„Pro România” - proiectul politic lansat de Victor Ponta și Daniel Constantin
Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au anunțat lansarea unui nou proiect politic - „Pro România". Mișcarea își propune să devină un partid politic apt să intre în cursa pentru europarlamentarele din 2019. Printre cei prezenți la lansare s-a numărat și președintele executiv al PMP, Valeriu Steriu.
„Am vrea, în primul rând, să oferim o alternativă la ceea ce înseamnă, în acest moment, oferta politică de pe piață, singurul partid în care eu am acționat, PSD, confiscat de o persoană și de un grup, care folosește PSD și voturile oamenilor pentru interese personale și interese meschine, dincolo de faptul că sunt personale. Opoziție care nu există și care n-are cum să-și revină; nu vreau să intru mult în detalii, dar singurele idei economice de la PNL sunt chiar mai de stânga decât ale actualului PSD. Iar actualul PSD, cel pe care eu am încercat atâția ani să-l fac un partid de centru, social-democrat, modern, a ajuns să promoveze politici care mai există doar în Venezuela sau în țări care ajung acum la copilăria socialismului”, a declarat Victor Ponta, citat de Agerpres.
Ponta a afirmat că atât el, cât și Cîmpeanu și Constantin s-au despărțit de „forțe politice care, în acest moment, nu mai reprezintă o schimbare„ și doresc să ofere ceea ce nu există în acest moment pe scena politică și publică românească.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O veste bună pentru România: Extremistul antiromân Viktor Orban pică de pe scena din bețe de chibrit pe care și-a construit-o din tinerețe până azi, pe banii lui Soros, Putin și Trump, de „lider regional” al suveranismului european
Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE
A VENIT Sfânta Lumină la Biserica Sfântului Mormânt - Ora 14.13. HRISTOS A ÎNVIAT! ÎNVIEREA DOMNULUI - Transmisie în Direct de la Ierusalim. Când ajunge la București
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
Un medic binecuvântat - Părintele Ștefan Mindea, din nou atacat. O jurnalistă cu demnitate și fermitate - Liliana Naclad: ”Sunt rari astfel de oameni și, din păcate, prea des ne îngropăm valorile” - VIDEO
Profesorul Ion Coja: Ce este POSCA, băutura oferită de un soldat roman Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Crucea Răstignirii Sale, cuvânt transcris greșit drept OȚET
Recomandările noastre
Caderea infatuatului extremist antiromân Viktor Orban și dreptatea pentru români și Călin Georgescu
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Secțiuni: Știri
Persoane: Daniel Constantin Sorin Cîmpeanu Victor Ponta
Subiecte: Partide politice România
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD) Pro România
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)