Părintele Constantin Voicescu:

Cuvînt rostit la Înviere în anul 1995, cuvînt proorocesc pentru perioada pe care o traversăm acum

și

Imnul Învierii compus de Valeriu Gafencu

Am reușit să salvez de pe o casetă audio cuvîntul Părintelui Constantin Voicescu rostit la miezul nopții în curtea bisericii Sapienței din 23 aprilie 1995, moment în care a și cîntat Imnul Învierii scris de Valeriu Gafencu, despre care nu se auzise încă. Se știe că pe vremea aceea, ca și acum, erai obligat ca preot să citești Pastorala oficială trimisă de la Patriarhie, care vorbea despre minunea Învierii și cam atît. Părintele Voicescu însă nu a făcut ascultare, nu a citit, în acel moment, cînd în curte erau sute de oameni, pastorala oficială, ci, ca o continuare a Cuvîntului Sfîntului Ioan Gură de Aur, a rostit cuvîntul său, urmat de intonarea Imnului Învierii. Acesta a fost compus și intonat prima oară în 1950, la închisoarea Tîrgu Ocna, de Valeriu Gafencu, pe melodia lui Mihai Lungeanu, colegii Părintelui Voicescu.

Pentru anul 1995, acest lucru era un curaj deosebit, așa cum ar fi fost să ceri, ca preot, în momentul paroxismului „pandemiei” ca puțina lume prezentă la biserici să cânte  "Hristos a înviat!" fără mască. Probabil de aceea Părintele nici nu a citat în mod exact că autorul Imnului Învierii este însuși Valeriu Gafencu, considerat „un periculos legionar”, dar a spus că, mai devreme sau mai tîrziu, Biserica îl va canoniza!

Am dorit să vă prezint puțin contextul în care s-a rostit acest cuvînt cu care ne hrănim astăzi. Pe de o parte, Biserica Sapienței era frecventată de către colegii Părintelui, trecuți prin Târgu-Ocna sau Aiud, printre care: Traian Popescu, Mircea Dumitrescu, Tudor Stănescu, Mircea Răzeșu, Aristide Lefa, Mircea Moței, Dan Gheorghiu, Mircea Nicolau, dar erau, mai ales „femeile mironosițe” prezente, unele dintre ele, la această biserică, încă de pe vremea Părintelui Constantin Sîrbu: Lucia Popșor, Xenia Mămăligă, Geta Gheorghiu, Elena Ionescu, Sofia Dinescu, Anastasia-Sica Popescu, Galina Răduleanu.

Pe de altă parte, mai erau acolo mulți studenți din generația "Piața Universității", dar la momentul ieșirii din biserică de la miezul nopții cu sfînta lumină erau prezenți acolo și intelectualii acelei vremi, de genul unora ca Horia Bernea, Paul Gherasim, Ioan Alexandru, Ana Blandiana sau Romulus Rusan. Mulți dintre cei pe care nu-i mai pomenesc priveau biserica mai mult de pe margine, ca niște observatori al ciudatului fenomen de simbioză între vechea generație a foștilor deținuți politici și proaspăta generație a tinerilor care se adăpa cu sete din experiența și înțelepciunea acestor bătrîni. Părintele Voicescu, având o fină pedagogie misionară, a spus un cuvînt pentru toți. A profitat de prezența acestor intelectuali, mai de dreapta sau mai de stânga, care erau nerăbdători să ia lumina și să plece acasă și a expus în premieră o compoziție a martirilor-legionari din pușcării. După cum spuneam, lucrul acesta era pentru acea vreme un gest de extrem curaj. Nici la biserica Silvestru sau Stavropoleos, frecventate, de asemenea, de elita intelectualității bucureștene, nu auzeai așa ceva. Cu siguranță, în mulțime, erau prezenți informatorii care a doua zi aveau să comunice ce se mai întâmplă pe la Sapienței. Preotul care propovăduia în acest fel putea să fi expus a doua zi oprobiului public în prima pagină a ziarelor Adevărul sau Libertatea (echivalente ale unor Hotnews sau G4Media de astăzi) și chemării la darea de seamă la protopopiatul de care aparținea.

Părintele Voicescu nu se temea, el era de obicei prezent la manifestările anticomuniste din Piața Universității sau la celelalte mișcări de protest ale studenților, care mulți dintre ei erau fiii săi duhovnicești. Părintele nu se mai temea de nimic, era un opozant al noii conduceri neocomuniste, dar și al conducerii oficiale a bisericii. Era o treabă foarte delicată, Părintele nu îl pomenea la slujbe pe Preafericitul Teoctist (nepomenitorii de astăzi au un exemplu suficient aici pentru a se smeri) dar îi pomenea pe membrii Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și avea un dialog deschis și bărbătesc cu patriarhul său, neacuzîndu-l de cădere din har. Unul dintre lucrurile pe care i le reproșa era că nu pomenește nimic despre acest fenomen al sfințeniei din temnițe.

Ar trebui ca în Istoria Bisericii să se scrie că după 1989, pe lîngă fenomenul de dezvăluire a martirajului din închisorile regimului comunist, rostit de cei care au supraviețuit, a existat și acest efort de a prezenta noii sfinți din închisori ocrotitori ai Neamului Românesc, pornit de la Sapienței. Dacă de abia astăzi, după 35 de ani, s-a avut în vedere canonizarea unora dintre Sfinții închisorilor, ar trebui să se știe că după 1989, primul dosar de canonizare a fost alcătuit pentru Valeriu Gafencu și a fost depus la cancelaria Sfîntului Sinod de către colegii lui care au cules mărturii de la toți cei care l-au cunoscut. Această muncă a fost coordonată de Părintele Voicescu, un dosar depus la Patriarhie a fost prin prietenul său, Arhimandritul Bartolomeu Anania, și un al doilea dosar a fost depus la Asociația Foștilor Deținuți Politici sub îngrijirea lui Constantin Aurel Dragodan. Ele se află și acum pe masa Patriarhului.

După slujba și cîntarea de afară, părintele a citit Cuvîntul Sfîntului Ioan Gură de Aur care se rostește în timpul slujbei de Înviere. „De este cineva creștin bun și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos și luminat...” și apoi a continuat:

„Cuvîntul acesta al Sfîntului Ioan Gură de Aur (*) din secolul al patrulea este atît de înflăcărat tocmai pentru că acest cuvînt este fundamentat pe adevărul Învierii, pentru că Sfîntul Ioan Gură de Aur și cei care îl ascultau credeau puternic în Înviere și spunea Sfîntul Ioan Gură de Aur că această credință a înflăcărat și a ținut în nădejde toate generațiile de creștini, chiar dacă au avut să treacă prin greutăți, prin necazuri, prin mucenicii.

Numai această Înviere ne poate salva și pe noi, iubiții mei! Este dovada că această Înviere este tăria noastră, faptul că în vremurile cele mai grele din istoria mîntuirii noastre au răzbit, așa, ca niște flăcări, ca lumini din întunericul lumii, îndemnurile acestea spre nădejde, spre credință și spre dăinuire în veșnicie.

Iată, iubiții mei, experiența creștină nu trebuie să ne-o închipuim că a fost numai acum două milenii, ci permanent în viața bisericii. Permanent Biserica și creștinii au fost prigoniți și au fost torturați și a avut Satana gîndul să-i nimicească, dar tocmai credința în Înviere i-a ținut. Și am trăit cu toții experiența aceasta satanică a luptei împotriva lui Hristos și împotriva Învierii. Dar a făcut Dumnezeu ca tocmai din întunericul și din suferința aceasta să răsară nădejdea Învierii, care este suprema nădejde, pentru că țelul suprem este Învierea. Noi năzuim spre Înviere!

Și să-mi dați voie să vă citesc, sau poate am să încerc să vă și cînt un astfel de îndemn care vine din fundul temnițelor comuniste și care este compus de către unul din sfinții noștri, care sigur va fi canonizat.

Vă cheamă Domnul Slavei la lumină,

Vă cheamă mucenicii-n veșnicii,

Fortificați Biserica Creștină

Cu pietre vii, zidite-n temelii!


Refren: Veniți creștini, luați lumină

Cu sufletul senin, purificat

Veniți flămânzi, gustați cu toți din Cină:

E Nunta Fiului De împărat.


Să crească-n inimile voastre-nfrânte

Un om născut din nou, armonios,

Pe chipurile voastre să se-mplânte

Pecetea Domnului Iisus Hristos.


Un clopot tainic miezul nopții bate,

Și Iisus coboară pe pământ.

Din piepturile nostre-nsângerate

Răsună imnul Învierii sfânt.

Iubiții mei, dacă astfel de cuvinte au putut să răsară din sufletul unui om care era chinuit în mijlocul temniței, noi nu avem dreptul să deznădăjduim, oricare ar fi situația, orice necazuri am avea, orice cruce am purta! De aceea v-am cîntat acest cîntec. Creștinul nu are dreptul să deznădăjduiască, deci!

Care este mesajul pascal? Bucurați-vă, nu vă temeți!

Sunt primele cuvinte pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus mironosițelor, ucenicilor și ni le spune permanent nouă pînă la sfîrșitul istoriei, ne spune acest cuvînt: „Bucurați-vă! Nu vă temeți!”.

Și nu putem să ne temem, deoarece știm că Hristos a Înviat și înviind Hristos noi avem viață veșnică!”

Florin Popescu

(*)  „De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.

De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste.

Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit.

A primit pamant si s-a intalnit cu cerul.

A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.”