ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Pe data de 1 mai 1965, când se sărbătorea solemn ziua solidarității celor ce muncesc, s-a petrecut un lucru care a cutremurat întreaga țară: Părintele Gavriil a stropit cu kerosen și a dat foc unui portret de 12 metri al lui Lenin, înălțat pe clădirea Sovietului de Miniștri. Portretul cuprins de flăcări era înconjurat de o mulțime de beculețe ce au prins a exploda, scoțând un zgomot asemenea răpăitului de mitralieră. Pe Părintele Gavriil l-au bătut fără de milă, zdrobindu-i maxilarul și pricinuindu-i treisprezece răni grave și a fost arestat pentru propagandă antisovietică.  

Pe acest om binecuvântat, pe acest mare Stareț care iubea pe toată lumea și-I slujea Domnului, l-au umilit, l-au zdrobit și l-au fărâmat în bucăți tocmai acei oameni pentru care el își pleca necontenit genunchii, rugându-se pentru ei. Când l-au arestat, i-au poruncit să-și scoată crucea, însă el le-a grăit: „Eu n-o scot, dar de puteți, scoateți-o voi!” Le-a fost frică să se atingă de cruce. Văzând că nu pot face nimic, Starețul a fost mutat într-o celulă comună. După eliberare, Starețul povestea: „M-au întrebat: – Spune-ne, acum Îl vezi pe Hristosul tău? – Da!, le-am răspuns eu. – Arată-ni-L și nouă! – Aruncați carnetele de partid și vi-L voi arăta, le-am răspuns eu. – Cum te va ajuta Hristosul tău, căci ești în mâinile noastre? De aici nimeni n-a ieșit viu! – Voi ieși peste șapte luni, le-am răspuns eu cu nădejde.” 
 
Atunci când Monahia Parascheva l-a întrebat pe Stareț de unde știa că va ieși peste șapte luni – așa cum s-a și petrecut –, Părintele i-a zis: „Înaintea ochilor mei îmi apăruse cifra șapte. Așa am fost întărit de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos.” Închisoarea avea propriile sale legi, iar deținuții voiau să-l batjocorească pe Stareț, însă el, ridicându-se, s-a însemnat cu semnul crucii și a început să se roage. Mai târziu, Părintele Gavriil ne-a mărturisit: „S-au rușinat, au îngenuncheat și și-au cerut iertare pentru că, de fapt, cu toții credeau.” Starețul Gavriil le-a fost pildă a chipului în care s-ar fi cuvenit să se poarte. Se trezea dis-de-dimineață și curăța dușumeaua, toaleta – adică nu se dădea îndărăt de la nicio muncă. Astfel amintește Starețul despre această întâmplare:
 
„Mă priveau cu uimire cum dintr-o măturică am făcut o cruce și am început să propovăduiesc despre dragoste, despre credință și despre Iisus Hristos. La acea cruce, curând, au început a se ruga cu toții. Când mă apucam să curăț celula, deținuții mă rugau: «Facem noi totul, numai să ne vorbești despre Iisus Hristos și despre viața Sa.»” Pe când îl anchetau, Părintele Gavriil le grăia: „Adevărul este că voi ar trebui să vă închinați lui Hristos Cel răstignit, iar nu lui Lenin. Este cu neputință a ne închina omului pământesc. Nu «slavă lui Lenin», ci «Slavă Ție, Dumnezeule, slavă Ție!»” Aceste cuvinte au atras atenția organelor de anchetă. Potrivit hotărârii Curții Supreme a Georgiei, Părintele Gavriil a fost trimis la un spital de psihiatrie pentru a fi examinat, unde a și rămas până la 12 octombrie 1965.  

Acestea le povestea Părintele Gavriil despre arestarea sa: „Soldații s-au năpustit asupra mea și m-au târât ca pe Hristos. M-au luat pe sus... Urcam niște trepte și mi-am dat seama că arde clădirea guvernului. Larmă… Au ajuns mașinile de pompieri. Stropeau portretul lui Lenin din toate părțile… Ardea clădirea Sovietului de Miniștri. Am spus: «Doamne, vin! Nu am cum să mai scap de împușcare. Iată, Hristoase! Am visat toată viața să rabd chinuri pentru Tine…» Mă purtau pe sus… Eram îmbrăcat în straie de monah, cu o cruce mare la piept. Am intrat într-un cabinet ce se afla la etajul al treilea. Acolo ședea un bărbat în costum, împreună cu câțiva generali. Au întrebat: «Acesta-i călugărul care a dat foc portretului și a pricinuit explozia?» Toți erau interesați de mine. Vă puteți imagina ce se petrecea acolo? Toți îmi puneau întrebări.
 
În mintea mea era doar: «Doamne, miluiește-mă!» Mă rugam în felul meu: «Doamne, Tu ești pretutindeni! Miluiește-mă! Numai Tu ești Domnul meu!» cugetam eu, rugându-mă pentru biserica ridicată de mine, pentru icoanele mele și pentru mântuirea mea. «Nu mă lăsa, Dumnezeule, că nu am pe nimeni afară de Tine! Mântuiește-mă, Doamne!» Mă amenințau cu puștile. Domnul însă nu m-a lăsat, căci dintr-odată am simțit o asemenea putere, precum le-a dat și Părinților athoniți Gavriil și Gheorghe, și lui Simeon Stâlpnicul. Țineam crucea la piept, iar ei zbierau la mine: «Îți dai seama ce-ai făcut? Nu ai cum să mai scapi de execuție!» M-am ridicat, mi-am făcut cruce și am zis: «Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale! Mintea omenească nu poate pricepe minunile Tale.» Toți au aflat despre cele întâmplate, chiar și sora mea din Rustavi.
 
În Tbilisi nu lăsau pe nimeni, căci blocaseră intrarea în oraș. Mă uit la oamenii din jurul meu, și toți – înarmați până-n dinți… Știu că ar putea să mă ucidă pur și simplu. Îi cunosc eu pe comuniștii ăștia – ce fel de câini sunt, cu chip de oameni. «Ce-ai făcut?» strigau ei. Eu însă le-am spus: «Nimic rău n-am făcut! Omorâți-mă! Împușcați-mă în locul în care i-am dat foc câinelui aceluia, și Domnul va da de rușine cinstea voastră!» Ah, de-ați fi fost de față la interogatoriu! Însuși Șevardnadze a vorbit cu mine și mi-a zis: «Cum ești, Goderdzi? Ce-ai făcut, căci voi fi dat afară din slujba mea?» Eu i-am răspuns: «Nu vă îngrijorați! Mă voi ruga pentru dumneavoastră, pentru comuniști, pentru toți, și totul va fi bine.» Unii au început să se îndoiască că sunt nebun. Iar eu gândeam: «Dovediți-mi că sunt nebun sau Înțeleptul Solomon! Întru aceasta și stă Harul lui Dumnezeu: că nu puteți înțelege!»
 
Șevardnadze m-a întrebat: «Nu-ți este foame, Goderdzi?» «Într-adevăr, mi s-a făcut foame!» i-am răspuns. Șevardnadze a zis: «Duceți-l la cantină și aveți grijă de el! Acesta-i un astfel de om, încât dacă cineva îl necăjește, nu scapă de mânia lui Dumnezeu.» Anchetator a fost un oarecare Țințadze, care era un om bun. «Binecuvântată fie dreapta ta!» i-am spus eu. În acea clipă mi-a apărut înaintea ochilor Svetițhoveli și Samtavro. Pentru ele trebuia să îndur chinuri amare și să le rabd pe toate cu bărbăție. Pentru Abo Tbileli, pe care l-au decapitat arabii și a ajuns mucenic. Pe mine însă mă vor decapita comuniștii! Doamne! Eu sunt cel din urmă mucenic – Bătrânul Gavriil.”  
---------------------------------------
După binecunoscuta faptă, când Părintele Gavriil a ars un portret mare al lui Lenin, situația s-a înrăutățit și mai mult, iar în anchetă s-au implicat funcționari de seamă de la Moscova. Cazul său a fost cercetat de responsabilii de frunte atei din acele vremuri. După această întâmplare a suferit multe necazuri: a fost chinuit, anchetat, îl înfometau, nu-i dădeau apă, îl închideau la izolare ș.a.m.d.

În timpul interogatoriilor, anchetatorii se foloseau de felurite trucuri. De pildă, cu 15-20 de minute înainte de întâlnirea cu cel care-l ancheta, era silit să asculte un text pregătit dinainte despre măsurile aspre luate la interogatorii, cu privire la diferitele chipuri de schingiuire a deținuților, despre grelele încercări ce-i așteaptă pe criminali etc. Au fost situații când cel arestat aștepta și ore în șir ca să fie interogat, iar în aceste cazuri secretarul suna la superiorii săi și întreba peste câtă vreme să aducă pe unul sau pe altul dintre acuzați. Întocmai s-a întâmplat și cu Părintele Gavriil. A fost dus în celulă, apoi secretarul l-a sunat pe anchetator și atunci s-a petrecut ceva la care nimeni nu se aștepta. În locul obișnuitului răspuns aspru, s-a auzit glasul înspăimântat al procurorului: „Eu însumi voi coborî și voi cerceta totul.” Și asta se întâmpla în vreme ce, în alte situații, soldații gărzii speciale îi nimiceau pe deținuți și-i băteau cumplit.
 
Intrând, anchetatorul i s-a adresat Părintelui cu „Dumneavoastră.” La întrebarea procurorului: „Cine sunteți?” Părintele Gavriil, ca de obicei, a început: „Eu sunt praf, nimic…” Procurorul a repetat întrebarea și Părintele a început să-și povestească viața. Acela, zâmbind, i-a spus Părintelui Gavriil că știe totul despre el și a repetat întrebarea, formulând-o oarecum diferit, adăugând doar un singur cuvânt: „Cine sunteți, pentru Domnul?” Apoi i-a zis Starețului: – În vreme ce așteptați, a venit aici o femeie în haine cum se purtau în vechime și m-a prevenit: „Pentru Domnul Dumnezeu, trebuie să-l eliberezi pe omul care așteaptă pe coridor! Să știi că dacă nu-l vei ajuta, nu numai tu și familia ta, ci și urmașii tăi din multe generații vor fi lipsiți de Harul lui Dumnezeu, căci veți fi blestemați!”.

Starețul a întrebat cu uimire: „Care femeie? Am stat înaintea ușii și nimeni n-a intrat, nici n-a ieșit din biroul tău.” Anchetatorul a descris-o pe femeia care i-a vorbit, iar Părintele Gavriil, cu ochii minunat strălucind, a zis: „Maica Domnului a fost!”.

Însă în acele vremuri era cu neputință să-l ajute pe Stareț, căci dacă anchetatorul ar fi cerut achitarea acuzatului, ar fi fost și el trimis pe lumea cealaltă.

„Părinte – aceasta a fost întâia oară când anchetatorul l-a numit astfel –, singurul lucru care v-ar putea ajuta în situația aceasta ar fi un înscris medical care să facă dovada stării dumneavoastră psihice instabile.” Anchetatorul a contribuit la recunoașterea „nebuniei” Starețului Gavriil. Părintele a fost trimis într-un spital de psihiatrie, unde a fost supus la multe chinuri, umilințe și batjocuri.
 
Autoare: Monahia Eufimia Mșvenieradze

Sursa: Coroana Starețului: Viața și minunile Sfântului Gavriil Georgianul, Editura Predania.