„Mă tem de reacțiile adverse.” Mii de cadre medicale din Suceava refuză să se vaccineze anti-COVID. Strategia de vaccinare ajunge în CSAT

Consiliul Suprem de Apărare a Țării va aproba într-o ședință strategia națională de vaccinare antiCOVID-19, a anunțat luni Klaus Iohannis, după discuțiile de la la Palatul Cotroceni cu șefii de la Interne, Armată și Sănătate. Vaccinare despre care președintele afirma zilele trecute că e o chestiune de „securitate națională”. Conform strategiei, prioritatea pentru vaccinare anti covidse vor avea personalul din domeniul sănătății, ca și cel din centrele rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției.
În rândul cadrelor medicale există însă o mare reticență privind vaccinul minune anti covid despre care nu știu mai nimic.
Direcția de Sănătate Publică Suceava a făcut o solicitare către toate unitățile medicale din județ să noteze personalul medical care este de acord cu vaccinarea, pentru a stabili necesarul de doze, iar cifra nu este deloc încurajatoare. Din cele peste 6.000 de cadre medicale din județ, doar aproximativ 3.000 au semnat că doresc să se vaccineze. „Mai mult de jumătate din numărul angajaților din sistemul sanitar sucevean au refuzat la o primă solicitare acceptul pentru această vaccinare. Avem aproximativ 3.000 de solicitări pentru vaccinare, iar în județ sunt peste 6.000 de cadre medicale.
Și o parte din personalul Spitalului Județean are reticențe în privința acestui vaccin, însă mulți au explicat că nu doresc să se vaccineze motivând că au trecut prin boală și au deja dezvoltați anticorpi. ”Nu mă voi vaccina, am avut coronavirus în aprilie și am anticorpi, la fel ca mulți dintre colegii mei”, a povestit Anca G., asistent generalist la spitalul sucevean. ”Nu știu mai nimic despre acest vaccin. Nu pot să accept doar așa, de dragul șefilor. Ar trebui să ne dea mai multe date. Sincer, îmi este frică de efectele secundare pe care le-ar putea avea”, a declarat Elena S, asistentă. La Spitalul Județean doar asistentele și infirmierele par să fi fost întrebate dacă doresc vaccinarea.
”S-a făcut o listă cu asistentele care doresc să se vaccineze anti-COVID. Noi, doctorii, nu suntem pe listă. Nu știu dacă colegii mei doresc sau nu să se vaccineze”, a declarat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.
Situația este la fel de ambiguă și la Spitalul Municipal Rădăuți, unde se pare că personalul medical a refuzat aproape în masă vaccinarea împotriva Covid-19, invocând, pe lângă faptul că au anticorpi, și o lipsă de informații medicale despre noile vaccinuri. ”Nu știu exact câte persoane au semnat pentru vaccinare. Vă pot spune însă că eu am semnat că doresc acest vaccin. Sunt pro-vaccinare, ceea ce îi sfătuiesc și pe colegii mei. Eu susțin vaccinarea tuturor cadrelor medicale expuse în această perioadă pericolului de a se infecta”, a declarat Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți.
Cea mai mare parte a cadrelor medicale care refuză vaccinarea în acest moment așteaptă, de fapt, date suplimentare, medicale despre vaccin și despre efectele lui, informații care vor fi comunicate pe parcurs.
Autoritățile au anunțat că primele doze de vaccin ar putea să ajungă în a doua parte a lunii decembrie și că personalul medical va fi primul vaccinat, însă doar pe bază de voluntariat.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

ULTIMELE ZILE - un nou film documentar ”conspiraționist” realizat de autorii celebrului MOARTE SUBITĂ. Tradus în română la ActiveNews. VIDEO - FINAL DAYS

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

BOMBĂ! UE și OMS anunță un sistem global de certificate COVID pentru vaccinuri: ”Va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare”
Recomandările noastre

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!
Secțiuni: Sănătate
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: Suceava
Organizații: Direcția de Sănătate Publică Suceava
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)