A fost dascălul venerat de Eminescu. Personalitate enciclopedică pentru epoca în care a trăit, afirmându-se ca lingvist, istoric, istoric literar, filosof, profesor, publicist, militant politic și animator al vieții spirituale a românilor din Bucovina, Aron Pumnul, de la a cărui moarte se împlinesc, la 12 ianuarie, 153 de ani, merită prețuirea postumă. 

Reprezentant al generației pașoptiste transilvănene, lingvist și istoric al culturii, Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818.

ImunoMedica


Provenind dintr-o familie de țărani ardeleni din părțile Făgărașului, a urmat școala primară la Odorhei, de unde, în 1836, trece la liceul din Blaj. Aici i-a avut ca profesori pe George Barițiu și Simion Bărnuțiu, care l-au îndrumat spre studiul filosofiei, notează lucrarea ”Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900” (Ed. Academiei Române, București, 1979). Din 1841, timp de doi ani, a fost elev la liceul piarist din Cluj. A primit o bursă de studii din partea Episcopiei din Blaj, urmând din 1843, cursurile de teologie și filosofie la colegiul „Sf. Barbara” din Viena.

Aici, a organizat societatea studențească ”Românimea cea tânără”, cu un program luminist și național, în tradiția Școlii ardelene, potrivit volumului ”Dicționarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, București, 2001).

Având o bună pregătire filosofică (i-a citit pe Aristotel, Spinoza, Voltaire, Rousseau, a tradus ”Fizica” lui Fr. Chr. Baumeister), formată mai ales în spiritul kantianismului, Aron Pumnul întors la Blaj, în 1846, a ținut un curs de filosofie, prelucrând, ca și Bărnuțiu, prelegerile kantianului W.T. Krug. În publicistică, Aron Pumnul debutase încă din 1845, în ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, cu un studiu privitor la ortografia limbii române (Literele corespunzătoare firei limbei rumânești și încă ceva).

În 1847 a fost redactor și colaborator, cu articole filosofice și de morală religioasă, la revista lui Timotei Cipariu ”Organul luminei”, apoi la ”Învățătorul poporului”, unde a publicat ”Viața năciunei române, dulceața limbei și a simțemîntelor ei” (1848).

A participat intens la evenimentele din timpul Revoluției române de la 1848 din Transilvania, influențând și acțiunile tinerilor intelectuali români din Blaj, al căror îndrumător spiritual era. A fost membru al comitetului românesc permanent de la Sibiu. În martie 1848, a fost convocată o întrunire, la Blaj, la inițiativa sa, la care au participat profesori, teologi și elevi ai claselor superioare. Aceștia au respins linia petiționară promovată, printre alții de Timotei Cipariu, majoritatea pronunțându-se pentru adoptarea unei atitudini mai ferme, chiar revoluționare. S-a luat legătura cu avocații români de la Târgu Mureș, Avram Iancu și Alexandru Papu-Ilarian, și s-a ajuns la soluția convocării unei adunări generale a românilor la Blaj, în ziua de Duminica Tomei (18/30 aprilie).

În vederea realizării planului pentru adunarea stabilită pentru ziua de 18/30 aprilie, Aron Pumnul a redactat o proclamație. Aceasta a fost copiată în sute de exemplare, care au fost distribuite prin sate, cu ajutorul elevilor plecați în vacanța de Paști. Documentul, fără a avea un conținut programatic, cuprindea îndemnuri la pace și înțelegere între națiunile din Transilvania. Cărturarul propunea ca la adunarea preconizată, să participe protopopii, precum și câte doi preoți și tot atâția locuitori din fiecare sat, indiferent de confesiune. Prin această proclamație, ce exprima solidaritatea cu celelalte națiuni, se stabilea faptul că românii nu urmăreau să-și câștige drepturile folosind violența. ”Dreptul câștigat prin sabie nu e drept, ci răpire și uzurpăciune și ține numai până când ruginește sabia”. ”Dreptul întemeiat pe minte sănătoasă”, însă, ”ține până când ține mintea” (”Istoria românilor – Constituirea României moderne (1821-1878)” (vol. II, tom I, Ed. Enciclopedică, București, 2003).

Autoritățile au început să ia măsuri de intimidare a românilor. Însuși guvernatorul Teleki se temea de faptul că românii se vor întruni, indiferent de măsurile luate, dar și de faptul că mai mulți emisari din Principate vor fi prezenți la această adunare. Datorită acestor împrejurări, la Adunarea de la Blaj din Duminica Tomei au participat aproximativ 4.000 de oameni, țărani și intelectuali, majoritatea din satele învecinate. Însuși autorul manifestului de convocare, Aron Pumnul, a lipsit, alături de numeroși alți fruntași români.

Aron Pumnul a fost urmărit, ulterior, de autorități, ajungând la București. Aici, Guvernul provizoriu l-a numit comisar de propagandă. Din București, după înăbușirea revoluției, s-a refugiat la Iași, apoi la Cernăuți, unde a fost primit cu căldură de istoricul român Eudoxiu Hurmuzachi.

La Cernăuți, unde a rămas până la sfârșitul vieții, a devenit unul dintre conducătorii mișcării de renaștere națională a românilor din Bucovina, continuând, în scris, lupta pentru drepturile românilor. A început imediat colaborarea la revista ”Bucovina”. Aflat departe de ținuturile natale, românii din Făgăraș l-au ales senator în consiliul districtual.

În 1849 a devenit primul profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuți. Aici a publicat lucrări de lingvistică („Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen”, 1864; ”Convorbire între un tată și-ntre fiul lui asupra limbei și literelor românești”, 1850) și de istorie literară – „Lepturariu românesc cules den scriptori rumâni” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), o lucrare valoroasă din punct de vedere documentar, având un caracter preponderent didactic, notează ”Dicționarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, București, 2001). A scris și un mic tratat de prozodie „Foarma den afară a poeziei române”, privind versificația românească.

Ca profesor a exercitat o imensă influență asupra elevilor săi, printre care s-a aflat și Mihai Eminescu, ce au găsit în Aron Pumnul interpretul, de o mare frumusețe morală, al aspirațiilor politice, culturale și naționale pașoptiste.

La moartea sa (24 ianuarie 1866), prilej de doliu național, elevii săi au scos broșura ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”, în care Mihai Eminescu a debutat cu poezia „La mormântul lui Arune Pumnul” (1866).

La mormântul lui Aron Pumnul 

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ți auroasă și senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale
Vuiește în cadență și sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deșteptării tale
Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Și-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare,
Col? unde te-așteaptă toți îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire și locul tău natal;
Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simț național!

Urmeze încă-n cale-ți și lacrima duioasă,
Ce junii toți o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ți ea prin zboru-ți în cânturi tânguioase.
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu!...


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.