1 aprilie le aduce o veste adevărată timișorenilor: Carantina a luat sfârșit! Nu și restricțiile naționale pentru orașele cu rata infectării de peste 7,5 la mia de locuitori. Fritz ar fi ținut cu poporul „xenofob” la votul din ședința CJSU Timiș
Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă au ieșit din carantină începând de la miezul nopții, după ce CJSU Timiș nu a mai prelungit miercuri seară măsura restrictivă perpetuată pe parcursul a 3 săptămâni și 3 zile, a cărei „eficiență” se poate constata prin lipsa de impact asupra numărului de infectări cu noul coronavirus.
CJSU Timiș s-a întrunit în ședință miercuri la ora 17:00, ocazie cu care 30 de membri au votat pentru ridicarea carantinei, 5 impotrivă și 3 s-au abținut, potrivit publicației Opinia Timișoarei.
Așadar, din această noapte încetează carantina zonală, însă școlile nu vor relua cursurile fizic joi și vineri pentru elevii din clasele mici ori terminale, deoarece se apropie intrarea școlarilor în vacanța de primăvară de o lună, impusă la nivel national. De aceea, joi se continuă cursurile în format online.
Vor fi redeschise terasele, cu respectarea normelor sanitare în vigoare, însă magazinele se închid la ora 18.00, iar la 20:00 intră în vigoare carantina de noapte, acestea fiind măsuri luate la nivel național pentru localitățile cu incidența de cazuri de coronavirus peste 7,5 la mia de locuitori.
Pe „01.04.2021, începând cu ora 00:00, se ridică măsura carantinării zonele pe municipiul Timișoara și comunele Ghiroda, Moșnița Nouă, Dumbrăvița și Giroc.
În municipiul Timișoara programul cu publicul al operatorilor economici va fi între 05:00 și 18:00, pe toată durata săptămânii, iar după ora 20:00 se poate circula doar pentru excepțiile prevăzute în Hotărârea de Guvern.
În situația în care incidența cumulată la 14 zile devine mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori, se va reduce programul cu publicul al operatorilor economici doar vineri, sâmbătă și duminică la ora 18:00 și se va menține pentru aceste zile ora 20:00 ca oră limită pentru circulația fără declarație sau adeverință. În zilele de luni – joi, în situația în care incidența cumulată la 14 zile devine mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori, programul operatorilor economici se va prelungi până la ora 21:00, iar ora limită pentru circulația fără adeverință sau declarație va fi ora 22:00”, i-a informat pe timișoreni și timișeni prefectul județului, Zoltan Nemeth, care pe 4 aprilie va sărbători o lună de când se află în funcție.
„Prefectul Zoltan Nemeth a condus, astăzi, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia, la primul punct de pe ordinea de zi, s-a făcut o analiză a prelungirii măsurii de carantinare zonală a municipiului Timișoara și comunelor Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă.
În urma votului membrilor CJSU s-a decis neprelungirea carantinării.
Trebuie precizat că, desi se ridică măsura carantinării zonale, în continuare se aplică restricțiile din HG 293/2021, modificată și completată prin HG 348/2021.
La următorul punct de pe ordinea de zi s-a adoptat o hotărâre de modificare a scenariilor în care își vor desfășura activitățile unitățile de învățământ din localitățile în care s-a ridicat măsura de carantinare zonală - municipiul Timișoara și comunele Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă - în cursul zilei de mâine (având in vedere faptul ca de vineri începe vacanța). La propunerea Inspectoratului Școlar s-a decis, prin votul membrilor CJSU, că în aceste unități de învățâmânt cursurile de vor desfășura mâine on-line.
La ultimul punct de pe ordine de zi s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrative-teritoriale din județul Timiș, anexe în care este prevăzută rata de infectare pe ultimele 14 zile, rata în baza căreia sunt stabilite restricțiile din HG 293/2021, modificată și completată prin HG 348/2021
Hotărârile vor fi publicate pe site-ul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, a comunicat pe Facebook Instituția Prefectului Județului Timiș.
Și primarul Dominic Fritz (USR) s-a grăbit să dea pe Facebook vestea ridicării carantinării în Timișoara, fălindu-se că eliberarea s-a produs și grație votului dat de el - fără a mai pomeni blamul dat de protestatari în ultimele 4 zile. Fritz motivează în mod fals votul împotriva carantinei prin scăderea numărului de cazuri datorată celor 24 de zile de carantină și-i îndeamnă pe timișoreni să se conformeze în continuare restricțiilor, ba chiar să alerge la vaccinare.
„La recomandarea DSP Timiș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât, și cu votul meu, să nu prelungească carantina în zona metropolitană Timișoara.
După peste 3 săptămâni de sacrificii, carantina a reușit să tragă o frână de urgență creșterii rapide. De câteva zile am intrat pe un trend descrescător, în timp ce valul infectărilor în restul țării crește, mai ales în orașele mari. În același timp, așa cum am cerut de mai multe ori, de săptămână trecută există un nou set de măsuri clare la nivel național, unele chiar mai stricte decât cele instituite în carantină.
Trebuie să ne fie clar: situația este în continuare serioasă. Acum este absolut esențial să nu aruncăm avansul pe care l-am făcut în ultimele săptămâni. Este, din păcate, în continuare nevoie de măsuri care să limiteze contactul fizic între oameni, pentru a încetini răspândirea virusului. Sper să cădem în curând și sub rata de 7, pentru ca să se elimine unele din restricții.
Știu că nu a fost o perioadă ușoară pentru nimeni. Mulți dintre voi sunt, pe bună dreptate, supărați și la limitele puterilor. Dar pentru binele vostru și al celor din jur, ați respectat regulile și constrângerile, fie că ați fost sau nu de acord cu ele. Iar pentru asta vă mulțumesc. Datorită vouă am reușit să oprim creșterea.
Depinde acum numai de noi, de solidaritatea și conștiința noastră, să respectăm în continuare regulile sanitare. Și sunt sigur că și forțele de ordine se vor îngriji ca regulile să fie aplicate.
Vă îndemn și vă sfătuiesc să vă vaccinați împotriva coronavirusului, o puteți face foarte ușor. Doar prin imunizarea colectivă vom putea reveni la normal și avem o șansă reală în acest moment ca noi, cei din Timișoara să fim primii care atingem acest țel”, a scris miercuri Dominic Fritz pe Facebook.
Pe același subiect

Fauci dă în bâlbâială în fața „Fenomenului Texas”: Restricțiile au fost ridicate total (inclusiv masca) și cazurile continuă să scadă

Olivia Steer, postare în miez de noapte, după ce a fost deblocată pe Facebook, despre realitatea din spitale: „Adevărul ne eliberează pe noi, iar pe ei îi acuză și încătușează. Adevărul nu respecta niciodată standardele Facebook!”

Sfântul Calinic plânge chiar de ziua lui în Icoana sa de la Pasărea. Jandarmii iar interferează abuziv cu actul cultic la Hramul de la Mănăstirea Cernica al primului sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română - 11 aprilie

ACEȘTI DEMENȚI CARE NE CONDUC. PNL-istul Nelu Tătaru afirmă că dacă părinții refuză vaccinarea copiilor aceștia le vor fi luați și vaccinați cu forța iar părinții decăzuți din drepturile lor naturale și constituționale. Iulian Capsali: ABSOLUT DIABOLIC!

ACTUALIZARE: 123 MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL
Recomandările noastre

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid

Adrian Pătrușcă: Iohannis i-a înfipt un cuțit în spate poporului român
Secțiuni: COVID Locale Politic Prima pagină Știri
Persoane: Dominic Fritz Zoltan Nemeth
Locații: județul Timiș Timișoara
Subiecte: carantinare zonală
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)