Sute de mii de români au petrecut- trecut, după cum spune unul dintre mărturisitori- ani de-a rândul sărbătoarea Nașterii Domnului în bezna temnițelor comuniste, în frig și teroare, departe de familie, dar cu bucuria Crăciunului în suflet.
 
Avem datoria morală să le ascultăm povestea, spusă în șoaptă, despre cei mai grei ani ai lor. Cei mai grei ani ai țării. Cu aceste mărturisiri vom învăța, așa cum spunea părintele Constantin Necula, "istoria de har a rezistenței”.

ImunoMedica

 
"La fereastra amintirii ne-adunăm, 
Cântecul de altă dată colindăm...”
 
Preot Nicolae Bordașiu- Primul Crăciun în celulă, Oradea 1955
 
„A venit apoi Crăciunul, să ne mângâie surghiunul”, cum zice colindul închisorilor. În dimineața acelei zile sfinte, parcă ne simțeam mai întăriți, mai liniștiți. În fiecare zi ne făceam rugăciunea împreună, nevăzuți de gardieni, iar duminica părintele Vasile îngâna în taină Sfânta Liturgie. În această zi de Crăciun însă, cel mai mic dintre noi a avut ideea să adunăm toate crucile noastre și capete de Crist și să le punem împreună pe marginea de prici unde dormea părintele Vasile și astfel să facem ca și cum ar fi o iesle din staulul din Bethleem. Urechea noastră era atentă la pașii de gardian ce umbla ca pisica pe lângă ușă și mai mult cu sufletul de cât cu vocea am colindat pentru pruncul Iisus. Câtă duioșie s-a adăugat lângă aceste mici simboluri și câtă nădejde s-a înfiripat în inimile noastre:
 
Cei din închisori
Te așteaptă-n zori
Să Le faci lumină...”
 
Traian Neamțu- Crăciun în lagărul Periprava, 1959 (126, 123)
 
"Și în Ajunul Crăciunului eram duși la muncă în bătăi, țipete și teroare. Și așteptam toți căderea nopții ca să ne întoarcem la Periprava. Dar nu ne-au dus în colonie, ci ne-au pus câte un lemn în spate și ne-au dus la o distanță de 5 km, la Grindu, o altă colonie, ca să lăsăm acolo lemnele. Și drumul era greu, cu lemnul în spate, eram epuizați, distrofici și nemâncați. Și mergând așa în Ajun de Crăciun, vedeam în depărtare casele din orașul Vâlcov. Vedeam cum iese fumul din coșuri și ne gândeam că acolo sunt familii care stau la căldură și așteaptă Crăciunul. Și în momentele alea de durere, mă gândeam cu ce am greșit de am ajuns în starea asta...”
 
„(...) Prima zi de Crăciun continua cu o zeamă de morcovi murați sau gogonele murate. O supă de arpacaș în care îți numărai alea 9-10 bucăți de arpacaș pe care le primeai și le puneai deoparte ca să le mesteci doar pentru a avea senzația că mănânci ceva”.
 
Vasile Jacques Iamandi- Crăciun in Lublianka, 1952 (pag 95)
 
"De multe ori în închisori am fost binecuvântați de Dumnezeu cu prezența unui preot și chiar a unui sobor creștin, catolic și ortodox, fiindcă de preoți pușcăriile erau pline pentru că erau prima țintă a politicii comuniste atee. Acești martiri au fost duhovnicii noștri cu riscul unor pedepse care mergeau până la izolare sau bătaie corporală. Preoții au fost întotdeauna o mângâiere divină pentru noi, ținând slujbe religioase înălțătoare în duminici și în toate sărbătorile noastre creștine. Au ținut predici dătătoare de curaj și speranță, au avut o atitudine demnă, plină de har, spovedindu-ne și împărtășindu-ne. Dumnezeu era cu noi în celulă. Noi îi simțeam prezența. Salutul nostru era "Doamne, ajută!” și "Cu noi este Dumnezeu”. La mine, la Canal, sau în universul carceral, clerul special urmărit și persecutat a fost la înălțime cu noi și alături de noi. Vii sau decedați, în fața acestor martiri îngenunchem și le aducem un binemeritat omagiu: ei ne-au ținut în viața”.
 
Niculina Moica- Adolescența petrecută în închisorile comuniste 
 
"Eu de multe ori spun că am crescut acolo. Acolo am deschis ochii asupra lumii, acolo am învățat ce este viața. Priveam chipurile triste ale doamnelor cu care stăteam și învățam câte ceva de la fiecare. Și fiindcă acum când scriu aceste rânduri se apropie Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Domnului, îmi amintesc acele seri când, obosite, întoarse din ateliere, după raportul de seară și după ce gardienii puneau zăvoarele pe uși, un murmur se auzea în cameră. Femei triste, îndurerate, după o tăcere plină de gânduri, fața lor se lumina și acel murmur înfiripa ca la un semnal o colindă. Colindam toate în cor, încet să nu ne audă gardienii, căci era risc să te pedepsească, să te bage la izolare. Ne tremurau lacrimile în colțul ochilor și ne visam acasă lângă cei dragi. În unele închisori care erau mai aproape de orașe se auzeau clopotele bisericilor și era minunat. Îmi aminteau de acasă, de mama care cocea cozonaci, tata care fixa bradul și eu care în colindele lui pregăteam ornamentele și bomboanele să-l împodobesc. Ce or fi făcând ei? Era întrebarea care-ți seca sufletul.”
 
Traian Neamțu Să nu se uite
 
"În preajma Crăciunului 2016, asta e suferința mea, azi, când din 100.000 am rămas 2.000. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ales să trăiesc și să pot să vă spun dumneavostră și să înțeleagă tineretul de azi: credința în Dumnezeu, dragostea de țară și neam e ceva deosebit (...) Astea nu-s povești, sunt realități. Poveștile sunt povești. Eu sunt mândru că ați avut ideea să scrieți cum era Crăciunul în pușcăriile comuniste. Și să nu se uite!”
Valeriu Gafencu- Colind de Crăciun
 
"La fereastra robilor
Cântă îngerii în cor
De cu seară până-n zori.
Au venit colindători
Îngerii nemuritori, 
Încărcați cu dalbe flori”.
 
Sursa: Acest material a fost realizat cu ajutorul mărturisirilor adunate în cartea  „Crăciun întemnițat. Sărbătoarea Nașterii Domnului în temnițele comuniste și după eliberare în amintirile mărturisitorilor”, Editura Evdokimos, Fundația Profesor George Manu, 2016.



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.