Predica Pr. Ioan Dumitriu (Parohia Tipografilor, Timișoara) la Taina Sfântului Maslu, 12.03.2021:

POSTUL CEL MARE – FLOAREA PE CARE I-O ADUCEM LUI DUMNEZEU și O INSTALAȚIE A SUFLETULUI

„[…] Cei care fac cea mai mare faptă bună sunt cei care își petrec cea mai mare parte a timpului lor rugându-se. Sunt și alte fapte bune, nu cele mai mari, dar bune și ele, atunci când ne referim la ajutorarea aproapelui. Acum este momentul acestei fapte bune! Desigur că sunt situații în care oamenii spun: dau niște bani să se întâmple asta! Însă de multe ori am întrebat: oare banii vor lucra în locul nostru? Pentru că majoritatea dintre noi nu mai suntem obișnuiți „să punem mâna”, să ajutăm, să slujim aproapelui. Doar dăm niște bani și niște bani se mișcă într-un sens sau altul. Se pare că vin vremuri în care noi trebuie „să ne mișcăm” și e nevoie de prezența noastră mai mult decât de bani. Poate că e nevoie de un sfat bun. Sau poate că este nevoie de o încurajare și mai puțin de banii noștri pe care-i avem sau nu-i avem.

Relațiile interumane trebuie să existe, nu trebuie să dispară. Un părinte a fost întrebat când va veni sfârșitul lumii. Și a răspuns: „Când va apărea iarba pe potecile dintre casele oamenilor”. Și oamenii nu se vor mai vizita, nu vor mai socializa și fiecare își va fi suficient sieși. Nu suntem noi oare învățați acum să ne familiarizăm cu asta? Ni se spune foarte mult: „Stați în case! Purtați măști!” ca să nu vă vedeți unul cu celălalt.

Nu contează dacă [măștile] sunt conforme sau nu, dar majoritatea nu sunt conforme și ni se spune asta. Și totuși, purtați-le mai departe! Vaccinați-vă și dacă ați făcut boala, nu contează că puteți păți ceva, nu contează că aveți deja anticorpi, faceți-vă alții, că numai ăștia sunt buni, pe care vi-i dăm noi, nu cei pe care i-a făcut corpul vostru!”. Întrebăm cât ne ține imunitatea după ce am făcut boala și ni se spune „Foarte puțin!” sau nu ni se spune nimic. Totul este o stare de o adevărată bulversare. Numai că în astfel de momente foarte important este să-ți păstrezi cumpătul și să nu te avânți într-o situație despre care nimeni nu-ți poate explica nimic și care nu este sigură.

Din ce-mi amintesc din vremurile trecute, până acum un an fiecare om știa de ce are nevoie pentru sufletul lui și pentru viața lui. Alegeam cu grijă tot ceea ce ne trebuie. De un an de zile, de când a intrat panica în lume și se întețesc atacurile de panică, am ajuns să nu mai [știm] ceea ce este sigur pentru trupul și pentru sufletul nostru. Și oare nu este aceasta o criză a umanității? Nu trebuie oare să fim prudenți la tot ce ni se oferă? Pentru că în vremuri de criză și de război nimeni nu mai răspunde de viața nimănui! Lucrurile se vor îndrepta după ce trece războiul, pandemia, însă va dura ani de zile până ce ne vom linge rănile și până vor fi vindecate acestea. Pentru că rănile vor fi foarte mari. Și vor câștiga aceia care și-au păstrat cumpătul și care n-au socotit răul ca bine și binele ca rău, ci și-au ascultat sufletul și inima și și-au adunat resursele de credință pe care le-au mai găsit în sufletul lor. În felul acesta, știm că orice necaz și orice încercare trece altfel. Cu panică și tulburare nu se întâmplă nimic pozitiv.

Bunăoară, obișnuiam să-i învăț pe oameni să nu ia decizii atunci când sunt neliniștiți, agitați sau mânioși, că să aștepte să se liniștească puțin și apoi să ia deciziile pe care le vor simți în acel moment. Pentru că pofta și mânia sunt cele care întunecă rațiunea. Și atunci când ești în miezul evenimentelor, riști să iei decizii pe care să le regreți toată viața. Și de cele mai multe ori oamenii mă ascultau. Dar asta se întâmpla înainte de pandemie. Acum poți să vorbești oricât, că nu te mai ascultă nimeni. Pentru că este o panică continuă. Și chiar dacă ea ține o perioadă, nu știm cât, dar unii Părinți au profețit că aceasta pandemie se va termina dintr-odată, așa cum a început. Cândva se va termina dintr-odată. Numai că rănile pe care ni le-a produs ea se vor vedea încă multă vreme. Însă cel mai important lucru este să nu credem tot ceea ce ni se spune și nu este verificat. Este doar promovat, nu și verificat. Iar de vreme ce companiile farmaceutice vor să vândă niște produse, vor să facă bani, cum dintotdeauna au dorit și au făcut foarte mulți, asta nu trebuie să fie o noutate pentru noi. Dar nici să ne lăsăm testați pe post de cobai pentru că vor să facă alții bani și ni se spune că asta este soluția.

Dacă asta este soluția, pentru ce mor oameni?! De ce sunt scandalurile acestea uriașe în presă?! Și suntem convinși că sunt numai o parte! Unele sunt doar pe internet, pe rețelele de socializare, pentru că se pare că s-a lucrat cu un scop. Să trecem o perioadă toți morții de covid, ca apoi, când va veni vaccinul și va aduce un număr de morți, să-i punem în balanță. Și vom vedea că morții de covid au fost mult mai mulți în comparație cu morții de vaccin. Și drept urmare ni se spune: „Vedeți? Există un beneficiu!” Dar noi cu toții știm că aceste cifre prezentate nu sunt reale. Din păcate, morții de la vaccin vor fi prezentați real [în realitate, mult subraportați, pentru că este vădit interesul de a rămâne ignorați și infirmați la nivel oficial], pe când ceilalți, numai ei știu și Dumnezeu de ce-or și plecat la Domnul și din ce cauză. (…)

Și atunci, noi ce vom crede? Noi cum vom pune problema? Vom sta, vom medita și ne vom ruga. Ne vom împodobi sufletul cu ceea ce are el cea mai mare nevoie. Și cel mai important, nu vom intra în panică. Pentru că binele, întotdeauna este undeva, la mijloc. Și rareori vedem oameni care să ne pună binele în față. „Ia-l pe acesta, că acesta este binele.” Nu știm dacă în ultimul timp am mai fost în situații din acestea, să ni se dea binele dezinteresat. Binele ăsta întotdeauna a fost interesat. Cel pe care ni-l dă Dumnezeu este dezinteresat. Așadar, dacă tot suntem pe cont propriu, ar trebui să ascultăm și într-o parte, și în cealaltă, și o cale singură rămâne de urmat. Să nu luăm decizii atunci când suntem în situație de panică, de mânie sau de poftă, pentru că acestea întunecă rațiunea. La acestea am putea adăuga și atunci când suntem manipulați sau când propaganda funcționează. Și iată cum, de nu vom cerceta aceste cuvinte, cu siguranță vor avea efecte asupra noastră, pe care le vom resimți multă vreme de-acum încolo.

În perioada aceasta ne-am gândit și ne vom gândi mai mult la momentul acela al Judecății de Apoi, care va fi pentru întreaga omenire. Este un moment care va pune final lumii acesteia văzute și după acel moment va fi cer nou și pământ nou în care să locuiască dreptatea. Binele se va despărți pentru totdeauna de rău și-și vor lua la revedere unul de la altul. Dumnezeu va face asta atunci. Însă până atunci Dumnezeu ne-a dat nouă puterea să facem aceasta. Să despărțim pentru totdeauna binele de rău și răul să fie alungat de la noi, iar binele să ne zidească firea, ființa. „Acum este judecata acestei lumi, spune Hristos. Acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”.

Deci toată viața noastră duhovnicească constă în aceea de a ne antrena permanent în recunoașterea răului, chiar și atunci când se ascunde în bine. Ne jucăm cu el de-a v-ați ascunselea, și când răul se ascunde după un pom, trebuie să mergem după el și să-l identificăm imediat, nu să-l lăsăm și să ne îmbunăm cu gândul că pentru că s-a ascuns după un pom el nu mai există și nu-și va mai face treaba. Odată ce nu vom mai fi vigilenți sau când se va lăsa întunericul și nu va mai fi vederea așa de bună, va ieși de-acolo și ne va ataca pe la spate. Și apoi se va retrage, dar vor rămâne niște răni. Așadar, răul trebuie identificat imediat și distrus, înlăturat din ființa noastră. Iar binelui să-i facem loc, să poată crește.

În momentul în care vom face asta, starea de lucruri astfel creată ne va da nouă o stare bună sau rea, în funcție de alegerile pe care le-am făcut în viață. Nu merge cu lucruri de genul: „Acum să trec cu bine peste situația asta și voi vedea eu ce-o mai fi peste 5 ani!” Nu este corect așa. Trebuie să alegem binele pentru acum și pentru perioada care este între acum și peste cei 5 ani. Și abia așa am ales ceea ce trebuia să alegem. Iar binele de acum nu prea există. Dar ce vom face? Vom alege din cele două rele pe cel mai mic și vom cântări care este răul cel mai mic. Acesta sau acela? Și voi lua răul cel mai mic ca să mă izbăvesc de răul cel mai mare. Dar nu voi lua răul cel mai mare gândindu-mă că în timp el o să devină mic. El va crește mare și în timp, el va fi și mai mare. Toată această stare ne va impregna ființa.

Și poate că pe noi ne miră de ce Judecata lui Hristos a durat așa de puțin? Sfinții Părinți spun că durează atât cât ai citi o catismă din Psaltire. Știm cu toții cât durează citirea unei catisme din Psaltire: un sfert de oră. Și într-un sfert de oră să judece atâtea miliarde de oameni? E foarte simplu! Pentru că starea ta sufletească te va propulsa într-o latură sau într-alta. Nu va putea sta păcătosul printre drepți, pentru că-l vor recunoaște și-l vor reclama: „Ce caută acesta între noi?!” Știm asta dintr-o pildă foarte frumoasă, cu nunta fiului de împărat, că nuntașii l-au pârât pe cel ce a intrat fără haină de nuntă. A fost  judecat imediat, legat de mâini și de picioare și aruncat în întuneric, acolo unde nu-l vede nimeni. Deci fiecare dintre noi vom fi atrași ca de un magnet în ceata în care ne-a aflat moartea. Și dacă ne-a găsit moartea săvârșind răul sau alergând după bani, ne va atrage de partea lui Iuda care L-a vândut și pe Dumnezeu pentru bani. Și sunt unii dintre aceștia și astăzi care L-ar vinde și pe Dumnezeu dacă ar putea. Spre deosebire de Iuda, ei nu pot să-L vândă pe Dumnezeu din cer pentru bani. Dar nici o problemă! Își vând sufletul! Își vinde semenul. În momentul în care ai făcut astfel de fapte, te așezi singur de-a stânga sau de-a dreapta. Iar cele două cete își vor atrage fiecare adepții, ca un magnet.

Ni se mai spune că îngerii îi vor despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre. Și fiecare capră va fi văzută de la distanță atunci când este între oi, chiar dacă încearcă să se ascundă. E o diferență mare între ea și oaie. Așadar, nimeni nu poate să-L mintă pe Dumnezeu, spunându-I că el este bun, când de fapt este rău. Ca să poți convinge pe Dumnezeu că ești bun, trebuie mai întâi să-L atragi în sufletul tău, să-I cauți un loc la masa ta, și apoi să-ți rezervi puțin timp pentru El, să vorbești cu El spunându-i cam cum vezi tu lumea, El să-ți spună cam cum o vede El și la sfârșit să fie o înțelegere. Lași tu din ale tale, lasă El din ale Lui, și se face omul cel nou. Nu cum a fost, omul cel vechi, ci omul cel nou, făptura cea nouă. Iar pentru asta, trebuie să faci ceva.

În acest sens ne vine în sprijin postul, care este o floare adusă lui Dumnezeu, așa cum zilele trecute obișnuiam să ducem flori mamelor noastre, soțiilor noastre sau femeilor dragi pe care le cunoaștem. Una dintre florile pe care le ducem lui Dumnezeu este un post ținut cap-coadă. Și dacă vom ține patru, îi vom duce lui Dumnezeu patru flori. Unii spun că fac altceva sau înlocuiesc postul cu altceva. Postul este o „instalație” a sufletului. Îți instalezi în el ceva, o stare care apără și nu permite răului să treacă de o anumită barieră. Omul care postește niciodată nu va lăsa să intre ceva ce de la distanță a ochit că nu este bine. Omul care postește nu spune răului: „Hai, intră și tu, să vedem, poate că ăi fi la urmă bine!” Nu, răul este rău și binele este bine! Asta îți spune postul. Așa cum mâncarea de post e mâncare de post, iar care nu este de post, aceea nu este mâncare de post, e de dulce. Și diferența este atâta de mare între ele, încât de la o simplă privire recunoști mâncarea care e de post și care nu e de post. Și dacă te vei obișnui să recunoști mâncarea de post și o diferențiezi de cea de dulce, așa vei reuși, prin acest antrenament, să diferențiezi și răul de bine și nu-l vei confunda. Iar răul va rămâne în latura lui și binele în latura lui. Și dacă nu vei reuși să-l înlături cu totul din ființa ta, totuși îl vei îngrădi: „Aici stai tu! Mai departe nu treci! Până când voi avea timp să mă ocup și de tine!” Și în momentul în care vei avea timp să te ocupi și de el, atunci îi vei restrânge aria, iar binele se va lăți. Și-i place foarte mult binelui să-i faci tu loc în ființa ta, pentru că acest lucru este demn. Ține și de demnitatea noastră, și de demnitatea lui Dumnezeu. Iar între doi oameni demni se cuvine să stea lucruri demne.

Și iată cum, încetul cu încetul, ne vom simți că suntem alți oameni, ne vom simți atrași către alte valori și în momentul acela putem spune că suntem făptură nouă. Nu mai suntem omul cel vechi atras în stânga și-n dreapta, care-și propune să facă ceva și pe parcurs face altceva pentru că i s-au ivit niște oportunități. Ce ți-ai propus să faci, să faci, chiar dacă răul îți va propune alte și alte valori. Îți vei duce valorile până la capăt.

Lui Hristos nu I-au propus așa? Când era pe Cruce treceau călătorii și-I spuneau: „Hei, tu, Iisuse, pe alții i-ai mântuit, dar pe Tine nu?!?” Tâlharul cel din stânga: „Coboară-Te de pe Cruce și coboară-ne și pe noi! Să vadă aceștia ce putere ai Tu!” Dar pentru asta venise Hristos? Să arate unor soldați romani și unei cete de evrei cine este El?! Scopul Lui era mult mai mare. Acela de a aduna păcatele lumii, de a le pune pe Cruce și de a folosi Crucea pe post de spălător. Iar lichidul să fie chiar sângele său. Și din momentul acesta, Crucea devine altar de jertfă. Pentru că acolo s-au spălat păcatele lumii. Și noi vom cinsti Crucea ca altar de jertfă. De aceea Crucea este în mijlocul Sfântului și Marelui Post al Paștelui. Pentru că fără ea și fără jertfa de pe ea, noi am fi rămas în păcatele noastre și fără posibilitatea de a ne mântui, de a ne schimba starea din rău în bine.

Așadar, fiecare dintre noi avem această posibilitate să ne schimbăm starea din rău în bine și din bine în mai bine. Important este să punem jertfa potrivită. Și chiar dacă o vom face în timp, tot e bine. Dumnezeu primește puțina noastră jertfa astăzi, mai multa a noastră jertfă mâine, și mai multă cea de poimâine, și tot așa până ajungem să creștem duhovnicește „la măsura bărbatului desăvârșit”.

Așadar, Postul care ne va întâmpina începând de Duminică seara, va fi un astfel de prilej pentru noi, creștinii. Celor care au obișnuit să-l țină și până acuma le va fi ca o pecete, ca o statornicie în buna lor credință; cei care n-au ținut niciodată un post întreg până acum și s-au gândit să-l țină acum, să vadă cum se simt, și-i asigurăm că or să se simtă extraordinar de bine, cum nu s-au mai simțit niciodată. Este o altfel de simțire decât cele cu care noi suntem obișnuiți. Desigur că va fi un început bun pentru aceștia și pe care, Doamne, ajută să-l continue! Dar pentru noi toți, este o floare cu care noi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu. Însă o floare se folosește pentru a exprima ceva. Pui într-o floare sentimentele tale, gândurile tale, stările tale, cinstea pe care vrei s-o oferi celuilalt. Toate acestea le vom pune în postul nostru. Și vom închina lui Dumnezeu această floare. El o va primi alături de alte flori pe care i le-am mai dat, mai mici și mai mari. Însă Postul Paștelui este cea mai mare floare pe care putem să I-o oferim. Și dea Domnul ca noi să putem oferi cât mai multe flori de genul acesta în toată viața noastră spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. AMIN!”

Fragment transcris de Cuvântul Ortodox