În urmă cu 76 de ani, SUA și România erau în război, unul adevărat, soldat de mii de victime.

În 1941, România era al cincilea mare producător de țiței din lume, după SUA, Uniunea Sovietică, Venezuela și Irak. Aliată cu Germania lui Hitler, România dădea șaizeci la sută din producția anuală de 65 de milioane de barili către Axă, acoperind o treime din consumul de țiței al Germaniei.

Rafinăriile de petrol erau atât de vitale pentru armatele lui Hitler, încât premierul britanic Winston Churchill și președintele SUA Franklin D. Roosevelt le-au considerat ținte strategice prioritare.

la 12 decembrie 1941, guvernul român a declarat război Statelor Unite ale Americii sub presiunea Germaniei, iar zona cea mai expusă era Ploieștiul.

Primul bombardament strategic al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite în Europa a avut loc pe 12 iunie 1942 și principalul său obiectiv l-a constituit rafinăria „Astra Română" din Ploiești. Inițiatorul său era un ambițios colonel american, Harry A. Halverson, care dă și numele operațiunii „Halpro", 13 bombardiere B-24 au decolat în noaptea de 11 iunie de pe aerodromul Fayd din Egipt. Avioanele au urmat cursul Siria – Grecia – Constanța – Ploiești. Doar 12 avioane au reușit să găsească rafinăria și să-i provoace pagube nesemnificative. Misiunea a fost un eșec și din această cauză nici guvernul și nici presa americană nu au anunțat-o, scrie Historia.

Acest lucru nu i-a împiedicat să revină.

Pentru a opri fluxul de țiței, 6.700 de bombardiere aliate B-24 și B-17 au venit în misiuni în România între 1943 și 1944. Două mii cinci sute de aviatori au căzut victime ale raidurilor și peste o mie au fost luați prizonieri.
Nici Bucureștiul nu a scăpat, orașul fiind bombardat masiv în 1944.

Drept recunoștință pentru miile de morți, după 1989 autoritățile au ridicat două monumente în memoria americanilor doborâți de români.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews