Sfântul Apostol Filip s-a născut în Betsaida Galileei, de unde erau și Sfinții Petru și Andrei. A fost chemat la apostolat chiar a doua zi după chemarea acestora și a celor doi frați Iacob și Ioan, fiii lui Zevedei. Filip era căsătorit. Avea patru fete care prin propovăduirea lor au ilustrat apostolatul și chipul femeii creștine.

Sfântul Apostol Filip și-a păstrat în tot timpul propovăduirii înflăcărarea din clipa chemării sale la apostolat și a împodobit-o cu mucenicia. El însuși a primit darul Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. El însuși a săvârșit minuni în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, în Galileea a înviat copilul unei femei.

De aici, a trecut în Grecia vindecând multe neputințe, apoi a plecat spre Parți, în orașele reginei Candace din Etiopia, apoi în Arabia și la Azot. Mai departe, Sfântul Apostol Filip a ajuns în orașul Ierapoli din Siria unde a săvârșit alte minuni precum învierea tânărului Teofil, spre încredințarea lui Aristarh, conducătorul orașului.

După ce a zidit aici o biserică și l-a așezat episcop pe Ir, a plecat mai departe în Lida și Misia. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Bartolomeu sau Natanail, prietenul său și cu Mariam sora lui Filip și propovăduind împreună pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-au întors din nou la Ierapolis. În acest oraș eu tămăduit și pe Nicanora, soția guvernatorului orașului, care fusese mușcată de un șarpe și era pe moarte.

Au omorât prin rugăciune o viperă pe care păgânii din oraș o considerau drept zeiță a lor și i se închinau. În urma acestei întâmplări păgânii i-au prins pe sfinți și i-au osândit la moarte prin răstignire. Apostolul Filip a fost spânzurat cu capul în jos chiar deasupra ușii templului unde fusese vipera, iar Bartolomeu lângă peretele templului. În timp ce mulțimea de păgâni arunca cu pietre a avut loc un cutremur.

Păgânii s-au speriat și i-au dezlegat, însă Filip trecuse la Domnul așa cum îi fusese rânduit să își pecetluiască apostolia cu mucenicia. Sfântul Bartolomeu a botezat pe toți cei care au crezut în Hristos și le-a pus episcop pe Stahie, a îngropat trupul Sfântului Apostol Filip și s-a dus în orașul Albana din Armenia Mare, unde a sfârșit și el răstignit. Sfânta Mariam, sora lui Filip s-a dus în Licaonia, unde a botezat mulți păgâni, după care s-a mutat cu pace la Domnul.

2. Născut în 1296 în sânul unei familii de neam ales și deosebit de evlavioase, tânărul Grigorie a viețuit de mic în palatele împărătești, dat fiind că tatăl său, fericitul Constanțiu, era sfetnic al împăratului Andronic al II-lea (1282-1328) și pedagog al nepotului acestuia, Andronic al III-lea.

Când Grigorie avea 7 ani, tatăl său, care ajunsese pe cele mai înalte trepte ale rugăciunii, a murit, iar el a fost instruit în științele vremii, agonisindu-și o educație temeinică. Legăturile strânse cu monahii de la Sfântul Munte Athos l-au făcut pe Grigorie să țină încă din tinerețe o rânduială de viață aspră, cu post, rugăciune și priveghere.

Primul învățător în viața sa de rugăciune i-a fost Sfântul Teolipt, ajuns mai târziu mitropolit al Filadelfiei, care l-a călăuzit la deprinderea trezviei și a rugăciunii minții încă de când era în lume. Lepădând grijile lumești, în toamna anului 1317, a plecat, împreună cu cei doi frați ai săi, spre Muntele Athos. Lângă mănăstirea Vatoped, sub conducerea Sfântului Nicodim (prăznuit la 11 iulie), a dus o viață de post, de veghe și rugăciune neîntreruptă, ziua și noaptea.

Se ruga cu multă stăruință și evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: ,,Maica Domnului, luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!”. După trei ani, în 1321, monahul Grigorie se stabilește în Marea Lavră a Sfântului Atanasie, unde, alți trei ani, a strălucit prin virtuți, prin înțelepciune și prin cuvânt, ,,luptând cu trupul ca să ajungă asemenea celor fără de trup”.

Vreme de trei luni nu a dormit nici noaptea, ci numai puțin după prânz. În 1326, după ce a fost hirotonit preot la Tesalonic, urcă pe muntele de lângă orașul Veria, din ținutul Macedoniei. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulți călugări, pe care i-a îndrumat vreme de cinci ani. El însuși cinci zile pe săptămână stătea deosebi în tăcere, iar sâmbăta și duminica se aduna cu ceilalți monahi la Sfânta Liturghie, după care le dădea povățuiri duhovnicești.

În această vreme a început să scrie despre viața Maicii Domnului și a unor cuvioși părinți atoniți. Rugăciunea neîntreruptă din mintea sa îl învrednicea de unirea nemijlocită cu Dumnezeu. Uneori, în timpul Sfintei Liturghii, fața îi strălucea mai presus de fire, preschimbată de lumina harului Duhului Sfânt.

Când, în anul 1334, Varlaam din Calabria, urmat de învățatul Achindin, începe să defaime monahismul, practica isihastă și învățătura ortodoxă despre energiile dumnezeiești necreate, atunci ieromonahul Grigorie devine purtătorul de cuvânt al monahismului atonit și al întregii Biserici Ortodoxe.

El precizează în scris, în mai multe tratate, învățătura Sfinților Părinți despre rugăciunea minții, dar și despre lucrarea harului necreat, care se arată Sfinților ca lumină. În urma acestor dispute, Sinodul din anul 1341 a întărit învățătura isihaștilor, condamnându-l pe Varlaam; acesta fuge în Italia, fiind bineprimit în Biserica apuseană, care-i susținea părerile.

La scurtă vreme însă, în 1343, dușmanii Sfântului Grigorie Palama îl acuză pe nedrept de uneltire și-l aruncă în închisoare, reușind chiar să-l supună unei condamnări bisericești. Dar, peste patru ani este repus în cinste, iar Sinodul din 1351 hotărăște că isihasmul este dogmă a Bisericii Ortodoxe, condamnând ca eretice învățăturile lui Varlaam și Achindin.

Deși ales din 1347 arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama ajunge acolo abia în 1352. În 1354, vrând să vină în Constantinopol, cade în mâinile turcilor, rămânând captiv vreme de un an. Aici propovăduiește pe Hristos musulmanilor, primejduindu-și viața. Eliberat prin răscumpărare, Sfântul Grigorie s-a reîntors la eparhia sa, făcând multe minuni și vindecând mulți bolnavi în cursul ultimilor trei ani de viață.

În ajunul morții sale, Sfântul Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 13 noiembrie) i-a apărut în vedenie, adresându-i cuvintele: „Spre înălțimi! Spre înălțimi!”. Sfântul Grigorie Palama a adormit întru Domnul la 14 noiembrie 1359, iar după nouă ani a fost canonizat de Sinodul din Constantinopol pentru lupta dusă împotriva ereticilor și pentru teologia și viața sa, adânc duhovnicești și ortodoxe. Moaștele sale se găsesc până astăzi la Tesalonic, iar pomenirea lui se săvârșește pe 14 noiembrie, dar și în Duminica a doua a Postului Mare.

Alături de Sfântul Ierarh Grigorie, supranumit ,,teologul luminii dumnezeiești”, Biserica cinstește și pe cei șase membri ai familiei sale, pildă de familie creștină împodobită cu virtuți alese: tatăl său Constanțiu, sfetnic împărătesc, om înțelept, credincios, evlavios și mare rugător, considerat sfânt încă din timpul vieții, răposat ca mirean; mama sa, Caloni; frații săi, ieromonahii Teodosie și Macarie, precum și surorile sale, Epiharia și Teodota, toți călugăriți datorită pildei și sfatului Sfântului Grigorie, viețuitori plini de râvnă în dobândirea luminii celei neapropiate prin nevoință, răbdare, ascultare, lepădare de lume și rugăciune neîncetată.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sursa:Basilica.ro