am frânat cât am putut cu piciorul beteag și tancheta mea dragă a stat înfiptă-n asfalt. Duba a revenit în extremis pe banda ei și a băgat claxoane isterice, de ca și cum aș fi greșit eu ceva. Nu am apucat să văd numărul, dar am început să râd. Cineva, acolo sus, mă iubește”, a scris Răzvan Constantinescu.

Medicul Răzvan Constantinescu ieșea, la începutul pandemiei, cu un anunț șocant, comentând isteria creată de coronavirus și spunând că se oferă să se infecteze pentru a demonstra cât de mortal e virusul. De asemenea, medicul ieșeani se întreba de ce medicii români nu spun nimic despre faptul că spitalele sunt goale, în așteptarea victimelor pandemiei, în timp ce pacienții cu alte probleme sunt ignorați.
Pentru că nu a renunțat nicio clipă să denunțe psihoza pe care autoritățile o induc în oameni și a ieșit să spună asta într-un dialog cu filosoful Pompiliu Diplan, Youtube a șters întreg materialul video la doar două zile după publicare. Medicul ieșean a fost prezent și la protestul anti-mască din Piața Universității, de luna trecută, acțiune organizată de StareadeLibertate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Răzvan Constantinescu
Locații: Iaşi
Subiecte: Covid-19 Pandemie coronavirus Totalitarism
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)