ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



La 11 iulie 1917, stil vechi (24 iulie, stil nou) începe bătălia ofensivă de la Mărăști, în care Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu, obține o victorie ca la carte asupra trupelor germano-austro-ungare (19 iulie/1 august 1917). Victoriea Armatei Române în vara anului 1917 face parte din seria marilor bătălii de la: Mărăști, Mărășești, Oituz – în urma cărora trupele româno-ruse reușesc să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război și pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei, amintește Istoria.md.

Ofensiva română de la Mărăști a fost pregătită strategic în lunile mai - iunie, cînd au avut loc întâlniri la nivel înalt între oficialitățile române și ruse. După eșecurile din 1916, se încerca preluarea inițiativei pe Frontul de Est printr-o dublă ofensivă: rusă în Bucovina și românească în sudul Moldovei, în direcția Brăilei. Detaliile acțiunii erau cuprinse în „Ordinul de operație nr. 1638”, semnat de comandantul trupelor române, Alexandru Averescu. Obiectivul Armatei II, căreia se adresa ordinul, era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe valea Putnei. Pentru aceasta Averescu a decis desfășurarea unui atac general în întreaga fîșie pe care era desfășurată Armata II, lungă de 37 km, între dealul Arșița Mocanului și Răcoasa. Lovitura principală, inclusiv sectorul de rupere, cu o lărgime de 13 km, a fost stabilită la flancul stîng al dispozitivului, împărțit în două sectoare.

Totalul forțelor Armatei II se ridica la circa 50 000 de oameni, împărțiți în 56 de batalioane și 14 escadroane. Dotarea tehnică cuprindea, între altele, 228 de tunuri, 448 de mitraliere și 21 de avioane. Pe timpul desfășurării ofensivei, armata a fost sprijinită de Divizia 1 cavalerie, Brigada 2 călărași, Brigada de grăniceri, Batalionul 17 pioneri. Trupele germane și austro-ungare totalizau 21 de batalioane de infanterie și 36 de escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252 de mitraliere, 142 de tunuri și sprijinite de un puternic sistem de lucrări genistice. Concomitent cu acțiunea marilor unități române a trecut la ofensivă, la flancul stîng al Armatei II, Corpul 8 și Divizia 3 trăgători Turkestan, din Armata IV rusă, care aveau misiunea de a cuceri vîrful Momîia și satul Irești.

Prin ofensiva de la Mărăști, frontul inamic a fost distrus pe o lățime de 30 km și o adîncime de 20 km, fiind eliberate 30 de localități. Pierderile proprii s-au ridicat la 1 466 de morți (între care 37 ofițeri), 3 052 de răniți (73 de ofițeri) și 367 de dispăruți, iar cele provocate inamicului au constat în câteva mii de morți, 2 793 de prizonieri (între care 23 de ofițeri) și un impresionant material de război (40 de tunuri, 30 de mortiere, 22 de mitraliere etc.).

Urmările victoriei de la Mărăști au fost importante pe plan strategic, Armata IX germană, comandată de feldmareșalul August von Mackensen schimbând direcția de ofensivă, plănuită inițial între Siret și Prut, mai spre nord-vest, în zona Focșani-Mărășești. Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărășești și Oituz, deoarece gen. Mackensen nu a avut timp să-și grupeze toate forțele armate pe noua direcție de atac.

Victoria de la Mărăști a fost o adevărată capodoperă de artă militară și a probat calitățile de comandant ale lui Alexandru Averescu, care își nota în jurnalul său că „Poporul României moderne trebuie să-și întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, cînd în acea zi, pentru întîia dată, armata sa tînără, care-și primise botezul de sînge numai cu 40 de ani înainte la Grivița, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înțeles al cuvîntului, adică victorie ofensivă și definitivă”.


1. George Marcu, Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, București, 2011

2 Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, București 2008;

3. Dinu Poștarencu, O istorie a Basarabiei în date și documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.