Pe 18 octombrie 2025 se împlinesc 36 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Părinte Paisie Olaru, canonizat în rînd cu mai mulți sfinții mărturisitori ai temnițelor bolșevice și proclamat sfânt în 2025. Întregim medalionul de mai jos despre viața prea cuviosului Părinte cu un desen realizat de artistul George-Sorin Nicolae special pentru ActiveNews și disponibil și în colecția sa, în original, pentru cei interesați.

 

Părintele Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan și Ecaterina Olaru, singurul care a luat chipul îngeresc al călugăriei, potrivit MărturieAthonită.ro, care citează Sihastria.mmb.ro.

Citind viața și pătimirile Sfinților i s-a aprins sufletul său curat pentru viața monahală. „Mămuca” însă, dorind poate să-l știe lângă ea, i-a zis „Să nu te duci la călugărie, dragul mamuchii, că acolo sunt canon mare de rugăciune, post și metanii; că am văzut cum a fost făcut un călugăr, și era tare slab și se ruga așa: «Doamne, dacă mai am zile de trăit și îmi sunt spre mântuire, lasă-mă să trăiesc; iar dacă nu, ia-mă la Tine!»”.

În 1921 Părintele Paisie Olaru a fost închinoviat la Schitul Cozancea. Cozancea era un schit cu viață de sine, stareț fiind pe atunci ieromonahul Vladimir Bodescu. Povățuitor duhovnicesc l-a avut pe Părintele Calinic Susu, un mare nevoitor al rugăciunii.

A fost destul de mult încercat de către stareț, dar gândul întoarcerii în lume și celelalte ispite ale începătorului în viața călugărească s-au stins încet-încet, prin deasa spovedanie.

La numai un an de la intrarea în mănăstire, fiind foarte bolnav, fratele Petru a fost tuns în monahism, primind numele de Paisie.

Dorul de viață pustnicească pe care-l avea din tinerețe s-a aprins mai tare în urma vizitei pe care a făcut-o în mănăstirile din Munții Neamțului, între care și Sihla, în împrejurimile căreia a întâlnit mulți pustnici. Cuprins de acest dor, prin anul 1930, a venit la Sihăstria, cerând să fie primit în obștea mănăstirii sau să se retragă la Schitul Sihla. Neavând însă binecuvântarea egumenului său de la Cozancea, starețul Sihăstriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi, nu îl primește.

În anul 1943 Părintele Paisie Olaru a fost hirotonit diacon, iar în 1947 preot și duhovnic de către episcopul Valerie Moglan. Deși proaspăt hirotonit, Părintele Paisie Olaru a primit o chilie aproape de Biserică și a fost rânduit de la bun început la spovedania călugărilor și a credincioșilor care cercetau mănăstirea.

În toamna anului 1949, treizeci de călugări din obștea Sihăstriei, în frunte cu starețul lor, Părintele Cleopa, sunt trimiși la Mănăstirea Slatina cu misiunea de a reorganiza și revigora mănăstirea. Ca duhovnic, Părintele Paisie Olaru îl urmează pe Părintele Cleopa la Mănăstirea Slatina, întărind foarte mult obștea și povățuind credincioșii care începuseră să vină în număr mare.

În primăvara anului 1953, Părintele Paisie Olaru se întoarce la Sihăstria. Persecuția împotriva monahismului din anii 1959-1964 lasă Mănăstirea Sihăstria fără stareț, pe atunci Protosinghelul Ioil Gheorghiu, fără Părintele Cleopa (care se retrage pentru a treia oară în munți), și fără mulți călugări îmbunătățiți. Slujbele bisericești se desfășurau cu anevoie, din lipsa de slujitori, și toată greutatea apăsa acum pe umerii bătrânului duhovnic Paisie, care spovedea ziua și noaptea călugări și mireni, mângâia, îmbărbăta, dădea speranță tuturor, rugându-se lui Dumnezeu cu credință.

După 1964, situația mănăstirii s-a îmbunătățit foarte mult, Părintele Cleopa, întors din munți, s-a alăturat Părintelui Paisie și liniștea duhovnicească s-a pogorât din nou asupra Sihăstriei.

Între anii 1972 și 1985 Părintele Paisie Olaru a fost rânduit să întărească viața duhovnicească la schitul Sihla. De mult voia Părintele să se liniștească în locurile unde a sihăstrit Cuvioasa Teodora și alte sute și mii de sihaștri. În acest loc de pocăință și de întâlnire cu Dumnezeu, Părintele Paisie Olaru și-a înmulțit nevoințele. Toți ucenicii săi de atunci vorbesc despre rugăciunea sa neîncetată, la care se adăugau privegherea necontenită, postul și înfrânarea sa dintotdeauna, toate acestea împletite cu dragostea, smerenia și blândețea sa desăvârșită.

Vestea sfințeniei vieții Părintelui și ajutorul primit de credincioși în urma rugăciunilor sale ajunsese până departe și era căutat de mulțime de oameni. Cei care îl căutau – călugări, maici, oameni de diverse categorii, dar și clerici și ierarhi – veneau pentru rugăciuni, spovedanie, binecuvântări, atrași de darul său. Cei care veneau o dată, nu se mai puteau dezlipi de bătrân și aduceau și pe alții, căci blândețea, smerenia și dragostea sa mișcau inimile tuturor, iar Harul Duhului Sfânt, care se sălășluise într-însul, mângâia sufletele credincioșilor; de asemenea, nu de puține ori, cei bolnavi se întorceau sănătoși.

Iubea mult pe fiii săi duhovnicești, pe care îi primea la spovedanie la orice oră din zi și din noapte, și purta mare grijă de mântuirea lor. Ucenicii săi simțeau această dragoste a Părintelui și îi purtau și ei, după Dumnezeu, o mare dragoste. Fiii săi duhovnicești de la Sihăstria nu îl părăsiseră, ci veneau la Sfinția Sa o dată pe săptămână, vineri, pentru mărturisire. Părintele Paisie Olaru niciodată nu stătea fără lucru: se ruga, spovedea, mângâia, îmbărbăta sau lucra în grădina sau îngrijea vreo fântână, sau căuta izvoare cu apa bună de băut, lângă care punea câte o cruce și o cană, ca trecătorii să poată bea apă.

Unor ucenici aflați în niște încercări, Părintele le-a spus: „Să știți că Dumnezeu, pe care îl iubește, îl ține aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea și înșelăciunea lumii să-i câștige sufletul. Așadar suntem datori să primim cu dragoste aceste încercări și să-i mulțumim Domnului pentru toate.”

Un alt sfat pe care îl dădea Părintele Paisie Olaru era următorul: „Când ieși de aici și te întorci în lume, să-ți păstrezi sufletul curat. Chiar dacă vezi multe pe acolo, dar să nu te arunci în noroi, că greu se mai duce de pe suflet. Dacă privești și nu intri în cele ale lumii, este ca și cum te-ai murdări de praf – te scuturi și mergi mai departe. Dar dacă te-ai murdărit, să alergi să speli repede haina sufletului, că altfel ești pierdut.”

Iată și mărturia Părintelui Cleopa despre Părintele Paisie Olaru: „Așa era Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înțelept la cuvânt, foarte milostiv și iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți și iubea liniștea. Nu-i plăcea să trăiască între mulți și își ascundea viața și nevoința. Nimeni nu știa cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea și inima lui, cât stă la masă și cât se odihnește. Plângea cu cel care plânge și se bucura cu cel ce se bucura. Nu ținea la haine bune, la bani, la nimic și fugea de cinste, de laudă, de multă vorbire, de clevetire și de oameni mari.”

Părintele Paisie Olaru era foarte legat duhovnicește de înaintașii săi, de părinții plecați mai înainte la Hristos, și zicea: „De vom păși pe urmele vieții lor și de vom trăi în desăvârșită dragoste unii cu alții, avem credință și nădejde în mila și bunătatea lui Dumnezeu că ne vom vedea dincolo, în veșnica viață.”

Din septembrie 1986 până în octombrie 1990, Părintele Paisie Olaru a fost imobilizat la pat, având piciorul drept fracturat. În această lungă perioadă de suferință, bătrânul spovedea numai părinții bătrâni din mănăstire, pe care îi avea de mulți ani la scaunul de spovedanie. Obișnuia însă să mai primească pe unii dintre cei mai aleși călugări, duhovnici, stareți, ierarhi și chiar mireni, care doreau stăruitor să-l vadă, să primească sfat sau să primească o binecuvântare. Memoria, graiul și mai ales starea interioară a Părintelui erau foarte bune.

Din aceste scurte întâlniri cu Părintele Paisie Olaru multe suflete s-au liniștit, multe întrebări fără răspuns au fost dezlegate, mulți călugări și credincioși s-au luminat văzând blândețea, liniștea, smerenia și înțelepciunea Părintelui, căci îndelunga lui răbdare, tăcerea, rugăciunea de taină și lacrimile ajungeau până la inimile oamenilor.

Părintele Paisie Olaru s-a mutat la Domnul în zorii zilei de 18 octombrie 1990, în vârstă de aproape 94 de ani. Un dor tainic de veșnicie cuprinsese pe toți, căci Părintele Paisie Olaru, care ne vorbise o viață întreagă despre Rai, despre bucuria unirii cu Hristos, mergea la cer, ca prin rugăciunile lui să ni se deschidă și nouă porțile cele încuiate ale mult doritului Rai. 

O adevărată comoară o constituie și volumele în care sunt consemnate cele mai alese sfaturi și povățuiri duhovnicești, pe care părintele le-a transmis numeroșilor săi fii sufletești, călugări și credincioși.

Citiți și: Părinții Ilie Cleopa, Paisie Olaru și Dionisie cel orb de la Colciu vor fi propuși spre canonizare, a anunțat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei