20 iunie 2021: 24 de ani de la inaugurarea oficială a Memorialului de la Sighet

La 20 iunie 2021, se împlinesc 24 de ani de la inaugurarea oficială a Memorialului victimelor comunismului și al rezistenței Sighet, considerat primul memorial dedicat victimelor comunismului, pe locul unei foste închisori. La doar un an de la deschidere, Consiliul Europei a declarat Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia, scrie Agerpres.
Gândit și propus în anul 1992 de scriitoarea Ana Blandiana, la vremea respectivă președinta Alianței Civice, proiectul Memorialului a convins numeroși istorici, arhitecți și constructori care și-au adus aportul la realizarea sa, potrivit http://www.memorialsighet.ro/.
Conform site-ului oficial al Memorialului, deși acesta este situat departe de Capitală, el este în centrul Europei de Est, având ca scop atât păstrarea memoriei poporului român, cât și a altor popoare, ''cărora timp de jumătate de secol li s-a indus o istorie falsă''.
Mai exact, ansamblul de la Sighet amintește de detențiile arbitrare în condiții inumane, de hărțuirea morală, de deportări și de supravegherea de zi cu zi la care au fost supuși cei care au cerut mai multă democrație în România și în Europa de Est, precum și cei considerați "periculoși" din cauza funcției sau originii lor.

În România doar, peste 600.000 de persoane au fost condamnate și închise din motive politice de către regimul comunist între 1945 și 1989, potrivit centrului de cercetare asociat Memorialului.
Închisoarea de la Sighet a fost construită în 1897, de autoritățile austro-ungare, notează site-ul http://www.memorialsighet.ro/. După 1945, prin Sighet se făcea repatrierea foștilor prizonieri și foștilor deportați din U.R.S.S. În perioada 1948-1950, au fost închiși aici elevi, studenți și țărani din rezistența maramureșeană.
În zilele de 5-6 mai 1950, au fost aduși la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni). În toamna aceluiași an, au fost transportați la Sighet și 45-50 de episcopi și preoți greco-catolici și romano-catolici. În august 1951, au fost transferați din penitenciarul Galați membrii lotului PNȚ. Printre personalitățile care și-au pierdut viața în detenția de la Sighet este și fostul lider țărănist, fost premier al României, Iuliu Maniu.
Într-una din curțile interioare ale fostei închisori, a fost construit, în 1997, un Spațiu de Reculege și Rugăciune, după proiectul arhitectului Radu Mihăilescu. Într-o altă curte, este amplasat un grup statuar intitulat ''Cortegiul Sacrificaților'', realizat de sculptorul Aurel Vlad. Opera de artă înfățișează optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul, conduse de mâna unui personaj fără cap.
Începând din 2003, în fiecare an de Înălțarea Domnului / Ziua Eroilor, la Muzeul Memorial, cu ocazia Zilei Memoriei — Ziua Porților Deschise, vin la Sighet, într-un adevărat pelerinaj, foști deținuți politici, familiile și urmașii lor din toată țara. Cu acest prilej sunt organizate dezbateri și expoziții, au loc lansări de cărți și concerte, iar în Cimitirul Săracilor se face o slujbă de pomenire pentru cei morți în închisori, în lagăre, în deportări.
La 9 mai 2013, s-a deschis, la București, un Spațiu expozițional permanent, intitulat ''Memoria ca formă de justiție''. Amplasată pe strada Jean-Louis Calderon nr. 66, expoziția cuprinde un mic eșantion al Sighetului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Ana Blandiana Iuliu Maniu
Subiecte: Comunism crimele comunismului Inchisori comuniste pușcărie politică victimele comunismului Ziua Eroilor
Organizații: Alianța Civică Memorialul de la Sighet
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)