ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Când am auzit că jurnalistul Victor Roncea, pe care l-am întâlnit prima oară pe 22 decembrie 1989 în Piața Palatului Regal, lucrează la un volum de documente despre evenimentele de răscruce care au schimbat soarta României și a Europei acum 32 de ani, i-am spus că dincolo de chestiunile privind Securitatea și Armata, KGB-ul și Ceaușescu, nu trebuie să lipsească nicidecum consemnarea distrugerilor care s-au făcut, intenționat, asupra edificiilor de cultură cu valori inestimabile, Biblioteca Centrală Universitară, respectiv Muzeul Național de Artă. Atunci el m-a invitat să relatez chiar eu ce știa că am văzut, în acele zile. Felicit inițiativa și dau mărturie: 

VIDEO TVR:

Miros de fum de carte și pergament, de istorie arsă


Când am auzit că jurnalistul Victor Roncea, pe care l-am întâlnit prima oară pe 22 decembrie 1989 în Piața Palatului Regal, lucrează la un volum de documente despre evenimentele de răscruce care au schimbat soarta României și a Europei acum 32 de ani, i-am spus că dincolo de chestiunile privind Securitatea și Armata, KGB-ul și Ceaușescu, nu trebuie să lipsească nicidecum consemnarea distrugerilor care s-au făcut, intenționat, asupra edificiilor de cultură cu valori inestimabile, Biblioteca Centrală Universitară, respectiv Muzeul Național de Artă. Atunci el m-a invitat să relatez chiar eu ce știa că am văzut, în acele zile. Felicit inițiativa și dau mărturie:

O veste cumplită a zburătăcit în incinta Televiziunii, în care mă aflam împreună cu grupul meu: Armata a deschis focul în Piața Palatului! Vestea țâșnește ca un gheizer iar primele întrebări curg șuvoi. Împotriva cui? Cine a tras? Ordinul de la cine a pornit?

Aflasem cu o oră înainte că o coloană de tancuri a „poposit” în Piața CC-ului. Întrebările se aprind și se sting între noi și hotărâm pe loc să fim prezenți acolo cât mai repede. Am purces imediat împreună cu câțiva apropiați - profesorul Octavian Roske, soții Andrei și Irina Tănase, tânărul Dan Filimon, prieten cu Victor Roncea din copilărie, din casa lui Nichita Stănescu, profesorul Gheorghe Angelescu, viitorul ministru al Cultelor, inginerul Constantin Ciuceanu, fratele meu, membru al rezistenței anticomuniste, și soția mea, Puica Buhoci-Ciuceanu. Alți câțiva ni s-au alăturat din mers.

Ajunși pe Calea Victoriei, care era pustie, am început să alergăm efectiv spre epicentrul bătăliei fumegânde din Capitala României. Când am ajuns, în sfârșit, am rămas pe de-a dreptul îngrozit: limbi mari de foc ieșeau din acoperișurile Bibliotecii Centrale Universitare, fostă a Fundațiilor Regale. Iar un fum negru înecăcios acoperea întreg spațiul dintre Ateneul Român și Muzeul de Artă al Republicii unde, și acolo, se trăsese cu artileria tancurilor, cu predilecție pe latura de sud, dinspre Biserica Krețulescu. Sala Tronului ardea mocnit deja. Palatul primise câteva lovituri direct în zona frontală dar cele mai multe spre lateral. Am încercat să ne informăm asupra motivelor acestei dezlănțuiri. Canonada se terminase de circa un ceas. Încheierea apocaliptică a incendierii Bibliotecii am trait-o pe viu și n-am s-o uit niciodată: prăbușirea cu un zgomot infernal a acoperișului edificiului de cultură plin cu inestimabile valori. Am încercat să aflăm cine a comandat operațiunea. Răspunsul era același: „Am primit ordin și am tras!”. Ba chiar un tanchist, bănuiesc ofițer, mi-a răspuns cu o nuanță ironică: „Ati fost vreodată într-un tanc?” N-a mai așteptat răspunsul meu și a continuat: „Înauntru te simți ca într-un coșciug de fier și asculți ceea ce ți se comandă în cască. De văzut ai nu mai o fantă în fața ochilor, de câțiva centimetri lățime. Ce credeți, că nouă ne-a făcut plăcere să tragem în Palatul Republicii sau în Bibliotecă?”

Pe loc am făcut o evaluare. Nu era exclus ca niște teroriști – cum fuseseră botezați ad-hoc – criminalii, adică niște profesioniști ai diversiunii, să fi tras cum obișnuiau și câteva rafale asupra blindatelor din Piață. Era posibil ca efectul să fi fost cel scontat: răspunsul dur din colosii blindati. Dacă nu au fost doar simulatoare!

Am coborât cu grijă pe lângă Muzeu, pe strada în pantă care merge spre Sala Palatului, acum plină de moloz și resturi contorsionate de elemente de construcție. Mirosul de ars venit dinspre Sala Tronului era pregnant. În pereții Palatului am observat găurile lăsate de tunurile tancurilor care, după părerea mea, erau lăsate de o muniție de calibru mare, de 75 sau 105 mm. M-am întrebat firesc în ce poziție erau tancurile ca să aibă traiectoriile ce au lovit Palatul pe latura dinspre Răsărit. O poziție nedeterminată, dinspre Calea Victoriei, evitându-se cupola Bisericii Kretzulescu. Bârlogul Securității de lângă Biserică, unde acum e la parter o librărie Humanitas – sediul Centrului de Informare și Documentare (CID) al DSS – zăcea, neatins, în întuneric, după ce intrase în concediu la ordinul generalului Iulian Vlad.

Întors în Piață am încercat să fac apel la ofițeri pentru a solicita intervenția corpului de pompieri, care știam că e militarizat. Ofițerii au fost de acord, dar pe loc m-am întrebat dacă nu cumva apa prin presiune ar putea să distrugă mai multe documente și opere de artă decât focul in interiorul Muzeului?! Și atunci am lăsat focul să se stingă de la sine. Flacără dinspre etajele superioare a pâlpâit până în noapte târziu.

Mai târziu am aflat că unii viitori prieteni de-ai mei deja stinseseră focul, printre gloanțe, din interior, cu instalațiile de apă ale Muzeului. Nici unul din cei care au fost acolo nu poate uita mirosul puternic din nări, de pergament, de carte, de istorie arsă.

Corespondenții străini de presă din Piață, cu care m-am întreținut amabil, s-au retras rapid în momentul în care a reînceput canonada. Francezii prezenți s-au riscat mai mult și au filmat profesionist mai multe scene de adevărat război cu umbrele întunericului. Între timp, focul s-a stins mocnit, în jurul orelor 21.00-22.00.

De folos cu informații în acele clipe, în care nu se știa cine și de unde trage, ne-a fost viitorul ziarist Victor Roncea care, după ce stinsese o parte din incendiul din Sala Tronului, fusese obligat să se retragă în fața tirului acelorași militari din Piață care îl vânau drept „terorist”. Și el, ca și directorul Bibliotecii, au ajuns până la conducere Frontului din Piață. Dacă dl. Iulian Stoica a vorbit cu regizorul Sergiu Nicolaescu doar pentru a fi expediat, Victor Roncea a intrat în CC și a vorbit direct cu actorul Ion Caramitru, cu care intrase mai devreme în Televiziune, acum primă-voce în balcon, care l-a asigurat că va întrerupe canonada de la microfoanele din balcon. Dar minunea nu s-a realizat, ba chiar dimpotrivă, tirul s-a întețit chiar asupra tinerilor care intraseră în Muzeu să salveze operele de artă. Însă ce ne-a povestit tânărul că a descoperit ne-a umplut de bucurie. El intrase cu o grupă de elevi și studenți la Arte Plastice tocmai ca să protejeze operele, după cum ne doream și noi. Dar după ce s-au târât pe sub gloanțe și au reușit să ajungă în sălile mari ale Muzeului surpriza a fost maximă: operele de pe pereți deja fuseseră puse la adăpost, după câte am aflat ulterior, în subsolurile Palatului. Din fumul canonadei și al incendiilor se mai ițeau în încăperile goale ale Muzeului, de la parter, în latura dinspre nord, doar câteva sculpturi rămase ca niște năluci. Aceasta nu a împiedicat însă incendierea corpului opus, Sala Tronului, unde tinerii s-au luptat cu flăcările până când au început să fie luați la țintă cu gloanțe intercalate cu trasoare. Ulterior, grupul de elevi și studenți artiști s-a îndreptat spre Muzeul Aman pentru a-l apăra și unde aveam să-l întâlnesc apoi, alături de muzeografa Emilia Enache, prietena noastră.

Întors la TVR, am dat un interviu în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatând cele trăite și văzute. Am încercat să fac o comparație intre acele zile și nopți ale Revoluției comunarzilor, din 1871, cu distrugerea unor monumente naționale, precum Primăria Parisului, Înalta Curte de Conturi, Palatul Imperial Tuileries, Biblioteca Națională, două Teatre și multe alte zeci de clădiri care au fost și ele mistuite de marile incendii. Și atunci, ca și acum, a existat un geniu al răului, al incompetenței, al nepăsării și, mai grav, al lipsei de responsabilitate...

Am încercat în anii ce-au urmat să organizăm un proces al celor care au dat ordinul deschiderii focului asupra unor obiective culturale prin excelență, nemotivat – un singur pluton din MApN ar fi eliminat imediat cei câțiva prezumtivi teroriști. Ni s-a răspuns ritos că nu este cazul să anchetăm militari care răspunseseră unor ordine date de către conducerea superioară a forțelor armate.

Bilanțul a fost tragic prin pierderi culturale ce nu au mai putut fi recuperate niciodată, chiar dacă s-au găsit cărturari sau chiar instituții care au încercat să completeze colecțiile distruse din arhivele lor proprii.  S-au distrus circa 500.000 volume valoroase, ca de exemplu întreaga bibliotecă Maiorescu, saci întregi cu corespondență Coșbuc, perioada românească a lui Mircea Eliade și altele, după cum a afirmat fostul director al BCU, Iulian Stoica, în Rechizitoriul procesului deschis tocmai în 2019... degeaba. Devastatorul incendiu a dus la dispariția a peste 500.000 volume (12.000 volume de carte bibliofilă, 52 din biblioteca lui Eminescu), numeroase ex-librisuri, hărți vechi și aproape 3700 de manuscrise aparținând unor mari personalități ale culturii române între care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, M. Eliade, informează mai precis BCU.

Orice revoluție, cât ar fi ea de dispusă și atentă în manifestările ei, implică, pe lângă pierderile ireparabile ale ființelor umane și neprețuite valori care nu pot fi nici reproduse, nici imitate, ci trec tragic și de condamnat în seama celor care le-au provocat.

Și mă întreb acum, după 31 de ani, eu și alții, poate, oare nu se va găsi un moment când, totuși, se va afla cine a inițiat ordinul criminal care a afectat i remediabil două lăcașuri de cultură și artă: „FOC! FOC CONTINUU!”.

Și oricât de gravă ar fi sancțiunea, illo tempore, ea nu va putea explica sau justifica acel genocid cultural al spiritualității poporului nostru.

Amin!

Radu Ciuceanu,

Membru de Onoare al Academiei Române
Director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române


Postfață la Volumul III al lucrării "MÂNA MOSCOVEI - Documentele crimei din decembrie 1989". Editor: Victor Roncea, TipoMoldova, Iași 2020

Citiți și ROMÂNIA CA O PRADĂ. Ținte de foc cu muniție grea de război: Biblioteca Universitară și Muzeul Național de Artă! Cine a comandat distrugerea edificiilor culturale centrale în Decembrie 1989? MĂRTURIA muzeografei Emilia Enache

GENTLEMEN`S AGREEMENT-UL "COTITURII ISTORICE” DE LA MALTA. Prefața generalului (r) Aurel Rogojan la lucrarea "MÂNA MOSCOVEI - Documentele crimei din decembrie 1989", Editor: Victor Roncea, Editura TipoMoldova, 2020

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews