Pentru început, voi prezenta câteva antecedente care au dus către acest deznodământ. Letopisețul anonim al Moldovei ne spune că „în anul 6959 (1451), luna octombrie 16, a venit Petru voievod numit Aron, noaptea și a năvălit asupra lui Bogdan la Răuseni, vineri în zori și i-au tăiat capul”. Petru Aron era chiar fratele vitreg al lui Bogdan, amândoi fii ai lui Alexandru cel Bun.

După asasinarea lui Bogdan, Petru Aron a urcat pe tronul țării, devenind astfel noul domnitor al Moldovei. Mercenarii lui Petru Aron se aflau pe urmele familiei și al potențialilor urmași la tron, așa că Ștefan, împreună cu familia sa, se retrage în Transilvania (*zona geografică).

Odată cu a doua înscăunare a lui Vlad Țepeș pe tronul Țării Românești, acesta și-a anunțat sprijinul total pentru Ștefan cel Mare. Astfel, în primăvara anului 1457, după șase ani de așteptare, Ștefan cel Mare, însoțit de o armată formată din 6.000 de oșteni, sprijinit și de Vlad Țepeș, voievodul Țării Românești, a pătruns în Moldova pentru a-l înlătura de la conducerea țării pe Petru Aron. Nicolae Iorga descrie începutul bătăliei în felul său specific, admirabil: „Petru-Vodă nu se grăbi să iasă înnaintea unui dușman pe care avea dreptul să-l desprețuiască. Totuși el chemă la dînsul în Suceava pe Muzilo de Buczacz, castelanul de Sniatyn, Colomea și Carapciu, cel mai mare dregător al Pocuției, și se înțelese cu dînsul pentru orice împrejurări. Un Moldovean cu numele de Leul prădase în Pocuția; (…) Apoi oștirea domnească porni asupra lui Ștefan, pribeagul cel îndrăzneț”.

Lupta, după cum am amintit în primul paragraf, s-a dat în satul Doljești, din județul Neamț, la data de 12 aprilie 1457. Ștefan cel Mare a ieșit învingător, reușind să-și răzbune tatăl ucis. În timpul bătăliei, Petru Aron fuge și se refugiază în Polonia, pentru a scăpa cu viață de mânia viitorului domnitor. Ce nu știa însă Petru Aron era că, în urmă cu câteva zile precedente bătăliei, Ștefan a făcut o înțelegere cu regele polon Cazimir. Ștefan cel Mare i-a oferit cetatea Hotin în schimbul promisiunii că leșii nu-i vor oferi adăpost și sprijin lui Petru Aron. Dezamăgit de alianța pe care a reușit s-o făurească Ștefan cu polonii, Petru Aron pleacă în Transilvania (*principatul), la Curtea lui Matei Corvin.

Pe 14 aprilie 1457, Ștefan cel Mare este uns domnitor de către mitropolitul Teoctist. Îl vom cita iarăși pe istoricul Iorga, care ne arată că: „Ștefan era Domn acum, în puterea sîngelui său, care era al lui Alexandru-cel-Bun, în puterea biruinții ce cîștigase de două ori asupra unui ucigaș și hoț de Domnie, în puterea binecuvîntării rostite de cel d’intăiu preot al țerii. El se cobori de sigur îndată de cealaltă parte a Siretului, cercetînd, împăcînd și judecind pretutindeni, cîștigînd lesne pe fugarii îngroziți, ce veniau să i se închine tremurînd”.

Cât despre Petru Aron, acesta își găsește sfârșitul în decembrie lui 1470, decapitat la Buhuși, din porunca lui Ștefan – în același mod în care Petru Aron îl ucisese pe Bogdan, tatăl lui Ștefan. Într-o ultimă încercare de a redobândi tronul Moldovei, Petru Aron îl atacase pe Ștefan cu o armie de mercenari unguri. Grigore Ureche, cronciarul, descrie și el sfârșitul inamicului domnitorui moldovean Ștefan cel Mare: „Și iarăși birui Ștefan Vodă. Și-l prinsese pe Pătru Vodă Aron și-i tăie capul, de-și răsplăti moartea tătâne-său, Bogdan Vodă”.

Citiți și: Încercarea lui Matei Corvin de a supune Moldova suzeranității sale, prin forța armelor, eșuează lamentabil în bătălia nocturnă de la Baia. Ștefan cel Mare îi face praf armata de unguri