17 asistente medicale în șoc anafilactic după injectarea cu vaccinul Pfizer în Japonia. Ministerul Sănătății a declanșat o investigație. România, nu
Ministerul japonez al Sănătății a informat că încă nouă femei, pe lângă alte opt, au suferit reacții alergice severe după ce au fost vaccinate împotriva noului coronavirus, a relatat miercuri presa locală, potrivit agenției chineze Xinhua, citată de Agerpres.
Potrivit Ministerului Sănătății, mai multe unități medicale au raportat că angajate ale lor cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani au prezentat reacții de tip anafilactic după ce au fost inoculate cu vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer și de partenerul său german BioNTech.
Ministerul nipon a precizat că femeile fuseseră inoculate cu vaccinul Pfizer luni și că, în pofida reacției alergice severe, toate se simt bine în prezent.
Kyodo News și Japan Times anunță că Ministerul Sănătății a reclamat că procentul este mai ridicat decât cel din Statele Unite și ministrul a solicitat declanșarea unei investigații condusă de un grup de experți. În România, în ciuda a cel puțin 10 morți suspecte după vaccin, nimeni nu a declanșat o cercetare oficială a cauzelor acestor decese.
Ministerul și presa locală au raportat că până marți, la ora 17:00, 107.558 de lucrători din sistemul medical fuseseră vaccinați. Dintre aceștia, 17 femei au prezentat reacții alergice de tip șoc anafilactic.
Șocul anafilactic este potențial letal și este cauzat de o reacție alergică severă la un antigen față de care organismul a devenit hipersensibil, mai informează sursele citate de ActiveNews.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Virgil Măgureanu rupe tăcerea: ”Călin Georgescu era câștigătorul sigur al alegerilor prezidențiale ANULATE ABUZIV. NU CRED O IOTĂ DIN CE S-A SPUS! Trump știe adevărul.” Cum ar trebui să fie viitorul șef SRI - VIDEO
Victor Roncea: UN RĂZBOI ÎNDELUNG AȘTEPTAT. Ce ne-au transmis iranienii, personal, de-a lungul anilor: RACHETELE IRANULUI NU SUNT PENTRU A ȚINTI ROMÂNIA. ActiveNews are o singură poziție: PENTRU PACE!
Av. Gheorghe Piperea: Presa securist-soroșistă și stăpănii ei ne transformă în ținte ale Iranului. ACTUALIZARE
Recomandările noastre
Victor Roncea: UN RĂZBOI ÎNDELUNG AȘTEPTAT. Ce ne-au transmis iranienii, personal, de-a lungul anilor: RACHETELE IRANULUI NU SUNT PENTRU A ȚINTI ROMÂNIA. ActiveNews are o singură poziție: PENTRU PACE!
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
Secțiuni: Știri
Persoane: Valeriu Gheorghiță
Subiecte: Covid-19 reacție adversă reacție adversă vaccin Șoc anafilactic Vaccin coronavirus vaccin COVID-19
Organizații: BioNTech Comirnaty Ministerul Sănătății Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)