ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Trinitas TV continuă seria „100 de adevăruri istorice” explicate de Academicianul Ioan-Aurel Pop, cu un nou episod, așa cum o face în fiecare săptămână. Președintele Academiei Române vorbește, în unul dintre cele mai recente episoade, despre perspectivele românilor migranți, despre dezrădăcinare, încercarea unora de a se întoarce și facilitățile pe care statul român ar trebui să le acorde celor care doresc să revină în țară. „Din relele astea ale noastre, dacă predicăm numai rele, vom culege numai rău”, spune Academicianul Ioan-Aurel Pop, convins că încă nu e totul pierdut și că mulți dintre cei care sunt acum în diverse colțuri ale lumii vor reveni, la un moment dat, spunându-și că „nu contează dacă patria este mare sau mică, contează că e a mea”.


„Statul român are departamente, direcții, ministere  care se ocupă de românii din afara granițelor. Chiar mai multe decât ar trebui. Mai bine ar fi unul serios și finanțat bine. Dar nu are în față o idee realistă cu soarta acestor  români și cu nevoia lor de a ține legătura cu țara. O are în salturi, atunci când e nevoie.
 
Nu trebuie să considerăm că prezența românilor în aceste țări, unde sunt comunități mari de români, este o catastrofă sau un ideal pe care noi l-am urmărit. E o realitate.

Popoarele viguroase au reușit să populeze lumea. E-adevărat, pe vremuri, în colonii.
Ai noștri merg în țări străine și asta ar trebui să ne facă să ducem o politică realistă, să le creăm facilități de a reveni oricând doresc. Pentru asta, România trebuie să fie o țară prosperă. Și să le creăm posibilitatea de a se simți încă români acolo. S-au făcut niște pași: s-au creat școli, s-au trimis învățători. 
90% dintre românii care pleacă pleacă cu gândul să strângă bani și să vină înapoi. Dar ei vor rămâne dezrădăcinați. Copiii lor, dacă își vor aduce aminte de țară, și-o vor aduce aminte din vorba părinților. Unii vor mai veni pe-aici și se vor uita ca la o minune, alții nu vor mai veni. Iar nepoții care se vor naște, vor fi cu totul străini. Pentru că românul se adaptează. Dar, până se adaptează, drama pe care o trăiesc ei e așa de mare încât autoritățile ar trebui să-i ajute pe cei care vor să vină înapoi.

Avem însă și o generație secundă care face un lucru admirabil: sunt născuți acolo sau născuți aici și educați acolo și vin să facă facultatea în România. Cunosc la Cluj copii de români din Germania sau Franța care au venit să facă medicina sau fizica la Cluj și unii dintre ei spun că nu mai pleacă înapoi. Pentru că așa de rău au auzit despre România acolo, încât, când vin aici, li se pare că e un colț de rai și că totul merge perfect.

Asta e culmea ironiei: toți străinii care vin la Cluj vin cu așa impresii proaste despre țară, pe care le răspândim și noi, încât pleacă cu impresii bune. Văd bisericile noastre, văd rânduiala noastră. Unul m-a întrebat cum am umplut biserica de turiști. I-am spus că sunt credincioși, nu turiști. „Ăștia sunt oamenii locului care vin la slujbă?”, m-a întrebat. „Da”, i-am spus. El mi-a răspuns: „Atunci sunteți salvați!”.

Din relele astea ale noastre, dacă predicăm numai rele, vom culege numai rău.

Unii vor crede că patria e acolo unde e bine. Dar alții își vor reveni și vor zice „nu contează dacă patria este mare sau mică, contează că e a mea”. Și se vor întoarce.
Se întorc unii. Statul noi îl facem. Dacă statul nu reușește să ducă o politică bună, înseamnă că noi, ca români și ca oameni, nu suntem destul de vrednici.”