Dacă s-ar fi născut într-o țară cu cinematografie avansată, ar fi fost egal cu Charlie Chaplin, sau Louis de Funès. Grigore Vasiliu Birlic, care visa să ajungă clovn, a devenit unul dintre cei mari actori de comedie din România, chipul și vocea sa devenind marcă înregistrată.„ Juca precum un echilibrist care merge pe o sârmă, atent să țină această cumpănă fragilă între tragic și comic”, spunea despre marele Birlic un alt actor imens al neamului românesc, Radu Beligan. O poreclă ce stârnea râsul, Birlic, cuvânt de origine turcă însemnând „asul de la cărțile de joc”, avea să devină o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.

Rador prezintă biografia celui care a făcut o țară să râdă, după ce a dat de șapte ori la Conservator:

La 24 ianuarie se împlinesc 116 ani de la nașterea lui Grigore Vasiliu Birlic, actor de teatru și film, unul dintre cei mai mari artiști de comedie din țara noastră, un om cu un talent dincolo de limitele firii, cu o dragoste de teatru inegalabilă. Grigore Vasiliu-Birlic a fost un actor al vremurilor lui – al satirei, farsei și comediei – și, în același timp, al anilor primelor filme cu audiență de masă și al remarcabilelor piese ale teatrului radiofonic, care ajungeau în casele tuturor.

Grigore Vasiliu, pe numele avut la naștere, a venit pe lume la 24 ianuarie 1905, la Fălticeni, județul Suceava, pe strada Pârâul Târgului, în familia unui mic negustor, care mai avea mai avea doi băieți și trei fete.

Încă din copilărie și-a dorit să devină clovn la circ, însă părinții săi aveau să-i potolească această dorință.

În anul 1924, absolvit Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, în chiar prima promoție a unității de învățământ – fiind comedianul clasei, stârnind des amuzamentul colegilor prin poznele făcute – , apoi s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuți.

În perioada studiilor s-a angajat ca figurant la Teatrul Național din Cernăuți, primul astfel de rol fiind cel din „Stane de piatră" al dramaturgului Hermann Sudermann. Acolo a fost remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, care i-a facilitat distribuirea sa în rol titluar, în comedia „Musca spaniolă” de Arnold și Bach, în regia lui Aurel Maican.

În fața acestui rol, s-a emoționat atât de tare la premieră, încât a fost mai caraghios decât plănuise, iar publicul a murit din nou de râs, succesul fiind imens. A obținut imediat un loc de muncă, fiind angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți, cu un salariu de 6.000 de lei pe lună.

Au urmat două roluri remarcabile jucate la Cernăuți – în „Amanetul” de Holberg, regia Victor Ion Popa și în rolul Agamiță Dandanache din „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale.

A reușit să intre la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, după ce fusese respins de nu mai puțin de șapte ori, mai mereu de un defect care, în timp, avea să-i aducă celebritatea, după cum actorul însuși mărturisea: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. La Conservator i-a avut ca profesori pe Petre Sturdza și Gina Sandri, fiind coleg cu Jules Cazaban, viitor actor de teatru și film, fălticenean și el, de care avea să îl unească și o trainică prietenie.

Ulterior admiterii la Conservatorul din Cernăuți, Grigore Vasiliu s-a transferat la Conservatorul de muzică și declamație din București, oraș în care a fost adus de regizorul Aurel Maican, pentru a juca, în anii următori, pe scenele diverselor companii particulare.

S-a remarcat mai ales în roluri pe scena Teatrului Vesel, înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu, în piese regizate de Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu.

 

El a jucat în „Micul Weber” și „Otto Elefantul” de Arnold și Bach, „Arde nevastă-mea” de A. Vercourt și Jean Bever, „Prostul din baie” de Ernest Fiese și Karl Fellman, „Așternutul de mătase” de A. Birabeau și G. Dolley, „Părintele cățeilor” de Glinger și Taussig, „Împăratul” de Luigi Bonelli, apoi a interpretat rolul titular din farsa „Birlic” de Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu, cu care a înregistrat un succes imens, acesta fiind momentul în carte avea să-și ia, pe mai departe, numele personajului interpretat.

În 1935, Birlic debuta în film, în comedia „Bing-Bang”, alături de N. Stroe și Vasile Vasilache – care semnau și regia – și Nutzi Pantazi, după doi ani actorul fiind distribuit în pelicula „Doamna de la etajul II”, regia Dezideriu Major.

Însă actorul avea să joace și piese de teatru dramatic și s-a manifestat artistic atât pe scena de la Operetă dar și la Teatrul de Revistă.

Grigore Vasiliu Birlic a fost director și patron al mai multor companii teatrale private, printre care și trupa „Colorado”, însă în anul 1948 a avut loc naționalizarea teatrelor particulare, iar Grigore Vasiliu Birlic a jucat, de atunci, la Teatrul Național din București, în roluri precum Coana Eftimița în „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, Crăcănel în „D’ale carnavalului”, Iordache Brânzovenescu în „O scrisoare pierdută”, în „Doctor fără voie” de Moliere, „Mielul turbat” de Aurel Baranga, „Revizorul” de N.V. Gogol, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, toate în regia lui Sică Alexandrescu, în „Ultima oră” de M. Sebastian. De asemenea, Birlic a jucat în în „Nunta lui Krecinski” de Suhovo-Kobâlin, în „Topaze” a lui Marcel Pagnol și în „Omul cu mârțoaga” de George Ciprian. Birlic a jucat și la Teatrul de Comedie din București, una dintre piese fiind „Burghezul gentilom” de Moliere (1961). A jucat nu mai puțin de 13 roluri în piese scrise de Caragiale, despre care Birlic spunea: „Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei actoricești, personaje ale maeștrilor dramaturgiei noastre. Șapte roluri în cele patru comedii.”

 

În cinematografie, Birlic s-a remarcat în filme precum „Viața învinge” (1951), regia Dinu Negreanu, Vizita” și „Lanțul slăbiciunilor” (1952), regia Jean Georgescu, „O scrisoare pierdută” (1953), regia Sică Alexandrescu, Victor Iliu (alături de Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Ion Finteșteanu), „Două lozuri” (1957), regia Aurel Miheles, Gheorghe Naghi, „D-ale carnavalului” (1958), regia Gheorghe Naghi, Aurel Miheles, „Întâlnirea” (1961), regia Aurel Miheles, „Post-restant” (1961), regia Gheorghe Vitanidis, „Pași spre lună” (1963), regia Ion Popescu-Gopo (alături de Radu Beligan și Florin Piersic), „Titanic vals” (1964) de Tudor Mușatescu, regia Paul Călinescu, „Serbările galante” (1965), regia Rene Claire sau „Steaua fără nume” (1966), regia Henri Colpi.

Actorul Grigore Vasiliu Birlic, in piesa de teatru Revizorul. 1952

A interpretat, de asemenea, numeroase roluri în piese de teatru radiofonic, la Radiodifuziune, câteva dintre acestea fiind „Călătoria domnului Perrichon”, de Eugène Labiche (1953), „Plicul”, de Liviu Rebreanu – în care a jucat alături de Radu Beligan -, o comedie despre corupția funcționarilor publici care a avut premiera în 1923 (1955), „Doctor în filozofie”, alături de Alexandru Giugaru, după comedia „Dr” a scriitorului sârb Branislav Nușici, publicată în 1936 (1956), „Peripețiile soldatului Svejk”, alături de Alexandru Giugaru, după romanul satiric „Peripețiile bravului soldat Švejk” al scriitorului ceh Jaroslav Hašek, publicat în anul 1921 (1959), „Însurătoare sau Căsătoria”, alături de Dem Rădulescu, după comedia scrisă în 1832 de dramaturgul rus Nikolai Vasilievici Gogol, în traducerea și regia lui Sică Alexandrescu (1965), sau „29 de grade la umbră”, după comedia într-un act de Eugène Labiche, reprezentată pentru prima dată la teatrul Palatului Regal din Paris în 1873 (1965).

Grigore Vasiliu Birlic a fost însurat de două ori, prima dată cu actrița Angela Mateescu, dispărută timpuriu din cauza unei boli necruțătoare. Pierderea primei soții l-a afectat profund pe marele actor, el afirmând în mai multe rânduri, că mergea des la mormântul acesteia pentru a-i citi ziarul, așa cum obișnuia să facă în timpul căsniciei.

Cea de-a doa sa soție a fost tot actriță, Valeria Nanci, care i-a fost parteneră în filmul ”Titanic Vals” (1964) și în piesa „Topaze”, de Marcel Pagnol, în regia lui Constantin Dinischiotu, jucată la Naționalul bucureștean începând cu anul 1968.

Pentru activitatea sa excepțională în teatru și film, Grigore Vasiliu Birlic a fost recompensat, în 1953, cu titlul de Artist Emerit „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”, cu titlul de Artist al Poporului, iar în 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Birlic a trecut la Domnul la 14 februarie 1970, la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

La împlinirea a 100 de ani de la nașterea marelui actor, în anul 2004, familia sa, alături de personalități marcante ale vieții culturale românești, au pus bazele Asociației culturale „Grigore Vasiliu Birlic”, al cărei scop este conservarea operei și memoriei artistului, precum și promovarea spiritului său în arta teatrală și cinematografică.

De asemenea, în același an, Teatrul Național din București și Asociația Culturală „Grigore Vasiliu Birlic” au organizat simpozionul „Birlic la centenar – un geniu al comediei”, precum și expoziția documentară „Birlic pe scena Teatrului Național din București”

Manifestare prilejuita de implinirea a 20 de ani de la infiintarea Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti, prilej cu care au fost conferite distinctii unor membri ai colectivului teatral. 

Radiodifuziunea, prin Editura Casa Radio, a marcat cenenarul nașterii artistului prin lansarea un dublu CD, Banca Națională a României a pus în circulație emisiunea „100 de ani de la nașterea lui Grigore Vasiliu-Birlic”, iar Primăria Fălticeni i-a acordat post-mortem titlul de Cetățean de Onoare.

În anul 2010, era lansat filmul documentar „Măria Sa, Birlic!”, de Carmen Olaru, realizatoare de televiziune la TVR Iași, tot atunci desfășurându-se și prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, care are loc, anual, în localitatea natală a lui Birlic, Fălticeni.

În anul 2015, Editura Casa Radio lansa CD-ul „Giugaru&Birlic – Cei doi orfelini”, iar în 2016, CD-ul „La microfon… Birlic!”, cuprinzând pagini antologice din Fonoteca de Aur, cu Grigore Vasiliu-Birlic.

Încheiem cu cuvintele actorului și regizorului Radu Beligan despre Birlic: „Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunțel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei fețe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristețe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăși esența artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe o sârmă, atent să țină această cumpănă fragilă între tragic și comic”.