117 angajați au dat în judecată un spital din Texas pentru că le-a impus vaccinarea cu serurile experimentale Covid ca o condiție pentru păstrarea locului de muncă

Peste 100 de angajați ai Spitalului Metodist din Houston au intentat un proces împotriva angajatorului lor, care a pus condiția ca toți membrii personalului să fie vaccinați anti-Covid pentru a-și păstra locul de muncă, informează The Epoch Times.
Argumentând că „vaccinurile” Covid sunt experimentale și că nu vor să fie cobai, cei 117 angajați au afirmat în instanță că este ilegal ca angajatorii lor să îi condiționeze să facă aceste vaccinuri potențial periculoase.
„Spitalul Metodist își forțează angajații să fie cobai umani ca o condiție pentru a-și păstra serviciul", se arată în acțiunea lor în instanță (PDF). Ei au scris că directiva spitalului privind vaccinarea COVID-19 „impune angajatului să se supună unui experiment medical ca o condiție preliminară pentru a-și putea întreține familia”.
Ei au obiectat în legătură cu vaccinurile Covid „experimentale cu ARNm”, cum ar fi cele produse de Pfizer și Moderna.
„Pentru prima dată în istoria Statelor Unite, un angajator forțează un angajat să participe la un test experimental de vaccinare, ca o condiție pentru menținerea locului de muncă”, se arată în plângere.
Reclamanții au citat o scrisoare - atașată la dosar - din partea directorului general și președinte al Houston Methodist Hospital, Marc Boom, care le-ar fi cerut angajaților „să consulte politica de resurse umane, care prezintă consecințele neconformării până la data de 7 iunie, printre care se numără suspendarea și poate chiar concedierea”.
Totodată, un loc important în proces l-a ocupat o remarcă pe care ar fi făcut-o David Bernard, un director executiv al unei filiale a Houston Methodist. Bernard i-ar fi spus unui angajat: „vaccinarea 100% este mai importantă decât libertatea voastră individuală. ...Fiecare dintre voi este înlocuibil. Dacă nu vă place ceea ce faceți, puteți pleca și vă vom găsi înlocuitor".
Un purtător de cuvânt al Houston Methodist a negat afirmația într-o declarație pentru The Epoch Times, susținând pe 30 mai că Bernard „NU i-a spus așa ceva acelui angajat nemulțumit” și că el „își respectă toți angajații - suntem o organizație bazată pe valori, respectul fiind una dintre valorile noastre fundamentale”. Purtătorul de cuvânt nu a comentat scrisoarea lui Marc Boom.
La proces s-a mai argumentat și că impunerea obligativității vaccinării de către angajator este problematică pentru că „sunt multe aspecte pe care FDA nu le cunoaște despre aceste produse, chiar dacă le autorizează pentru utilizare în situații de urgență, inclusiv aspecte legate de eficacitatea acestora împotriva infecției sau privind (posibile) decese și transmiterea SARS-CoV-2, virusul care se presupune că este cauza bolii COVID”.
Procesul a fost intentat de Jared Woodfill, un avocat din regiunea Houston, care a declarat pentru ABC News că directiva spitalului Houston Methodist încalcă Codul de la Nürnberg din 1947, scris după căderea regimului nazist din Germania și judecarea crimelor făcute de reprezentanții acestuia, printre care și experimente „medicale” pe oameni.
Houston Methodist, a spus avocatul, a forțat angajații să facă injecția pentru a-și „promova afacerile” în detrimentul „sănătății angajaților”. El a precizat că majoritatea reclamanților din proces nu sunt furnizori de servicii medicale.
Directorul general Marc Boom a emis un comunicat după intentarea procesului, afirmând că 99% dintre cei aproape 30.000 de angajați ai spitalului au făcut vaccinul COVID-19.
„Suntem mândri de angajații noștri și de misiunea noastră de a ne proteja pacienții.”
„Este regretabil că puținii angajați care refuză să se vaccineze și să-i pună pe pacienți pe primul loc reacționează în acest mod”, a declarat Boom, potrivit unui purtător de cuvânt al spitalului. „Este legal ca instituțiile de sănătate să impună vaccinurile, așa cum am făcut cu vaccinul antigripal încă din 2009”.
Houston Methodist nu înaintat încă un răspuns juridic complet.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

CONSIGLIERUL PENALILOR! CTP prins în Dosarul Vaccinurilor? Guru Recorder recunoaște brusc că a fost consilierul secret a doi dintre cei trei penali principali urmăriți de DNA: Cîțu și Voiculescu. Plus Geoană. De ce acum? APAR STENOGRAMELE?

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Iulian Capsali: MĂCAR PUȚINĂ UMILINȚĂ

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!
Recomandările noastre

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori
Am dat jos Codul QR de pe Catedrală! Patriarhul ne-a auzit și a îndreptat eroarea - FOTO. ActiveNews se ține de promisiune: susținem Catedrala Mântuirii Neamului!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: David Bernard Jared Woodfill Marc Boom
Organizații: FDA Houston Methodist Hospital Moderna Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)