10 ierarhi răspund scrisorii adresate Sinodului BOR de un grup de personalități îngrijorate de impunerea certificatului Covid. Dintre aceștia, doar 3 ierarhi își asumă și publicarea declarației lor

Zece ierarhi au răspuns unei scrisori adresate Sinodului BOR de circa 70 de personalități publice care cereau ca Biserica să ia atitudine față de condiționarea libertății religioase prin certificatele Covid. Dintre cei 10 respondenți, doar 3 au agreat ca declarațiile lor să fie preluate de presă. Este vorba despre ÎPS Irineu, arhiepiscopul Alba-Iuliei, ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților.
Iată mesajul integral al ÎPS Irineu al Alba-Iuliei, publicat în exclusivitate de R3media:
„Am primit adresa Dumneavoastră transmisă în numele unui grup de 76 de personalități, care au semnat o scrisoare deschisă către toți membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, referitoare la obligativitatea „Certificatului verde” și a actului medical al vaccinării.
Mă bucur mult de atitudinea fermă și responsabilă a acestor voci ale laicatului ortodox și apreciez modul în care se discerne mesajul Bisericii în societatea secularizată a zilelor noastre. Nutresc, mereu, convingerea că prin buna cooperare dintre clerici și mireni, în duhul Tradiției ortodoxe, vom reuși să stabilim pacea socială și unitatea de simțire și gândire a fiilor neamului nostru.
În ceea ce privește poziția mea față de cele prezentate în scrisoarea deschisă, mă declar categoric împotriva introducerii obligativității „Certificatului verde”, având în vedere că acest lucru îngrădește anumite drepturi fundamentale ale omului, precum libertatea, egalitatea, dreptul la muncă și chiar dreptul la manifestarea convingerilor religioase prin actele publice de cult. De asemenea, în contextul unor controverse de natură medicală și etică privind obținerea și eficacitatea vaccinurilor, sunt de părere că vaccinarea trebuie să rămână voluntară, iar actul medical să fie liber și responsabil, bazat pe consimțământul liber și informat al fiecărei persoane”.
ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei: Este legitimă îngrijorarea față de iminenta introducere a certificatului Covid
„Personal, nu sunt împotriva vaccinării, atâta vreme cât aceasta contribuie la combaterea pandemiei de coronavirus, însă omul trebuie să opteze, în mod conștient și liber, pentru această soluție, considerată de unii epidemiologi a fi una eficace în ceea ce privește diminuarea consecințelor îmbolnăvirii de Covid-19. Sunt, însă, împotriva obligativității vaccinării și susțin, împreună cu semnatarii acestei scrisori, „poziția potrivit căreia vaccinarea trebuie să rămână voluntară și că, pentru libertatea și demnitatea persoanei umane, este esențial ca actul medical să fie liber și responsabil, întemeiat pe consimțământul liber și informat”. Consider, așadar, întemeiată și legitimă îngrijorarea d-voastră față de măsurile restrictive discriminatorii luate de autorități în ultimul timp și, mai ales, de iminenta introducere a obligativității Certificatului „Verde”, conform proiectului de lege ce urmează a fi dezbătut de aleșii poporului în Parlamentul României”, a scris Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, exprimându-și totodată „speranța că factorii decidenți ai statului de drept din țara noastră vor lua în considerare temerile îndreptățite ale unui segment semnificativ din rândul poporului român creștin față de perspectiva sumbră a încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale, de origine divină”.
PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților: Vaccinarea, un act medical, nu instrument de restrângere a drepturilor și libertăților
„Urmare scrisorii dumneavoastră cu privire la legea Certificatului verde, aflată în dezbaterea parlamentului, vă transmit, cu îngrijorare pentru direcția în care se îndreaptă tot mai mult lucrurile, răspunsul meu:
Am convingerea, ca și ceilalți semnatari ai scrisorii, că vaccinarea trebuie să rămână un act exclusiv medical, administrat doar în temeiul consimțământului liber și informat al persoanei, iar nu un instrument de restrângere a drepturilor și libertăților noastre fundamentale.
De libertatea și demnitatea omului nici Dumnezeu nu „a îndrăznit” să Se atingă și mi-aș dori ca nimeni și niciodată să nu o facă.
Dumnezeu să ne ajute să rămânem liberi și demni în credința și slujirea noastră!”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: ÎPS Ciprian IPS Irineu de Alba Iulia PS Sebastian
Locații: România
Subiecte: certificat digital Covid condiționarea libertății condiționarea libertății religioase libertatea religioasă Pandemie coronavirus vaccin COVID-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: Arhiepiscopia Alba Iuliei Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei Biserica Ortodoxă Română Episcopia Slatinei și Romanaților
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)