ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vasile Surdu a fost arestat în noaptea Învierii Domnului (29 aprilie 1951). Împreună cu studenții Nicolae Stanciu, Ioan Duminică și Nicolae Greavu, elevii Ioan Leluțiu și Ioan Monea și cu proiectantul Octavian Cârje, studentul agronom Vasile Surdu a fost învinuit de  uneltire contra ordinii sociale prin întreținerea unor legături cu partizanii anticomuniști din Munții Făgărașului.

A fost acuzat și pentru faptul că făcea parte dintr-un grup anticomunist constituit în satul Olteț (Țara Făgărașului), care redactase un manifest prin care îndemna țăranii să refuze colectivizarea impusă de activiștii comuniști și de Securitate. A fost condamnat de Tribunalul Militar din Sibiu, prin sentința nr. 15/1951, la șase ani închisoare corecțională, pedeapsă pe care a efectuat-o în închisoarea Aiud. Avea vârsta de 22 de ani.

După eliberarea din închisoare, Vasile Surdu a încercat să reia studiile. Neacceptând să devină colaborator al Securității, nu i-a fost aprobată reînscrierea la facultate.

În 27 ianuarie 2018, fostul deținut politic și luptător anticomunist a urcat la Cer, ascunzându-se „în lumina Celui nepătruns”.

L-am cunoscut de Crăciun, în anul 2014, când, împreună cu prieteni făgărășeni, i-am colindat pe seniorii rezistenței anticomuniste din Țara Făgărașului. Ne-a impresionat acest înțelept din Olteț, fapt pentru care am revenit pentru a ne împărtăși din gândurile sale. Redăm mai jos câteva dintre acestea:

„Educația mea creștină și românească m-a determinat să reacționez împotriva comunismului. Așa am simțit eu că e bine. Comunismul a fost un rău pentru toată lumea, în sensul că, fiind un regim împotriva lui Dumnezeu, era, după mintea mea, un simbol al diavolului. Fără Dumnezeu viața n-are sens, e o simplă trecere.

Comunismul este o creație francmasonică. Văzând că nu pot distruge creștinismul prin argumente, au încercat s-o facă cu forța. Opera de distrugere a creștinismului a început odată cu revoluția franceză. Revoluția rusă a fost coordonată tot de masoni.

În închisoare, timp de doi ani n-am avut căldură, n-am văzut lumina zilei. Cea mai întrebuințată metodă de convingere a anchetatorilor era bătaia, care era ruptă din iad. În urma torturilor făcute de satane am rămas fără șapte dinți și trei măsele. Securiștii n-aveau voie nici să pronunțe numele lui Dumnezeu.

În temniță am înregistrat practic prezența lui Dumnezeu. Nichifor Crainic se întreba: "Unde sunt cei care nu mai sunt?”. "S-au ascuns în lumina Celui nepătruns”.

Eu nu sunt, eu trec. Numai până ai spus "eu sunt” a trecut cel puțin un sfert de secundă. E corect să spui noi trecem, decât noi suntem.

Credința este superioară științei. De aici până aici știu, de aici mai încolo cred sau nu cred.

De ce este omul trist în fața morții? Pentru că se gândește că aici i se termină viața. Dar dacă omul a trăit după concepția creștină, ar trebui să se bucure, căci Dumnezeu i-a dăruit viața veșnică.

N-am renunțat niciodată la visul meu, pentru că așa credeam, era o trăire a credinței în Dumnezeu și neam. Supraviețuirea noastră a fost credința.

Nu regret că am luptat împotriva comunismului. Rezistența din munți a fost un fenomen tineresc, românesc. Luptătorii s-au retras în vârful munților, de unde s-au înălțat cu gândul la Dumnezeu”.