20 martie: 36 de ani de la mutilarea bestială a lui Mihăilă Cofar la Târgu Mureș de către extremiștii unguri. VIDEO
Acum 36 de ani, la Târgu Mureș, românul Mihăilă Cofar a fost bătut bestial de o hoardă dezlănțuită de unguri care urla pentru autonomia Transilvaniei. Cazul a devenit cunoscut prin faptul că presa occidentală l-a prezentat falsificat, afirmând că victima era maghiară și agresorii erau români.
Unul din bătăușii lui Mihăilă Cofar, Cseresznyés Pál, a fost grațiat personal de președintele Emil Constantinescu. Un altul, Erno Barabas, a fugit în Ungaria, unde a ajuns patronul cunoscutei firmei de băuturi HELL (nume potrivit).
Mulțimea maghiară, bine organizată, în număr de peste 10.000 de persoane, a ocupat clădirea Consiliului Județean, aceasta fiind eliberată doar după intervenția decisă a parașutiștilor.
Operațiunea a fost pusă la cale de Budapesta cu scopul ruperii Ardealului de România. De la balcon, liderii maghiari făceau apeluri la mulțime să nu „părăsească piața” și „să lovească”.
Despre ce s-a întâmplat la Târgu Mureș în 1990 puteți citi mai multe aici, din relatarea unui martor ocular și din documentarul VIDEO de mai jos.
De asemenea, din articolul lui Victor Roncea de la moartea eroului de la Târgu Mureș:
Atrocitățile maghiare și mutilarea bestială a lui Mihailă Cofar la Târgu Mureș în 20 martie 1990 - VIDEO:
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Raportările privind vătămările provocate de vaccinurile COVID în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, arată datele VAERS
Gheorghe Piperea: De ce nu-l ucide Putin pe Zelenski
Recomandările noastre
Locații: România Târgu Mureș Transilvania Ungaria
Organizații: Consiliul Județean Mureș Hell SRI UDMR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (11)