ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


200 de persoane au participat, duminică după-amiază la Timișoara, la un protest față de proiectul legii vaccinării. Asociația Pro Logos din Timișoara a fost organizatoarea Marșului pentru libertatea de alegere, acțiune prin care a dorit să sprijine libertatea adulților de a decide pentru ei și copiii lor.
 
Protestatarii s-au adunat în Piața Libertății în urma apelurilor lansate pe rețelele de socializare, după care au pornit într-un marș.

Ei au purtat pancarte cu mesajele „Unde există risc trebuie să existe alegere!” și „Iubesc, gândesc, decid”, „Vaccinarea obligatorie este abuzivă și neconstituțională”. De asemenea, unii dintre protestatari au purtat tricouri pe care scria „2017- Naționalizarea corpului uman”.

„Prin impunerea obligativității vaccinării se creează un precedent ce va permite și alte îngrădiri ale drepturilor cetățenești, ducând la pierderea puterii de decizie asupra sănătății propriei persoane. 
Sunt așteptați să participe toți cei care se simt responsabili pentru viitorul lor și al generațiilor următoare.
Dacă în 1948 a fost posibilă naționalizarea proprietății, în 2017 putem împiedica naționalizarea propriei persoane!”, se arată în documentul semnat de Asociația Pro Logos din Timișoara.

Organizatorii protestului au explicat de ce acest proiect de lege este ilegal, abuziv, periculos și imoral.
 
„Proiectul legii vaccinării e ILEGAL pentru că încalcă Constituția, Codul civil și Carta Universală a Drepturilor Omului. 
Proiectul legii vaccinării e ABUZIV pentru că anulează competența profesională și libertatea de conștiință a medicilor, precum și drepturile pacientului. 
Proiectul legii vaccinării e PERICULOS pentru că deschide drumul către alte intervenții medicale obligatorii, lucru imposibil de controlat. 
Proiectul legii vaccinării e IMORAL pentru că prevede încălcarea consimțământului persoanei și impune o intervenție medicală ce poate fi dăunătoare sau periculoasă. 
SCRIE ÎN PROSPECT că vaccinurile sunt încă insuficient testate și încă nesigure și pot provoca BOALA pe care trebuie să o prevină, pot UCIDE, pot PARALIZA definitiv, pot provoca șoc anafilactic, alergii și boli autoimune INCURABILE”, subliniază comunicatul.