15 mai - Ziua internațională a Familiei

Instituită prin decizia Adunării Generale a Organizației Națiunilor
Unite din 15 mai 1993, Ziua internațională a familiei își are
corespondentul în România în Ziua Națională a Familiei, instituită la
inițiativa Institutului Român pentru Drepturile Omului și a Patriarhiei
Române, informează Basilica.
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Ziua Națională a Familiei în Duminica cea mai apropiată de 15 mai, ca fiind Duminica familiei creștine.
Căsătoria este cea mai veche instituției de drept divin, binecuvântată de Dumnezeu în Rai, odată cu crearea primilor oameni.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea în 2021 că familia creștină este ocrotită de Sfântul Apostol Andronic și de Iunia, soția sa, pomeniți în data de 17 mai.
Învățătura Bisericii cu privire la familie se concentrează pe
importanța spirituală a acestei instituții și pe explicarea rolului ei
în societate și în istoria mântuirii, mai
Sfinții Părinți atestă importanța familiei creștine, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o descrie ca fiind „o mică Biserică”. Tot acesta evidențiază faptul că în familia în care bărbatul, femeia și copilul merg pe drumul virtuții, acolo locuiește și Hristos.
Tema de anul acesta a Zilei internaționale a familiei este „Familia și schimbările climatice”, subiect care își dorește să atragă atenția asupra impactului negativ asupra familiilor pe care poluarea și condițiile meteo extreme cauzate de aceasta îl provoacă.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Prima pagină Știri Trăiește Românește
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: România
Subiecte: Ziua Familiei Ziua Familiei Creștine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)