„Sex Education”. Puterea titlului (episodul 2)

Mai știți când vă spuneam de puterea titlului și că de multe ori el este compus în așa fel încât nu reflectă realitatea din articol, ci doar vrea să instige la ceva? A apărut iar un titlu prin presa românească "BOR se opune educației sexuale în școli". Vai! Șoc și groază . Vă dați seama ce știre. Dar cum de nu au trecut asta la Breaking News? Dar stați asta nu este tot. Unii mai pleacă și urechea și au început să verse frustrările despre biserică.
Alo, Biserica Ortodoxă Română nu se opune, atenție, EDUCAȚIEI, ci se opune pentru că în momentul de față programa școlară este neclară și nedefinitivată. Normal că nu poți fi de acord cu ceva ce nu este bine pus la punct. Păi spuneți-mi știți măcar de cine ar urma să fie predată această materie? Nu știți nu? Dar știți măcar ce urmează să fie predat? Nici asta nu știți nu? Păi atunci stați liniștiți acolo. Stați jos. Nota 2. Unii aduc ca argumente pentru această "educație", începerea vieții sexuale la vârste fragede, graviditatea în creștere la vârste cuprinse între 15-17 ani și transmiterea bolilor prin act sexual.
Îmi aduc aminte că și noi când eram la școală mai venea câte cineva să ne spună despre metodele de protecție, despre pericolul acestor boli și despre dezavantajele unei vieți sexuale timpurii. Da, dezavantaj pentru că pe atunci unii mai aveau curajul să spună "Trăiți-vă copilăria. Veți avea destul timp și de făcut sex când veți avea o familie" . Da, ne spuneau unii de familie. Ce demodați nu? Bun, acum s-au mai dezvoltat acești "specialiști". Acum spun "Dacă apare monotonia conjugală, încercați și voi de câteva ori și cu altcineva. Ieșiți din rutină". Educație nu? Păi tot ceea ce spun ei că a devenit un pericol pentru minori, nu se poate rezolva prin "educația" sexuală din școli.
Vreți să rezolvați graviditatea la vârste fragede? Iată câteva soluții:
- Închideți site-urile porno
- Supravegheați părinții cu probleme alcoolice
- Nu mai afișați pe internet tot felul de filme provocatoare
- Ca părinți, supravegheați-vă copiii când navighează pe internet
- Încercați să le explicați copiilor că au nevoie de o copilărie frumoasă, nu de una matură în gândire
- Ca stat, puneți mâna și distrugeți rețelele care se ocupă de traficul de persoane
- Supravegheați adulții cu antecedente în ceea ce privește agresiunile sexuale
Unii cam asta nu înțeleg. Vă plângeți că sunt minore care rămân gravide? Așa și cum vreți să rezolvați voi problema asta? Le spuneți cum să folosească steriletul sau ce pilule să ia? Le spuneți băiețașilor să folosească prezervativul? Adică un fel de "Aceastea sunt metodele contraceptive. Folosiți-le și faceți sex în continuare". Cam asta este educație? Am auzit și expresia asta "Copilul meu își atinge părțile intime de la vârsta de 2-3 ani". Păi acum scuzați-mă... voi aveți impresia că un copil de 2-3 ani știe ce să facă cu ce își atinge? . Aș adresa și eu o întrebare acestor părinți: voi când v-ați atins părțile corpului la 2-3 ani, știați ce se va întâmpla în viață? Păi copilul acela în afară de "bu-bu, ga-ga, ma-ma", nu știe. Acum spuneți-mi că de fapt copilul de 2-3 ani când își atinge părțile intime, el de fapt se masturbează . Păi doar o minte bolnavă se poate gândi la așa ceva. Tu ca adult, te gândești la sex și gata ai impresia că orice ...parte atinsă este masturbare. Dar știți care este partea mai interesantă? Partea interesantă este aceea că unii care își fac poze cu biserici în spate, au început să lovească în biserică că de ce se opune educației sexuale. Dar nu este nici o noutate. Nu, nu este. Știri că și Sfântul Ioan Gură de Aur vorbea despre cei care sunt din biserică și totuși vorbesc biserica de rău? Da, da. Cam așa:
"Dar aș putea fi întrebat:
– Dacă nu e bine pentru om să se atingă de femeie, pentru ce a mai lăsat Dumnezeu căsătoria? Ce trebuință mai avem de femei, dacă nu ne sunt de folos nici pentru căsătorie, nici pentru nașterea de copii? (...) Dacă aceste cuvinte ar fi rostite numai de dușmanii creștinismului și de necredincioși, nici n-aș ține seamă de ele. Sunt însă mulți oameni care în aparență aparțin Bisericii și care rostesc aceleași cuvinte; din pricina slăbiciunii voinței au părăsit sudorile și ostenelile pentru păzirea fecioriei; osândesc fecioria, declară că e de prisos, cu intenția de a-și acoperi propria lor trândăvie, pentru a părea în ochii lumii că nu îndepărtează de la ei aceste nevoințe din pricina nepăsării lor, ci din pricina unei drepte judecăți. "
Ei, asta este interesant: parcă aceste cuvinte sunt scrise pentru vremurile de astăzi nu? Și totuși, ele sunt scrise de Sfântul Ioan Gură de Aur care a adormit în anul 407. Deschideți pofta copiilor la sex? Le spuneți că este demodat să îți păstrezi fecioria? Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt și aici:
"Gândiți-vă la toate acestea, voi, toți, care dușmăniți fecioria. Puneți-vă zăbrele și zăvoare gurii, ca să nu începeți și voi să spuneți, în ziua Judecății, când veți vedea pe cei care strălucesc din pricina fecioriei, aceste cuvinte: „Aceștia sunt cei de care altădată ne băteam joc și-i luam in râs! Noi, smintiții, socoteam viața lor o nebunie și moartea lor plină de necinste. Cum au ajuns de au fost socotiți printre fiii lui Dumnezeu? Cum au ajuns de-au fost rânduiți printre sfinți? Am rătăcit, deci, de la calea cea adevărată, iar lumina dreptății n-a strălucit în sufletele noastre!”. Dar ce folos veți mai avea de pe urma acestor cuvinte, o dată ce în ziua Judecății căința nu mai are nici o putere?"
Așa este că mai vreți să citiți? Da, Sfântul Ioan Gură de Aur continuă și se adresează celor care gândesc normal:
"Aș fi putut să arăt și mai pe larg cât de mult foc își adună pe capul lor cei care defaimă frumusețea fecioriei. Socotesc însă că, pentru oamenii cu judecată, sunt îndestulătoare și cele spuse, deoarece pe oamenii cu neputință de îndreptat și pe smintiți nu-i voi putea desprinde de nebunia lor, nici dacă aș fi vorbit mai mult decât am vorbit.
Din această pricină las la o parte pe defăimătorii fecioriei și mă adresez numai oamenilor cu judecată, întorcăndu-mă din nou la cuvintele fericitului Pavel: „Despre cele ce mi-ați scris, spune el, bine este pentru om să nu se atingă de femeie”.
Să se rușineze de cuvintele lui Pavel și cei care osândesc căsătoria, dar și cei care o înalță mai mult decât merită. Pavel închide gura și unora, și altora, și prin aceste cuvinte, și prin cele ce urmează.Bună este căsătoria, pentru că-l face pe om să păzească curăția și nu-l lasă să cadă în desfrânare și să moară. Nu defăima, deci, căsătoria! Este de mare folos, nu lasă ca mădularele lui Hristos să ajungă mădularele unei desfrânate și nici nu îngăduie ca templul cel sfânt să ajungă pângărit și necurat.
Pentru aceasta e bună căsătoria, pentru că sprijină și îndreaptă pe cel care e pe cale să cadă."
Deci cam despre asta este vorba. Acum nu mai încercați voi să aruncați mizeriile voastre în grădina Bisericii Ortodoxe pentru că nu merge. Noi știm că Biserica vă stă în coastă dar de schimbat, Biserica nu se va schimba. Vreți "educație" sexuală? Treaba voastră ce faceți acasă cu copiii voștri. Dacă religia este opțională, de ce "educația" sexuală să fie obligatorie?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Dan Barna Patriarhul Daniel
Subiecte: educație sexuală
Organizații: Sinodul BOR
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)