ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ștefan cel Mare, în fruntea unei oștiri de 12.000 de moldoveni, înfrânge armata ungară formată din circa 40.000 de oșteni și condusă de Matei Corvin, după ce, în prealabil, incendiase orașul.
 
Baia, tîrgușorul pașnic, era un rug pe care ardeau morții, mii de oameni din oastea năvălitoare, mai toată Secuimea și Săsimea pe care o adusese Voevodul Ardealului, care rămase între ai săi, în mormîntul de flăcări. Lasănd în urmă toată bogăția prădată și cea adusă de acasă, Ungurii se întorceau spre Oituz, fără să-i neliniștească cineva, și, dacă nu s-ar fi văzut așa de împuținați, ei ar fi putut crede că a fost numai visul rău al unei nopți vrăjite. 
 
Steagurile fîlîiau acum în altă parte, în mînile celor ce le răpise. Călăreții mândri erau rupți de oboseală și pătați de sângele prietenilor. Iar Craiul nu mai călăria în frunte, ca un tînăr erou ce cucerește jucându-se: îl duceau pe targă. El avea trei răni pe dânsul, și fierul unei săgeți țerănești îi rămăsese, nu în față, ca să se poată mîndri măcar, - ci în spate.
 
Hotarul se trecu în învălmășeală, printre bușteni, mărăcinii și spinăria care crescuseră la loc de cînd Matiaș își deschisese un drum prin acest zăgaz sălbatec. Trăsurile fură date focului, tunuerile se ascunseră în gropi ca să nu cadă în mâinile moldovenilor. Oastea de fugari - care și acasă uită aproape să se laude - pripindu-se în stolul lacom al săgeților și grindina strivitoare a bolovanilor, se găsi în sfârșit acasă pentru sărbătorile de Crăciun.
 
„Și i-a dat Dumnezeu (pe unguri) în mâinile lui Ștefan voievod și ale oastei lui. Și au fost uciși mare mulțime dintre ei. Și craiul atunci a fost săgetat în luptă. Și apoi s-au întors rușinați pe alt drum mai scurt. Și nu a fost cum au crezut ei, ci a fost cum era voia lui Dumnezeu”, consemnează Analele putnene.
 
Față de Ștefan, Matiaș nu-și plăti niciodată datoria de sânge.
 
Bătălia de la Baia - Wikipedia
 
 

Ștefan a adoptat o strategie defensivă permițând ungurilor să înainteze. În 19 noiembrie regele Matia a cucerit Trotușul, apoi cetatea de lemn de la Bacău, după care a început înaintarea pe Valea Siretului spre Suceava.

Între 29 noiembrie și 7 decembrie a ocupat Romanul și Târgu Neamț, iar în data de 14 decembrie 1467 a ocupat Baia Moldovei, oraș locuit la acea vreme în majoritate de sași și de maghiari, sediu al unei episcopii catolice. 

Aici Ștefan a hotărît să dea lupta definitivă. În noaptea de 14 spre 15 decembrie oastea moldoveană, vreo 12.000 de oșteni, a încercuit Baia, a dat foc orașului și s-a năpustit asupra năvălitorilor, zdrobindu-i într-o încăierare sângeroasă.

Oastea lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți. Grigore Ureche, autorul letopisețului Țării Moldovei relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia. El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o lovitură de lance, ceea ce a determinat transportarea sa în mare grabă spre Ungaria.

Potrivit planului bătăliei, întocmit de Ștefan, toate corpurile armatei moldovene trebuiau să atace dușmanul simultan și concentrat.

Însă corpul de armată moldoveană condusă de marele vornic Crasnaș nu a intrat în luptă. Această faptă rușinoasă, egală cu trădarea, a permis unei părți a armatei ungare și regelui grav rănit să fugă în Transilvania. Atacați în permanență de țăranii moldoveni, ungurii în drumul retragerii au avut mult de suferit. Ștefan însă nu s-a mulțumit cu aceasta.

Campania lui Matei Corvin în Moldova în care semețul rege și armata sa au suferit o grea înfrângere s-a dovedit a fi ultima încercare a ungurilor de a supune Țara Moldovei.

Biruința strălucită a oastei moldovene condusă de Ștefan cel Mare a fost primul act de confirmare, în aria europeană, a autorității lui Ștefan și a țării sale Moldova.

 
 
N. Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare, București, Editura Artemis, 1904.